Peste 450 kilograme petarde şi artificii confiscate de poliţiştii de la Olt în minivacanţa de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care vindeau "la negru" petarde şi artificii riscă să ajungă la închisoare...
Persoanele care vindeau "la negru" petarde şi artificii riscă să ajungă la închisoare...

Poliţiştii olteni cu atribuţii pe linie de supraveghere a comercializării materialelor pirotehnice, petarde şi artificii, au făcut confiscări “frumoase” în cursul minivacanţei sărbătorilor de iarnă. Astfel, pe parcursul lunii aflate sub monitorizare, oamenii legii au confiscat aproape o jumătate de tonă de articole pirotehnice. Persoanele care au fost depistate având ilegal în posesie astfel de produse riscă acum închisoarea.

Acţiunea de monitorizare a situaţiei comercializării artificiilor şi petardelor a fost coordonată de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase (BAESP) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. În cadrul acesteia, poliţiştii BAESP, cu sprijinul celor cu atribuţii pe linie de Ordine Publică din cadrul IPJ Olt, au efectuat un număr total de 212 controale şi verificări, în urma cărora au constatat 40 de infracţiuni comise de 40 de suspecţi. Totodată, oamenii legii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare cumulată de 10.200 de lei.

“Acţiunea <<Foc de Artificii>> a fost una declanşată la nivel naţional şi, în judeţul Olt, ea s-a soldat cu confiscarea  453 kilograme de articole pirotehnice, petarde şi artificii, din categoriile 1 şi 2. Această acţiune a fost derulată în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014 pentru prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Oficialul menţionat a mai precizat că, în cadrul acţiunii, s-au desfăşurat controale la societăţile comerciale autorizate pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, dar şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Pe numele unora dintre suspecţi depistaţi având în posesie ilegal articole pirotehnice au fost întocmite dosare penale; dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă să primească o pedeapsă cu închisoare de la trei luni, la un an.

Reprezentanţii IPJ Olt au afirmat că, din datele statistice deţinute de Poliţia Română, a rezultat că, în anul 2005, an când articolele pirotehnice din clasa a II-a se comercializau „la liber” către publicul larg, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

“După apariţia, în anul 2006, a normelor legale privind restricţionarea vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese”, a mai spus Claudia Radu.
 

Din aceeaşi categorie vă mai recomandăm:

Mii de petarde şi artificii confiscate de poliţiştii din Caracal

Peste 22.000 de artificii şi petarde, confiscate de poliţiştii din Olt

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite