Portretul psihologic complet al lui Gheorghe Dincă. Raportul final întocmit de cel mai bun profiler al Poliţiei Române

Gheorghe Dincă, la reconstituirea crimelor FOTO Inquam Photos/ Bogdan Dănescu

Rechizitoriul întocmit pentru trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul răpirii, violării şi uciderii Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu, conţine şi profilul psihologic întocmit de Dorin Dumitran, profilerul Poliţiei Române care l-a determinat pe monstrul din Caracal să recunoască crimele cu lux de amănunte.

Dorin Dumitran (43 de ani), psiholog criminalist în cadrul Serviciului de Analiză Comportamentală al Poliţiei Române, a fost omul desemnat să-l psihanalizeze pe Gheorghe Dincă, principalul suspect în „cazul Caracal“.

Într-un raport întins pe mai mult de 40 de pagini, care a fost inclus în rechizitoriul DIICOT pentru trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă, Dumitran îl descrie în detaliu pe „monstrul din Caracal“.

Analiza profilerului a plecat de la copilăria lui Gheorghe Dincă, a trecut prin adolescenţă şi maturitate şi l-a adus pe suspectul uciderii celor două adolescente până în ultimii ani de viaţă, explicând resorturile prin care un om funcţional social s-a transformat într-un psihopat criminal.

Dumitran descrie inclusiv mecanismele prin care l-a determinat pe Dincă să mărturisească faptele, după mai multe luni în care suspectul a minţit.

Raportul a fost întocmit după peste 60 de ore de interviuri şi cuprinde inclusiv mărturiile complete ale lui Gheorghe Dincă legate de uciderea Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu. Detaliile scrise olograf de Dincă, privind răpirea, siluirea şi uciderea celor două adolescente, sunt de o duritate extremă, iar mediatizarea lor ar putea produce traume emoţionale. 

Redăm, mai jos, „particularităţile individuale ale inculpatului“ scrise concluziv-sintetic la finalul analizei:

„Indiferenţă afectivă, sadism, agresivitate pervasivă, absenţa regretelor. Inculpatul este narcisic, manipulativ, depresiv-hipocondriac, teatral-demonstrativ, egolatru.

Profilul psihologic al criminalului cu sânge rece care comite omor în stare de afect.

Probele psihologice aplicate au subliniat existenţa unui set de trăsături stabile, constante ale personalităţii, care trebuie interpretate doar în interrelaţie. Fiind demonstrată dizarmonia, dezechilibrul între trăsături îşi poate găsi explicaţia ştiinţifică prin raportare la situaţiile de viaţă cu impact major asupra stabilităţii comportamentale a inculpatului.

Relaţiile interpersonale ale inculpatului au fost trăite cu intensitate, pendulând între supraidealizare şi devalorizare, ambele afectând serios dimensiunea toleranţei la frustrare.

Instabilitatea afectiv-emoţională a punctat experienţa de viaţă a inculpatului, dispoziţia oscilând de la starea bazală, până la depresie, iritabilitate şi irascibilitate.

Cu o puternică tendinţă la impulsivitate, inculpatul nu a putut niciodată să îşi gestioneze episoadele de mânie neobişnuit de intense, inadecvate, descărcate prin accese de furie destructivă.

Aflat în permanentă căutare de securizare şi aprobare, inculpatul a învăţat să manipuleze oamenii şi situaţiile în încercarea de a contracara sentimentele intense de ”anestezie” şi depersonalizare.

Trebuinţa de a trăi intens a sedimentat în planul personalităţii o dispoziţie particulară pentru situaţii generatoare de excitabilitate emoţională excesivă. Fiind foarte centrat pe sine, gratificaţiile întârziate nu au fost tolerate, pragul de toleranţă fiind foarte coborât. Lipsa elasticităţii, a autoironiei, a tandreţei, cinstea excesivă în raport cu sarcini anodine, intoleranţa, l-au ”colorat” pe inculpat în nuanţe reci, lipsite de atracţie.

Nu a suportat niciodată ca piedestalul pe care şi l-a construit printr-un fals şi iluzoriu succes să fie afectat de acţiuni umane pe care să nu poată să le controleze. Incapabil de modulare afectivă, percepţia de tip ”alb-negru” a condus la restrângerea cercului de prieteni şi la retragerea progresivă din ambianţa socială.

Această progresie către centru, din ultimii ani, a ascuns anturajului apropiat cronicizarea comportamentului inegal, dispoziţia la descărcări afective brutale, cu reacţii disproporţionate în raport cu stimulul şi fondul dispoziţional afectiv disforic.

În condiţia clinică a prăbuşirii instanţelor de control şi a capacităţilor frenatorii decelabile prin testare încrucişată (validare interteste) şi cunoaştere biografică, inculpatul a fost deseori condus de reacţii de scurtcircuit. Acestea au surprins atât inculpatul cât şi ambianţa.

Cu o imagine despre sine profund distorsionată, invers proporţională cu performanţa socio-profesională, inculpatul s-a angajat pe versantul descendent al existenţei însoţit de discrepanţe majore între dezvoltarea intelectuală şi slăbiciunea simţului moral. Veşnic căutător de plăceri (în special sexuale) inculpatul şi-a construit o malignitate diferenţiată, nuanţată, evoluată, dirijând minuţios alegerile şi strategiile de satisfacere. Cu o morală contrarie, va fi pregătit terenul pe care forţele sexualităţii îşi vor desfăşura energiile înspre constituirea nucleului pervers: amoralitate, inadaptare, impulsivitate, cruzime, perfidie, mitomanie, sărăcire afectivă.

Relaţiile sexuale devin astfel permanente revendicări afective în care inculpatul va căuta obiecte ale plăcerii. Refuzul obiectului sexual de a se supune va creşte tensiunea internă care va perturba grav dinamica pulsională.

Coborârea vârstei victimelor sale, acompaniată de un mod particular şi deviant de a înţelege relaţia sexuală, va fi simptomul psihopatologic cel mai pregnant. Astfel, se subînţelege că procesualitatea trăirilor pervers sexuale nu a evoluat în crize sau fazic, ci s-a edificat în timp printr-o antrenare cvasicontinuă în conduite maligne.

Toate aceste trăsături reflectate sintetic aici (dar, descrise anterior în text) s-au coagulat brusc în momentul în care victimele s-au suit în autoturismul său. De aici şi până la domiciliul său, inculpatul va savura fiecare etaj excitativ sexual al scenariului care trebuia să fie coerent, să curgă în direcţia satisfacerii, să prelungească chinul. Inculpatul va asista la suferinţa victimelor sale, va prelungi agonia lor, se va bucura de prezenţa lor fără niciun regret.

Refuzul victimelor de a fi compliante,” imperfecţiunea” lor în satisfacerea inculpatului (conform tabloului fantasmatic deviant) va declanşa o furtună de afecte şi acţiuni homicidale de mare intensitate şi cruzime. Descărcarea bruscă, de tip furor epileptiform, a fost urmată de instalarea, la fel de bruscă, a unei stări de calm restaurator. În acest status psihologic, se va gândi cum să scape de cadavre.

Incinerarea cadavrelor, ca semnătură criminală specifică inculpatului, poate fi privită ca gest simbolic de restabilire a unei ”ordini” preexistente, în cheia psihologică a unui ”ca şi cum” nu s-ar fi întâmplat nimic. Pe această conduită de restaurare psihologică putem asimila toate acţiunile postdelictum, de distrugere/îndepărtare a probelor incriminatorii, comportamentele duplicitare pe timpul anchetei, conduitele mincinoase, dar şi pe cele autentice ale inculpatului”.“