Povestea primului Moş Crăciun „postrevoluţionar“ din Slatina: „Am rămas fără haine, fără barbă şi, foarte repede, fără cadouri“

Consilierul CJCPCT spuene că n-a mai repetat, de atunci, experienţa FOTO: Facebook/ Valeru Ciurea

Sărbătorile de Iarnă în comunism erau singura perioadă în care părinţii îşi permiteau să le cumpere copiilor portocale, Orăşelul Copiilor fiind, faţă de sărăcia de zi cu zi, un Rai.

Trecerea de la Moş Gerilă, de care ştiau copiii în comunism, la Moş Crăciun s-a făcut treptat, ultimul intrând în limbajul comun în câţiva ani. 

„Venea Moş Gerilă, aşa ştiam, aşa li se spunea şi copiilor la şcoală. Dar întotdeauna luam brad. Şi întotdeauna, în perioada Sărbătorilor, apăreau portocalele, aşa, scurt. Se vindeau în Orăşelul Copiilor, de Sărbători, în acele căsuţe. Şi ştii unde se mai găseau portocale? La cantina partidului. N-ajungeai oricum acolo, dar, până la urmă, fiecare avea o relaţie. Funcţiona sistemul ăla - tu aveai ceva, dădeai pentru altceva, trocul era extraordinar în perioada aia“, şi-a amintit Valeru Ciurea, primul Moş Crăciun de după 1990 care a colindat străzile Slatinei într-o caleaşcă, uimindu-i pe copii, pentru că Moş Gerilă venea la serbări, dar niciodată nu-l văzuseră pe străzile oraşului.

Experienţa inedită, pe care a trăit-o la doar 31 de ani, nici n-a mai repetat-o de atunci, mărturiseşte Valeru Ciurea, astăzi consilier în cadrul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Olt.

În Orăşelul Copiilor, Moş Gerilă (în spatele copiilor) avea dimensiuni impresionante FOTO: arhiva personală Elena Ţiu

„Nici nu mai ştiu în ce an a fost, în 1990 cel mai probabil. M-au solicitat cei de la primărie – eram purtător de barbă şi atunci, probabil că ăsta a fost motivul principal. Au adus o caleaşcă, nu mai ştiu cine s-a ocupat de organizare, cert este că m-au îmbrăcat în Moş Crăciun, mi-au ataşat şi o altă barbă, clasică, din vată, probabil că începuse să se găsească vata, şi am plecat cu sania de la Magazinul Oltul, am dat o tură până la intersecţia de la Casa Tineretului şi m-am întors la Casa Sindicatelor. Pe drum am dat cadouri din trăsură, şi n-a fost o problemă în oraş, nici nu mă opream foarte mult într-un loc, dar la Casa Sindicatelor, unde fusese anunţat că vine Moş Crăciun, a fost absolut nebunie.  Nu ştiu să zic dacă  10 secunde - 30 de secunde - un minut a fost linişte şi organizare. După ce am început să dau cadouri a năvălit toată lumea, am rămas fără haine, am rămas fără barbă şi, foarte repede, şi fără cadouri. Asta a fost prima întâmplare de Moş Crăciun. Eu nici n-am mai repetat-o. Erau dulciuri în acele pachete, se găseau deja de toate, se spărsese conducta cu citrice, cu de toate, nu mai era o problemă“, a povestit Ciurea.

„Toată lumea umbla cu televizorul în spinare, legat într-o pătură sau într-o faţă de masă, să-l ducă la reparat“

Deşi astăzi momentele trăite atunci stârnesc zâmbete, o seamă de întâmplări izvorâte din neajunsuri deveneau probleme mari, greu de rezolvat.

„Ştii ce era cel mai „frumos“ lucru la Sărbători?! Nu ştiu cum se făcea, dar întotdeauna, la Sărbătorile de Iarnă, se defectau televizoarele. Toată lumea umbla cu televizorul în spinare, legat într-o pătură sau într-o faţă de masă, să-l ducă la reparat.

Şi-atunci toţi umblau să-şi facă antene, nu exista televiziune prin cablu sau satelit. Deveniseră specialişti în antene profesori care aveau oarece aplecare spre domeniu. Se realizau antene din ce în ce mai sofisticate, să prindă şi bulgarii, şi sârbii 1 şi 2. De ce - pentru că pe programul 2 al sârbilor, o dată pe lună, era Maratonul filmelor. Şi stăteam două zile şi două nopţi, gură-cască, ne adunam la cei care aveau antene bune, nici nu mai conta în ce limbă erau, erau filme. Auzeai de pe bloc – mai la stânga, un pic, a, a-a-a-şa, las-o aşa, acum e bine! - Dacă erau 20 de apartamente în bloc, găseai 30 de antene pe bloc, şi bineînţeles că se rupea cartonul hidroizolaţiei, apăreau probleme. Cu toate astea, Sărbătorile aveau, parcă, alt farmec, le aşteptam“, şi-a amintit Valeru Ciurea.