Oltul se află sub cod galben de vânt. A fost emisă o nouă informare de ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe judeţe din ţară se află joi sub cod galben de vânt care ar putea atinge la rafală viteze de 65 de kilometri pe oră. O nouă informare de ploi a fost emisă joi de şpecialişti, fiind valabilă de vineri până sâmbătă. Sunt aşteptate cantităţi de apă ce vor depăşi izolat 25 de litri pe metru pătrat

În intervalul vineri, ora 6.00 – sâmbătă, ora 9.00, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării. Cantităţile de apă cumulate vor fi de 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 25 de litri pe metru pătrat, în cursul zilei în Oltenia, Muntenia şi zona Carpaţilor de Curbură, iar noaptea în Moldova, vestul şi nordul Olteniei. 

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge la rafală 55-60 de kilometri pe oră, iar în zona Carpaţilor Orientali vor depăşi 70 de kilometri pe oră.

Cod galben de inundaţii

Hidrologii au instituit cod galben de inundaţii pe râuri din şapte judeţe şi au prelungit de joi până sâmbătă, la ora 18.00, avertizarea pentru râuri din alte cinci judeţe, unde se pot produce creşteri de debite şi niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie.

Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, codul galben se instituie joi, de la ora 13.00, pe râurile Vedea superioară şi Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman) şi de vineri, ora 10.00, pe râurile Teleorman, Neajlov şi Sabar (judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe Prahova şi unii afluenţi (judeţul Prahova) şi pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior (judeţul Buzău).

De asemenea, va fi prelungit până sâmbătă, la ora 18.00, codul galben emis miercuri, pe râurile din bazinele hidrografice Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (Mehedinţi), Desnăţui (Dolj), Jiu - sector aval Sadu (Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (Gorj, Dolj şi Mehedinţi), pe Olteţ (Gorj şi Vâlcea) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior (Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj).

Aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor vizate, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, a precizat INHGA.

De asemenea, creşteri importante de debite, care ar putea să ducă la atingerea cotelor de atenţie, s-ar putea produce, de vineri, ora 16.00, până sâmbătă, la ora 18.00, şi pe alte râuri mici din jumătatea de sud a Moldovei.

Cod galben de ploi până la ora 20.00

Potrivit avertizării de cod galben emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 16 aprilie, ora 18.00 – 17 aprilie, ora 20.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării. În Oltenia şi în sudul Banatului, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră. 

În zona de munte va ninge, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vor fi rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră.

image

Vreme schimbătoare de Paşte

În următoarele două săptămâni (14 – 27 aprilie), vremea va continua să oscileze între zile însorite şi zile mohorâte. Specialiştii au anunţat că în această săptămână vom avea parte de temperaturi mai reci, însă începând cu 18-19 aprilie vremea se va mai încălzi.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

METEO Cod galben de ploi şi ninsori, emis pentru şase judeţe din ţară. Pe Autostrada Soarelui se circulă greu din cauza ceţii

O avertizare de cod galben de ploi şi ninsori a fost emisă, miercuri dimineaţă, pentru şase judeţe din sud-vestul ţării, care va intra în vigoare din această seară. Cantităţile de precipitaţii pot depăşi izolat 50 de litri pe metru pătrat, iar vântul va putea atinge la rafală 70 de kilometri pe oră. De asemenea, din cauza ceţii, porturile de la Marea Neagră au fost închise, iar pe A3 şi A4 se circulă greu.

METEO Specialiştii au emis o nouă informare de vreme rea, valabilă de marţi până joi

O nouă informare de vreme rea a fost emisă luni de meteorologi. Specialiştii anunţă că de marţi până joi va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar la munte va ninge. Totodată, sunt aşteptate temperaturi mai mici decât cele normale în această perioadă.

METEO Vreme schimbătoare de Paşte

În următoarele două săptămâni (14 – 27 aprilie), vremea va continua să oscileze între zile însorite şi zile mohorâte. Specialiştii au anunţat că în această săptămână vom avea parte de temperaturi mai reci, însă începând cu 18-19 aprilie vremea se va mai încălzi.

METEO Vremea se mai răceşte în aprilie, iar în mai vom avea parte de ploi

În luna aprilie vom avea parte de temperaturi mai scăzute decât în martie. Specialiştii anunţă că luna mai va fi una mai ploioasă în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a precizat că în această vară, în unele zone, s-ar putea instala seceta.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite