Dascăli în Grecia, cu dor de România. „Se îmbracă în costume populare, le spun copiilor cum au fost cusute, le vorbesc despre tradiţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Slatina au găzduit, la sfârşitul săptămânii, oaspeţi de la alte grădiniţe din judeţ, dar şi de la Şcoala Românească „Sfântul Ştefan cel Mare“ din Grecia, într-un schimb de experienţă numit sugestiv „Asta-i ţara mea!“.

Mai mulţi profesori şi educatori din Slatina (grădiniţele cu program prelungit nr. 7 şi „Ion Creangă“) şi din judeţ (Fălcoeni - Potcoava) şi-au dat întâlnire la Slatina, unde oaspete de seamă a fost Daniela Popescu, profesor la şcoala Comunităţii de Români „Sfântul Ştefan cel Mare“ din Atena. Scopul întâlnirii, a doua de la demararea, în 2015, a proiectului „Prietenie fără frontiere“, a fost acela de a schimba impresii, de a împărtăşi din experienţă, de a învăţa fiecare din reuşitele celuilalt.

„Daniela Popescu este o fostă colegă de-a noastră, absolventă a Liceului Pedagogic din Slatina, care în prezent predă la şcoala din comunitatea românilor din Atena. Şcoala respectivă are rol de sprijin pentru copiii românilor din Grecia, menţinându-le treaz interesul pentru România. Mulţi dintre copiii care frecventează şcoala românească s-au născut în Grecia, iar părinţii nu mai vorbesc româneşte în familie, ne-a explicat colega noastră. Alţii au plecat cu părinţii în Grecia când aveau doar câţiva ani. Rolul profesorilor de la şcoala românească este să-i ajute pe copiii de-abia ajunşi în Grecia să se integreze, iar pe copiii români care nu cunosc limba maternă, s-o înveţe, pentru că multe dintre familii iau în calcul varianta întoarcerii în România.

Oricum, acolo au loc activităţi extraordinare. De câteva ori pe an îi îmbracă pe copii în costume populare, le spun cum au fost cusute, le povestesc despre România, le vorbesc despre tradiţii, merg împreună la biserică“, a povestit coordonatoarea proiectului „Asta-i ţara mea!“, educatoarea Gina Donea.

Pentru că s-au întâlnit după ani buni, cadrele didactice au fost curioase să vorbească şi despre progresele din fiecare sistem de învăţământ. Concluzia a fost aceeaşi: în România, încă de la grădiniţă, accentul se pune preponderent pe acumularea de cunoştinţe, în Grecia copilul este centrul atenţiei educatorului, cu grija de a se căuta ce i se potriveşte în funcţie de personalitate, de înclinaţii.

„Cu toate că nouă ni se pare un model de lucru din care ai ce învăţa, dorindu-ne şi pentru România mai multă largheţe, mai multă deschidere în lucrul cu copiii, colega noastră ne-a spus că părinţii români sunt un pic nostalgici după sistemul românesc, şi-ar dori ceva mai sobru pentru copiii lor, un pic mai multă severitate“, a mai spus Donea.

Acţiunea coordonată de educatoarele Gina Donea şi Marioara Zamfir, petrecută la Slatina, nu este  singulară. „Avem colege plecate şi în alte ţări, ne întâlnim cât de des putem şi ne împărtăşim experienţele. Sunt acţiuni din care fiecare are de învăţat“, a mai spus gazda evenimentului.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite