Decalogul PNL ar putea rescrie lista candidaţilor. Co-preşedintele Gigel Ştirbu, probleme la ultimul criteriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Ştirbu ocupă, de mai bine de 10 ani, funcţii graţie activităţii politice (Foto: arhiva Adevărul)
Gigel Ştirbu ocupă, de mai bine de 10 ani, funcţii graţie activităţii politice (Foto: arhiva Adevărul)

Conducerea PNL propune 10 criterii de integritate pe care fiecare candidat la alegerile de anul viitor trebuie să le treacă. Co-preşedinţii declară că se bucură, dar candidaţii încep deja să le pice, unul câte unul. „Vrem să le arătăm oamenilor că nu suntem aceeaşi mizerie!“, spune Gigel Ştirbu, deşi el însuşi are de dat explicaţii la punctul 10.

Au ocupat funcţii politice înainte de ’89, au trecut de la un partid la altul după cum a dictat interesul, au promovat pe pile, au făcut averi din contracte cu statul, au fost acuzaţi de fals în declaraţii, au fost sau sunt în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, au dat dovadă de atitudini discriminatorii, au avut sau au datorii la bugetul de stat, personal sau prin intermediul firmelor, sunt pasibili de acuzaţii de plagiat, au orice fel de probleme penale, atunci membrii PNL trebuie să-şi ia „Adio!“ de la o eventuală candidatură la alegerile locale sau parlamentare de anul viitor. Peste doar o zi se va propune spre adoptare, în structurile de conducere centrale, lista celor 10 criterii: lustraţia (1),  traseismul politic (3), nepotismul (4),  contractele şi relaţia cu statul (4), falsul în declaraţii (5), starile de incompatibilitate şi conflict de interese (6), eventualele atitudini discriminatorii (7), eventualele datorii pe care le au candidaţii la bugetul de stat (8), plagiatul (9), problemele penale (10).

Teoretic,  cei doi co-preşedinţi ai PNL Olt se bucură că se vor aplica în sfârşit criterii clare de selecţie. „Vrem să le arătăm oamenilor că nu suntem aceeaşi mizerie!“, declară co-preşedintele PNL Olt Gigel Ştirbu, senator, fost subprefect, fost secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, fost ministru al Culturii în guverul USL . La rândul său, Siminica Mirea, co-preşedinte al PNL pe filiera PDL, spune că „Existenţa acestor criterii este o normalitate. Doar în felul ăsta vom reuşi să facem din PNL ceea ce-şi doresc oamenii de la noi: un partid cu oameni competenţi şi integri“. 

Practic, aplicarea noilor criterii poate răsturna tot ce s-a stabilit până acum ca listă de candidaţi. „Noi am stabilit candidaţii conform rezultatului sondajelor, după adoptarea criteriilor vom face o reevaluare şi cine nu corespunde va fi înlocuit“, a mai declarat Ştirbu. La scurt timp după această declaraţie, apărea comunicatul DNA, în care se informa că fostul primar al comunei Grojdibodu, Tudorel Niţulescu, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, acesta fragmentând modernizarea unui drum în lucrări cu valoare suficient de mică astfel încât să fie atribuită unei firme de casă. Niţulescu, fost primar PSD, tocmai ce se lansase ca şi candidat PNL pentru funcţia de primar al comunei amintite.

Cel puţin pentru oraşe, candidaţii stabiliţi la acest moment sunt toţi din aripa vechiului PNL, lucru comentat doar pe la colţuri de foştii pedelişti.
Aplicarea la sânge a criteriilor de integritate îl va pune în dificultate în primul rând pe co-preşedintele Gigel Ştirbu, asupra căruia şi astăzi planează suspiciunea că în trecut a făcut afaceri cu iz nelegal. În 2007, o operaţiune a DIICOT Bucureşti scotea la iveală că în depozitul închiriat de firma actualului senator, George’s, administrată la acea dată de soţie şi mamă, se pregătea comercializarea nelegală a aproximativ 4 tone de alcool. Dosarul a parcurs un drum lung între poliţie şi procuratură, în cele din urmă fiind soluţionat, la nivelul IPJ Olt, cu NUP.

Vineri, 4 decembrie, fostul co-preşedinte al PNL Slatina, Sorin Brătoi, înlăturat de Gigel Ştirbu de la şefia organizaţiei în favoarea lui Marius Bălaşa (ultimul, desemnat candidat la Primăria Slatina), declara în conferinţă de presă, odată cu anunţul că va susţine candidatul PSD: „Eu nu agreez produse contrafăcute, nu consum astfel de produse, nu sprijin. Cine este obişnuit şi are expertiză în produsele contrafăcute, să meargă înainte, să le asigure sprijin şi logistică”.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite