FOTO  Cum s-a năruit industria Slatinei. Alro, “perla României”, vândută la preţ de nimic

Municipiul Slatina a avut, înainte de 1989, una dintre cele mai profitabile platforme industriale din ţară. Nici nu este de mirare de ce: preşedintele Nicolae Ceauşescu, originar din Scorniceşti, judeţul Olt, a ţinut să-şi transforme judeţul natal într-o emblemă de invidiat. Şi a reuşit. Pentru o vreme, cel puţin. După 1990, privatizările făcute doar pe interese obscure au dărâmat industria din Slatina şi pe cea din întreg judeţul.

Exemplul cel mai semnificativ este de departe cel al fostei uzine “16 Decembrie” din Slatina, botezată ulterior Întreprinderea de Aluminiu şi, după 1990 - SC Alro SA Slatina. Cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, exceptând Rusia, şi singurul producător de aluminiu şi aliaje de bază din ţara noastră, firma slătineană “a hrănit”, practic, capitala judeţului Olt, dar nu numai. Apariţia uzinei la Slatina în prima jumătate a anilor 1960 a ridicat micuţul orăşel de la statutul de localitate cu câteva mii de locuitori, la un oraş serios, cu o industrie înfloritoare, industrie care, în prezent, mai este susţinută doar de câteva foste uzine ce au reuşit miraculos să supravieţuiască “privatizărilor” României, printre acestea numărându-se în continuare şi Alro. De asemenea, apariţia uzinei de aluminiu a dus şi la dezvoltarea altor sectoare industriale adiacente la Slatina, ce au ajutat oraşul să se dezvolte: textilă, agroalimentară etc.

Amenajarea fabricii menţionate a adus cu sine recorduri absolute în ţara noastră la acel moment: s-au săpat şi excavat aproape 1 milion de metri cubi de pământ, s-au turnat 200.000 mc de betoane, s-au montat 8.000 tone de construcţii metalice şi 15.000 tone de utilaje tehnologice, respectiv s-au pozat 400.000 ml. de reţele electrice şi s-au ridicat 31.000 mc de zidărie specială, pe întreg şantierul lucrând pentru ca termenul de inaugurare să fie respectat cca. 8.000 de oameni. De atunci şi până în prezent, destinele a zeci de mii de oameni au fost, direct sau indirect, influenţate de “colosul de aluminiu”. Uzina a fost inaugurată în anul 1965.

Anul acesta, ALRO va aniversa 50 de ani de la inaugurare. În ultimii aproape trei ani, fabrica a mers pe pierderi, pentru prima dată după mulţi ani, aceasta din cauză că a fost obligată de legislaţia autohtonă făcută „pe genunchi” de guvernanţi şi parlamentari să achiziţioneze energie mai scumpă cu 40-50% faţă de cea plătită de consumatorii de acelaşi nivel din restul Europei. Să nu uităm că Alro Slatina consumă nu mai puţin de 8 % din producţia naţională de energie, de unde şi pierderile menţionate De câţiva ani, în Slatina au început să se înmulţească zvonurile potrivit cărora închiderea colosului de aluminiu de la Slatina ar fi doar o problemă de timp. Slătinenii şi, implicit, cei aproape 2.300 de oameni care mai lucrează în fabrică din totalul iniţial de peste 5.000, speră ca acest lucru să nu se adeverească, în caz contrar fiind un real pericol ca Slatina să-şi schimbe brandul şi să ajungă, spun oamenii, mai rău ca “Valea Jiului”.

Privatizarea Alro Slatina, pe masa procurorilor anticorupţie

Declinul colosului de aluminiu de la Slatina a început odată cu cel al celorlalte fabrici şi uzine din ţară: după anul 1990 şi metodele bizare de privatizare de atunci. Anunţul iniţial al privatizării combinatului din Slatina a apărut în anul 2001 şi, normal, a trezit interesul a nu mai puţin de 18 cele mai mari companii din lume din domeniu - PECHINEY (Franţa), ALCAN (Canada), ALCOA (SUA), NORSK-HYDRO (Norvegia) ş.a., toate confirmând şi intenţia de a participa la competiţie. Consultanţii străini au estimat, la acel moment, că valoarea Alro Slatina era cuprinsă între 450-550 milioane dolari, în condiţiile în care uzina a avut, în anul 2000, un profit net de 53 milioane dolari şi de 43 milioane dolari în anul 2001, aceasta ca urmare a scăderii pieţei. Din profitul anului 2000, Alro a făcut investiţii în 2001 de 39,5 milioane dolari. Deşi misiunea guvernanţilor trebuia să fie obţinerea unui preţ cât mai mare pentru „perla României”, reprezentanţii APAPS de la acea vreme “au aranjat apele” pentru o firmă cu acţionariat majoritar rusesc înregistrată în SUA, Marco International, cum consemna şi presa la acea vreme. Specialiştii au considerat, în 2001, că pachetul statului la Alro Slatina valora între 250-300 milioane dolari, astfel că paguba a fost una uriaşă – sute de milioane de dolari. Statul a încasat, în cele din urmă, pentru cedarea controlului în societate, doar… 11 milioane de dolari.

Pe 30 aprilie 2002, consorţiul reprezentat de Marco Aquisitions a cumpărat acţiunile statului român la Alro, dar nu întregul pachet de 54,72% din acţiuni, ci numai cât a avut nevoie la acel moment pentru a deveni acţionar majoritar. Cota de participaţie a statului la Alro Slatina a scăzut de la 44%, la sub 10%, fără ca statul să mai încaseze vreun ban din acestea. Aşa a ajuns statul român să încaseze doar 11,4 milioane de dolari din pachetul majoritar al unui combinat de aluminiu unic în Europa de Est, întreprindere evaluată între 400-550 milioane de dolari.

În prezent, Alro este deţinută în proporţie de 87% de către Vimetco (fostă Marco Group, n.r.), firmă deţinută de miliardarul rus Vitali Matsitski. Privatizarea Alro SA a fost contestată, Ovidiu Muşetescu, cel care conducea la momentul respectiv privatizările ţării, a fost acuzat că a manipulat piaţa alungând investitorii strategici prin prezentarea unor date false. “Cazul Alro” se află şi în prezent pe masa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuind să decidă dacă fostul ministru al privatizării, Ovidiu Muşetescu, este singurul vinovat de privatizarea păguboasă a Alro pe care statul a încasat, în 2002, doar puţin peste 11 milioane dolari, în loc de 400 milioane de dolari.

Declinul Rulmenţi SA

Înfiinţarea colosului de aluminiu la Slatina în anul 1965 a atras după sine apariţia altor câteva uzine ce au furnizat piese şi alte elemente adiacente prelucrării aluminiului: Fabrica de Produse Carbonoase “Electrocarbon” SA, Întreprinderea de Pistoane Auto şi Piese Turnate din Aluminiu – “Altur” etc. Alte întreprinderi au apărut, de asemenea, în capitala Oltului, ajutând la înflorirea Slatinei înainte de 1989: Fabrica de Rulmenţi, Întreprinderea de Utilaj Alimentar UTALIM, Fabrica de Ţevi (Artrom SA) ş.a. Acest lucru a însemnat mii de locuri de muncă, mii de locuitori ai judeţului şi nu numai mutându-se la Slatina, un oraş care se dezvolta văzând cu ochii de la un an, la celălalt.

Treptat însă, tot după 1990, majoritatea dintre uzinele menţionate au decăzut una câte una. Două dintre exemplele cele mai elocvente sunt întreprinderi importante ale municipiului ce au pus lacătul la porţi la 12 ani după Evenimentele din 1989. Cele două uzine despre care acum nu se mai vorbeşte decât la timpul trecut sunt Fabrica de Rulmenţi şi, respectiv, Întreprinderea de Utilaj Alimentar (UTALIM - în prezent). Împreună, cele două uzine au dat de lucru la aproximativ 3.000 de suflete înainte de 1990. Fabrica de Rulmenţi din Slatina făcea parte, înainte de anul menţionat, dintr-un lanţ de şase asemenea unităţi existente în ţară ce formau Grupul URB (Uzina de Rulmenţi Braşov), unde lucrau 20.000 de oameni. Practic, în Europa, România era una dintre ţările cu cea mai dezvoltată industrie de rulmenţi. „Rulmentul” Braşov - fabrica de la Braşov, s-a închis în anul 2007 şi, înainte de Revoluţie, avea 6.000 de angajaţi. Bârladul a avut 10.000 de oameni, cea de la Ploieşti - 1.000 de oameni, Alexandria - 1.500, iar Suceava - vreo 500. După '89, datorită pă¬trun¬derii tehnologiilor străine fabrica din Braşov nu a fost privatizată şi în 2007 statul a decis s-o închidă prin lichidare voluntară. Fabrica de rulmenţi din Slatina s-a închis prima, deşi producea rulmenţi din ţevi unici care erau aduşi tot de la o fabrică din municipiu.

Fabrica de la Slatina nu s-a închis însă rapid, ci a avut o agonie lungă, plină de speranţe spulberate în final. Cei aproape 1.000 de muncitori de aici s-au trezit şomeri după ce, luni la rând, au protestat – fie vânt, zăpadă, ploaie etc. - în faţa sediului Prefecturii Olt. Uzina a raportat pierderi de 52,5 miliarde lei vechi în anul 2000, perioadă în care numai activităţile de export au înregistrat un deficit de 12 miliarde lei vechi. Rulmenţi Slatina mai avea, la începutul anului 2002, aproximativ 700 de salariati care au fost disponibilizaţi în tranşe. Societatea Rulmenţi SA Slatina a fost declarată falimentară în aprilie 2003.

Utalim Slatina, în pragul colapsului

Fosta întreprindere de utilaj alimentar din Slatina, botezată după anul 1989 “SC Utalim SA”, era specializată în fabricarea de utilaje destinate industriei alimentare, fiind extrem de profitabilă. Aceasta “se târăşte” acum de la o zi la alta, funcţionând din inerţie. Din numărul de muncitori existent aici înainte de 1989, adică 2.000 de oameni, acum mai lucrează nici măcar 50, inclusiv angajaţi TESA şi trei directori. Uzina a fost privatizată în anul 2000, când SC Astra SA Craiova, controlată de cunoscuta familie Rîcă, a devenit acţionar semnificativ. Ulterior privatizării, domeniul principal de activitate al firmei a devenit fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice. Director general al ASTRA Craiova era atunci Gheorghe Rîcă, acesta punându-l pe fiul său, Seor Veroniu Râcă, preşedinte al Consiliului de Administraţie de la UTALIM. În plus, odrasla lui Rîcă Senior mai deţine - “pe persoană fizică”, şi o parte din pachetul de acţiuni al fabricii. Potrivit ultimelor modificări aduse actului constitutiv al societăţii slătinene aprobate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în şedinţa din 15 iunie 2012, Rîcă Jr. deţine, în calitate de persoană fizică, 48,58 % din acţiuni, SC Astra SA - 33,91%, iar SC Cori SRL – 11,01%.

Fosta uzină slătineană, unul din “coloşii” platformei industriale a Slatinei, trăieşte acum doar din amintirile şi gloria de altădată. Cum-necum, actuala conducere a fabricii parcă se încăpăţânează să urmeze exemplul celorlalte fabrici şi uzine din ţară care şi-au încetat demult activitatea. Aici merită menţionat faptul că, în 2013, Utalim Slatina a reuşit să obţină o sumă frumuşică după ce a vândut una dintre halele de producţie ce însuma nu mai puţin de 27.000 mp teren către retailerul băcăuan de bricolaj Dedeman, firmă ce şi-a deschis, în iulie 2012, un hypermarket la Slatina.

Electrocarbon se târăşte

În Slatina mai rezistă însă fabrici ce au existat înainte de 1990. Astfel, fosta fabrică Carbonoase, numită ulterior Electrocarbon S.A., a fost un important producător de produse carbografitice necesare în industria metalurgică şi încă produce şi comercializează, în cantiăţi mult mai mici decât înainte de 1990, electrozi normali UHP şi HP, electrozi clorosodici, plăci grafitate, pastă Sodeberg, 6% din producţia anuală fiind destinată exportului. Dintre cei aproximativ 1.000 de angajaţi în anii 1990, acum mai lucrează doar câteva sute şi zvonurile de închidere sunt tot mai numeroase.

Mai există fosta fabrică IPTAPA, botezată, după privatizare - Altur SA. A fost cel mai mare producător de piese turnate şi pistoane auto din aluminiu din ţară, 40% din producţie fiind destinată exportului. Fabrica încă funcţionează cu câteva sute de muncitori plătiţi pe salarii mici.

Fabrica de Ţevi, botezată şi ea cu alt nume în “TMK Artrom”, a fost şi este încă o firmă specializată în producţia de ţevi trase, fără sudură, din oţel carbon, ţevi din oţel pentru foraj, atât pentru necesarul intern cât şi pentru export. Uzina a fost cumpărată în anul 2004 de o companie germană - Sinara Handel - deţinută de gigantul rus TMK. Azi, fabrica este una dintre cele care “merg” bine la Slatina. Producţia de ţevi a unităţii din Slatina este destinată industriei constructoare de maşini, piaţa de desfacere fiind, în proporţie de 60-70%, cea vest europeană, în special piaţa germană, diferenţa de 40-30% fiind reprezentată de piaţa internă.

Fabrica I.P.A. (Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului), botezată ALPROM, a fost înglobată apoi în ALRO şi încă funcţionează.

Nu în ultimul rând, fosta Fabrică de Cabluri continuă şi ea să reziste cu succes, reuşind să se adapteze noilor condiţii ale pieţei. Actual numită SC Prysmian SA, fosta uzină de la marginea Slatinei către Drăgăneşti-Olt face parte din Grupul Prysmian, lider mondial în industria de cabluri şi sisteme pentru energie şi telecomunicaţii. “Prysmian Cabluri şi Sisteme” SA, este fosta firma a Grupului Pirelli, Pirelli România Cabluri şi Sisteme SA. În anul 2005, Grupul Pirelli a vândut întreaga afacere de cabluri de energie şi telecomunicaţii din lume grupului american Goldman Sachs, care a schimbat numele companiei în “Prysmian Cabluri şi Sisteme” SA.
 

Vă mai recomandăm, pe aceeaşi temă:

Din mândria oraşului a ajuns o ruină. Colosul Alumina, printre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială Americană

FOTO Gloria uzinelor din Craiova a apus imediat după 1989. Acum Electroputere, există ca mall, iar Avioane este în picaj

→

Imaginea 1/3: alprom slatina foto mugurel manea