Ponturi ca să îngrijim florile iarna. De ce au nevoie muşcatele de frig ca să reziste, iar trandafirii de un muşuroi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preferăm florile pe care le ştim de la bunici sau încercăm să „naturalizăm“ plante de import, le iubim în grădină sau ni le dorim în apartament, pentru toate iarna este o încercare, iar specialiştii spun că doar cu un pic de atenţie la detalii şi cu multă dragoste le vom avea în primăvară la fel de frumoase.

Am avut o grădină de vis, sau un balcon invidiat de vecini pe perioada verii, dar zilele tot mai scurte şi mai reci şi lumina scăzută ne pun în alertă. Cele mai multe flori dintr-o grădină „obişnuită“ aproape că au singure grijă de ele. E cazul ghioceilor sau al narciselor, însă şi cele mai rezistente ne solicită un pic de atenţie şi de efort.

Crizantemele pe care le cumpărăm în ghiveci trebuie plantate în cel mai scurt timp în grădină, spune Mihaela Chirea, care de ani buni livrează flori rezistente, parfumate şi deosebit de arătoase. „O greşeală este tocmai asta. Le cumpără şi le duc în apartament, în ghiveci. Se plantează cât mai repede, astfel încât rădăcina să aibă timp să se fixeze bine în sol până la venirea iernii. O altă greşeală care se face în cazul crizantemei este faptul că nu o tundem. Crizantema se tunde cam de două ori pe an. Când atinge cam 15 – 20 de centimetri o tundem o dată, creşte, o mai tundem o dată, iar anul următor vom avea o plantă superbă. Lavanda, o altă plantă perenă, din ce în ce mai dorită, necesită şi ea un pic de atenţie. La intrarea în iarnă se tunde, iar solul îl acoperim cu un strat de frunze, e suficient.“, spune Mihaela Chirea.

Gladiolele, trebuie să ştie cei care le cultivă pentru prima dată, se scot din pământ înainte de îngheţ şi se păstrează în pivniţă, în pungi de hârtie sau de plastic, dar cu orificii pentru aerisire. Dalia este de asemenea o plantă căreia este necesar să îi păstrăm bulbii peste iarnă în aceleaşi condiţii, pentru a-i planta în luna martie.

Gazania este şi ea destul de rezistentă la temperaturi scăzute, necesitând nu mai mult de 5-7 grade Celsius, pe care le obţinem protejând-o cu un strat serios de frunze. Trandafirii, în funcţie de tip, pot fi tăiaţi, însă este de preferat ca această operaţiune să se facă primăvara, pentru a nu risca să îngheţe tija secţionată. Ce mai putem face este să construim un muşuroi în jurul lor, protejându-i de îngheţ.

Panseluţele, pe care le cumpărăm în ghivece şi, în prag de iarnă, considerăm că e mai bine să le păstrăm în apartament, se plantează, de fapt, toamna. „Oamenii nu au încredere să le planteze toamna, chiar dacă le văd în ronduri prin oraş, de teamă că ar putea îngheţa. Şi nouă ne este foarte greu să-i convingem, din acest motiv noi vindem panseluţe mai mult primăvara. Foarte important, panseluţele îngheaţă dacă nu sunt udate, nu dacă le dăm apa necesară, pentru că au propriul sistem de apărate, un soi de antigel, să explicăm pe înţelesul tuturor.“, ne lămureşte Mihaela Chirea.

Orhideea nu se plantează în pământ

Şi în îngrijirea florilor de apartament există reguli. Muşcatele, spre exemplu, pe care le cumpărăm cu tulpină bogată, este necesar ca mai întâi să fie tunse, să fie curăţate de frunze. Au nevoie de lumină, dar nu de căldură mare, temperatura la limita îngheţului fiind propice, aceasta fiind, probabil, şi explicaţia pentru frumuseţea mucatelor din ferestrele bunicelor noastre de la ţară.
Orhideea poate rezista ani de zile, deşi puţini dintre noi ne putem lăuda cu această performanţă. Secretul este să nu-i plantăm rădăcina în pământ şi s-o udăm nu direct, ci folosind un vas mai mare în care punem apă şi aşezăm orhideea cu vasul transparent în care am cumpărat-o. Nu se ţine mai mult de două ore, pentru că ghiveciul nu trebuie să fie îmbibat cu apă, cantitatea de apă pe care astfel şi-a extras-o fiindu-i suficientă pentru câteva zile. Dacă dorim să schimbăm ghiveciul, vom căuta unul mai mare, tot transparent, dar şi pământ special, de fapt o scoarţă de copac mărunţită.

Banala, dar atât de frumoasa ferigă, pe deasupra o sursă de aer curat în apartament, nu are nevoie de căldură şi lumină excesive, dar are nevoie de apă. De aceea cel mai bine într-un apartament se simte în... baie.
Violetele de Parma şi Cyclamen-ul, atât de delicate, nu trebuie udate niciodată atingându-le frunzele cu apă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite