În Ialomiţa se circulă pe drumuri de piatră şi pământ. Peste 300 de kilometri de şosea judeţeană aşteaptă de ani buni să fie reparaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ialomiţa are peste 500 de kilometri de drum judeţean, însă reabilitaţi sunt doar 112. Toate acestea în condiţiile în care Consiliul Judeţean Ialomiţa a fost preocupat din totdeauna să eficientizeze infrastructura rutieră din administrarea instituţiei.  Aleşii judeţeni  pare însă să fi pierdut lupta cu şosele neasfaltate.

Reţeaua drumurilor judeţene din Ialomiţa cuprinde în total fix 507 kilometri. Din acest total practicabili în cele mai bune condiţii sunt doar 112 kilometri.

Restul de peste 300 de kilometri sunt alcătuiţi din drumuri neasfaltate, categorie în care intră cei 44 kilometri de şosea pietruită, precum şi cei 58 de kilometri de şosea de pământ.

Toţi aceşti kilometri asfaltaţi şi neasfaltaţi sunt în administrarea Consiliului Judeţean Ialomiţa, instituţie ai cărei conducători dau asigurări că Ialomiţa are o infrastructură decentă, iar preocuparea lor pentru drumuri este una foarte mare.

Este drept şi faptul că de 10 ani de când instituţia este condusă de Silvian Ciupercă, cele mai multe fonduri au fost investite în lucrări de reparaţii şi reabilitare a drumurilor, însă eforturile administraţiei judeţene n-au reuşit să rezolve problema.

DJ 313 va intra în reparaţii de la anul

În cei 58 de kilometri de drumuri de pământ din Ialomiţa se încadrează şi cei aproximativ 15 ai drumului judeţean 313 Axintele – Horia – limita cu judeţul Călăraşi.

Artera de circulaţie este foarte importantă în condiţiile în care leagă judeţul Ialomiţa de Autostrada Soarelui şi este circulat intens. În prezent starea drumului este una deplorabilă, autorităţile judeţene având în vedere reabilitarea acestui drum de mai mult timp.

În urmă cu o săptămână, în cadrul unei conferinţe de presă, Silvian Ciupercă, preşedintele CJI a anunţat intenţia instituţiei de a reparat acest drum.

„Lucrăm încă din luna martie a acestui an pentru acest obiectiv. Suntem în luna decembrie şi mai sunt de pus la punct câteva mici detalii, însă lucrările se vor realiza” a dat asigurări Silvian Ciupercă,preşedintele CJI.

Respectivele lucrări nu vor rezolva problema drumului în totalitate, potrivit planului vor fi reaparaţi doar 12 kilometri din lungimea totală a şoselei.

Pe aceeaşi temă:

În Mehedinţi încă mai există 271 de kilometri de drumuri pietruite


VIDEO Uliţele din Tulcea. Coşmarul turiştilor care vor să ajungă în Delta Dunării

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite