Copila bătută de îngrijitoare în centrul de la Balş poate fi adoptată. „Este de la 2 ani în sistem, părinţii nu s-au mai interesat de ea“. IPJ a deschis dosar penal VIDEO
0Minora agresată, luni, 27 august 2018, într-un centru pentru copii cu dizabilităţi din Balş a fost abandonată de părinţi de la vârsta de 2 ani. Poliţiştii au deschis o anchetă în cazul agresiunii.
Deşi procedura de sesizare a poliţiei în cazul agresiunii fetei de la Căsuţa de tip Familial „Sfânta Maria“ din Balş a fost iniţiată de DGASPC Olt încă de ieri, poliţiştii din cadrul IPJ Olt s-au autosesizat, la rândul lor, de marţi după-amiază, înregistrându-se un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, insp. principal Alexandra Dicu, precizând că încadrarea poate fi schimbată în funcţie de rezultatele cercetărilor.
„Am anunţat telefonic poliţia de la Balş şi am lăsat colegii să pregătească toate documentele, este o întreagă procedură de îndeplinit. Grija mea a fost, ieri, să ajung în centru şi să-i asigur pe copii că sunt alături de ei şi că nu există, în niciun caz, vreo intenţie de a ascunde cele întâmplate“, a declarat directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca.

După „corecţia“ aplicată, fata a fost târâtă de cele două îngrijitoare într-o altă încăpere
Fetiţa agresată de una dintre îngrijitoarele care se aflau, luni, în schimb, are 9 ani şi se află în sistemul de protecţie de la vârsta de 2 ani. „E de la 2 ani la noi în sistem, părinţii nu s-au mai interesat de atunci de ea“, a mai spus Piroşca. Minora nu vorbeşte, însă, teoretic, personalul este pregătit să relaţioneze cu minorii aflaţi în această situaţie. Îngrijitoarea surprinsă chiar de una dintre fetele din centru în timp ce o lovea pe fata de 9 ani ar fi, de altfel, singura care ar avea un comportament agresiv faţă de copiii din centru, i-au spus aceştia, în timpul discuţiei de ieri, directoarei Rădiţa Piroşca.
Şi fata agresată şi alţi trei fraţi ai ei, de asemenea abandonaţi, pot fi adoptaţi
Minora care a fost înjurată şi bătută de îngrijitoare, pe motiv că fata ar fi scuipat-o pe agresoare, are 9 ani şi se află în sistemul de protecţie de la vâsta de 2 ani. Părinţii au fost decăzuţi din drepturi, astfel că fetiţa, care până anul trecut s-a aflat în grija unui asistent maternal, este pe lista copiilor adoptabili.
Anul trecut s-a decis transferul în căsuţa de tip familial din Balş pentru a putea fi înmatriculată la şcoala specială din localitate, pentru că, având în vedere dizabilităţile pe care le are, fetiţa nu poate urma cursurile într-o şcoală de masă. Copila mai are trei fraţi în sistemul de protecţie din Olt, care, şi aceştia, sunt adoptabil, însă şansele de a se bucura de grija unor părinţi adoptivi sunt relativ reduse, cred reprezentanţii DGASPC, fiind preferaţi copiii de vârste mici. Doi dintre fraţii fetei se află în grija unor asistenţi maternali, un al treilea fiind într-un centru de tip familial.