După doi ani de amânări, “terasele verzi la înălţime” devin realitate la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile locale sunt optimiste în privinţa succesului ”teraselor verzi”  (FOTO: Mugurel Manea)
Autorităţile locale sunt optimiste în privinţa succesului ”teraselor verzi”  (FOTO: Mugurel Manea)

În municipiul Slatina vor apărea, în acest an, primele ”terase verzi”. Acestea vor fi amenajate pe acoperişurile blocurilor până la finele anului. Nu orice bloc din municipiu a putut sau poate participa la acest proiect, ci doar cele care au fost deja termoizolate de primărie în anii anteriori. Întreaga sumă ce va fi necesitată de amenajarea “acoperişurilor verzi” va fi suportată de la bugetul local.

Locatarii a cinci scări de bloc din municipiu au reuşit să ajungă la un consens în acest an în termenul impus de autorităţile locale şi au depus cereri la sediul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Slatina pentru a fi incluse în programul de amenajare a ”acoperişurilor verzi”. Nu orice bloc din oraş a putut sau poate participa la acest proiect, ci doar cele care au fost deja termoizolate de primărie într-unul din anii trecuţi. Acesta este primul an în care iniţiativa menţionată va fi transpusă în practică, deşi ea a fost promisă de reprezentanţii autorităţilor locale încă din anul 2013.

”În termenul legal prevăzut şi aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local s-au încadrat un număr de patru blocuri din oraş, cu cinci scări de bloc. Este pentru prima dată când o asemenea idee va deveni realitate la Slatina şi noi suntem optimişti că va fi un succes”, a declarat Mihaela Otincelescu, purtător de cuvânt al Primăriei Slatina.

Scările de bloc ce vor avea onoarea de a experimenta ”terasele verzi” sunt următoarele: bloc GA 19, scara A – blvd. Alexandru Ioan Cuza; bloc G2, scara A -  strada Cuza Vodă; bloc FA 19, scările A şi D – strada Primăverii; bloc 9, scara A – strada Cazărmii.

Proiectul va fi demarat şi la Slatina cu scopul de a schimba imaginea anostă a acoperişurilor blocurilor din municipiu, dar, totodată, şi de a contribui la creşterea nivelului de oxigen din localitate. Întreaga sumă ce va fi necesitată de amenajarea “acoperişurilor verzi” va fi suportată de la bugetul local. O comisie de la primărie urmează acum să inspecteze blocurile acceptate în program pentru a vedea dacă informaţiile din documente corespund cu realitatea din teren, după care va fi organizată licitaţie pentru desemnarea firmelor ce vor realiza lucrarea.

Ideea cu pricina aparţine unui copil în clasa a II-a de la o şcoală din municipiu, respectiv Ştefan Comănescu de la Şcoala generală „Eugen Ionescu”, care a câştigat, în 2013, locul 3 (şi 500 de lei) la un concurs de înfrumuseţare a urbei al primăriei numit “Slatina, casa noastră”.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă: 

Slătinenii vor semafoare cu butoane, spaţii verzi pe acoperişuri sau piste pentru bibiclete

Slătinenii, îndemnaţi şi premiaţi să propună idei pentru dezvoltarea oraşului

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite