Radomireşti: Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a fost “agăţat” de un tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima accidentului a fost transportată la un spital din Craiova (FOTO: Adevărul)
Victima accidentului a fost transportată la un spital din Craiova (FOTO: Adevărul)

Un bărbat a scăpat cu viaţă ca prin minune, sâmbătă după-amiază, după ce a fost “agăţat” de un tren. Incidentul s-a petrecut pe raza comunei Radomireşti, judeţul Olt, în jurul orelor 15.30. Deocamdată nu se cunosc exact condiţiile producerii incidentului, dar autorităţile au exclus varianta unei tentative de suicid. De menţionat că bărbatul cu pricina fusese declarat dispărut de către familie cu o zi înainte.

Norocul a fost de partea bărbatului în vârstă de 70 de ani din comuna Radomireşti implicat în incidentul cu pricina, care era să-l coste viaţa după ce acesta a reuşit “să supravieţuiască” unui tren. Autorităţile au exclus varianta unei tentative de suicid după ce, conform declaraţiilor unor martori aflaţi întâmplător în zona unde s-a petrecut totul, bărbatul ar fi fost “agăţat” la propriu de un tren care circula pe o rută de pe raza comunei menţionate.

Astfel, bărbatul a fost mai întâi târât câţiva metri pentru ca, ulterior, să fie proiectat în afara căii ferate, dar în viaţă. Incidentul a avut loc între staţiile CFR Radomireşti - Mihăieşti.

“La faţa locului a intervenit o autospecială de la Serviciul de Ambulanţă din oraşul Drăgăneşti-Olt, care a acordat primele îngrjiri medicale unui bărbat ce suferise diverse politraumatisme în urma unui accident, respectiv ar fi fost agăţat de un tren”, a declarat dr. Mădălina Deloreanu, director adjunct al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.

Într-un final, după primul ajutor specializat acordat pacientului de către ambulanţierii din Drăgăneşti-Olt, victima accidentului a fost preluată de un elicopter SMURD Craiova şi transportată la Spitalul de Urgenţă nr. 1 din capitala Doljului.

Demn de menţionat este şi faptul că bărbatul care a supravieţuit accidentului, originar din satul Poiana, a fost dat dispărut de familie în cursul zilei de vineri – 25 iulie.

Mai puteţi citi:

Accident feroviar la Vişina: maşină târâtă 50 metri de un tren

Impact fatal la Brastavăţu: accident soldat cu un mort după ciocnirea unui tren cu o căruţă

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite