Rănile sufleteşti ale copiilor cu părinţii plecaţi departe. „Parcă vă văd cu bagajele în mână, ieşind din casă”
0
Lucrările copiilor de la concursul „Mesaj către părintele meu“, lansat în Olt în 2017, dezvăluie că ei nu visează altceva decât să-şi îmbrăţişeze părinţii înainte de culcare. Între timp, concursul a devenit naţional.
„Un cutremur emoţional“ - după cum descriu psihologii - au traversat în anul pandemic copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Ca să câştige un ban pentru viitorul familiei, ca să asigure drumul în viaţă al copiilor, românii au luat drumul pribegiei, călcându-şi pe inimă doar din dorinţa de a pune pe masă o pâine mai albă.
Statistica tristă
„Mesaj către părintele meu“ este un concurs de creaţie literară şi plastică lansat în anul 2017, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Olt.
Iniţiatoarea este sociologul Speranţa Mihalcea, care prin această modalitate completa tabloul cu situaţia copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate, care multă vreme au fost doar o statistică. Această statistică arată că la nivel naţional aproximativ 150.000 copii de vârstă şcolară duc dorul părinţilor plecaţi peste hotare.
Sursa concurs „Mesaj către părintele meu“
În anii următori, concursul s-a adresat şi elevilor care îi au aproape pe părinţi, fizic. „Concursul a plecat de la ideea copiilor cu părinţii plecaţi, însă m-am gândit că este în regulă să fie pentru toţi copiii. Am şi copii care trimit un mesaj mamei care a decedat sau tatălui decedat... Am evitat cât am putut ca perioada concursului să fie noiembrie-decembrie, în preajma Sărbătorilor, nu voiam să le trezesc nişte traume, să le răscolesc cumva sufletele“, povesteşte iniţiatoarea, Speranţa Mihalcea.
"Are efect terapeutic“
De curând, la Slatina s-a derulat a patra ediţie a concursului pentru care vin lucrări din toată ţara. Cursurile online au făcut ca lucrările trimise să fie mai puţine, copiii fiind obligaţi să scaneze şi să transmită totul electronic, amănunt de care de obicei se ocupau profesorii, la şcoală. Mesajele, însă, au fost la fel de puternice.
„Sunt peste 370 de lucrări. Sunt şi copii care au participat de la prima ediţie, pentru că-i cunosc. Este o continuitate. Are efect terapeutic, pentru că este chiar ideea de bază de la care am pornit, în 2017“, a dezvăluit consilierul Speranţa Mihalcea.
Condiţia la care nu se va renunţa este aceea ca elevii să scrie mesajele de mână. „Doar aşa e ca şi un jurnal. Mai personal, mai intim, chiar şi scrisul îţi arată starea“, a completat Mihalcea.
"Bunicii noştri sunt părinţii care-şi sacrifică bătrâneţile“
Durerea copiilor care ţin astfel să le transmită părinţilor lor ce au pe suflet este imensă. Unii le înţeleg adulţilor eforturile, alţii se simt abandonaţi şi-i judecă. Dar fără excepţie, mesajele copiilor au umplut de lacrimi ochii consilierilor şcolari aleşi să jurizeze lucrările. A fost ca şi cum ar fi păşit într-o lume ascunsă, deşi fiecare psiholog din şcoală este depozitarul unor poveşti sfâşietoare. Atâtea, însă, adunate la un loc au un efect răvăşitor.
Sursa concurs „Mesaj către părintele meu“
Băiat, clasa a VII-a: „Până la 9 ani, alături de cei trei fraţi ai mei am avut o viaţă alături de părinţii noştri naturali, de care nu pot fi mândru şi nu aş mai dori nimănui viaţa noastră. Bunul Dumnezeu a considerat că trebuie să ne schimbe modul de viaţă şi am ajuns alături de mama noastră care în 3 luni a dat dovadă de iresponsabilitate şi a plecat în străinătate şi nu s-a mai interesat de noi. Toată povara, educaţia, creşterea şi sănătatea noastră au preluat-o cu succes bunicii noştri. Au reuşit să ne schimbe modul rebel de viaţă. Ei, bunicii noştri, sunt «Iepuraşul de Paşti», «Moş Nicolae», «Moş Crăciun», «Zâna Măseluţă», alături de ei ne serbăm zilele de naştere şi zilele onomastice. Ei, bunicii noştri, sunt părinţii care-şi sacrifică bătrâneţile pentru creşterea şi educarea noastră. Părinţi pe care noi îi dorim oricărui copil, pe care-i respectăm şi le datorăm tot viitorul nostru“
Sursa concurs „Mesaj către părintele meu“
Fată, clasa a V-a: „Dragi părinţi, azi se împlinesc 3 ani de când aţi plecat departe de mine, de casă, departe de România. Mă uit în fiecare zi pe geam şi parcă vă văd cu bagajele în mână, ieşind din bloc, îndreptându-vă spre aeroport. Dorul de voi este nemărginit, dar rezist ştiind că în viitorul apropiat vă veţi întoarce acasă, şi că totul se va întoarce la normal pentru noi, şi vă voi putea strânge cu putere în braţe, aşa cum o făceam înainte ca voi să plecaţi din ţară. Acum zilele le petrec stând doar cu păpuşa pe care mi-aţi dăruit-o la aniversarea de 6 ani. Chiar dacă este un simplu obiect, simt că îmi este alături mereu în orice situaţie. Atunci când mă gândesc la voi şi încep să plâng, o iau în braţe şi mi se mai duce din durere, gândindu-mă şi că totul va fi bine, chiar dacă fiecare secundă trăită fără voi doare din ce în ce mai tare şi dorul e din ce în ce mai puternic“
Aduşi acasă de pandemie, goniţi din nou
Pentru copii, pandemia a venit ca un „cutremur emoţional“, spune unul dintre psihologi şcolari cu care am stat de vorbă. Lipsiţi de apropierea fizică, rupţi de prezenţa unei familii, copiii românilor plecaţi trăiesc o traumă continuă, care uneori nu se vindecă nici prin venirea părinţilor. Multora li s-au întors părinţii, de nevoie, la începutul pandemiei, iar când în sfârşit au învăţat să convieţuiască, după ani de absenţă, a trebuit din nou să plece pentru că în ţară nu au găsit de lucru, furtuna de sentimente nimicindu-i pe copii.
„Cu mâinile foarte crăpate Voi vreţi să îmi luaţi de toate. Nu vreau bani şi jucării Vreau iubire, cât o fi“ Fragment din poezia unui copil departe de părinţi
Specialiştii atrag atenţia că aceşti copii duc povara pandemiei ca toată lumea, dar cel mai apăsător este pentru ei, la vârste fragede şi delicate, dorul părinţilor. Sunt derutaţi, apatici şi nu mai găsesc motivaţie în nimic.
Dragostea fără preţ
Consilierii-juraţi, deşi interesaţi şi de felul în care elevii au pus în cuvinte mesajul, au fost puternic impresionaţi de trăirile de dincolo de cuvinte. I-au avut, de-a lungul anilor, pe aceşti copii debusolaţi, greu încercaţi, în cabinetele de consiliere din şcoală. În pandemie i-au consiliat, atât cât s-a putut, şi telefonic, însă răul produs de faptul că şi ultimul loc în care uitau de dorul de părinţi, şcoala, şi-a închis porţile pentru multă vreme încă nu este măsurat.
Sursa concurs „Mesaj către părintele meu“
„Am primit un apel de la o mămică şi ne ocupăm de un copil care refuza, pur şi simplu, să mai iasă din casă. Nu se punea problema să mai meargă la şcoală, dar nici în curte, pentru că este din mediul rural, nu mai voia. Tatăl său, plecat la muncă, ar fi trebuit să vină de Crăciun. Nu s-a mai întâmplat, ar fi stat în carantină şi la venire, dar şi în ţara unde lucrează, la întoarcere, aşa că şi-a amânat venirea. Pentru copil a fost devastator“, a dezvăluit un alt psiholog şcolar.
Copiii îşi apără părinţiii, chiar dacă sunt supăraţi
Deşi povara pe care o poartă pe umeri le depăşeşte puterile, cei mai mulţi nu-şi judecă părinţii - arată consilierul Speranţa Mihalcea, impresionată de această constatare. „Copiii ne înţeleg mult-mult mai uşor, şi mai clar, şi mai logic, decât îi înţelegem noi. Ei ne acceptă total necondiţionat şi au, aşa, o toleranţă până la capăt. Indiferent ce se întâmplă, ei le găsesc o scuză părinţilor. Mesajele sunt aşa impresionante pentru că acolo e sufletul lor“, a conchis Mihalcea.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Tot mai mulţi copii fug de acasă, în pandemie. Psiholog: „De ce te-ai dus?“, „Mi-a zis «Zâna mea!»“
Se încarcă comentariile...
