Câţi olteni aşteaptă vaccinarea la domiciliu. Alte peste 10.200 persoane sunt pe liste de aşteptare la centre
0Două echipe de vaccinare mobile acţionează de peste două săptămâni în judeţ, numărul dozelor administrate până acum fiind peste 400.
Cele două echipe mobile, aflate în structura a două centre de vaccinare, din Slatina, respectiv Caracal, sunt încadrate cu doi medici, patru asistenţi medicali şi doi registratori. Au misiuni de vaccinare în fiecare săptămână, iar până acum, în cadrul celor opt acţiuni desfăşurate, au vaccinat peste 400 persoane. Este vorba de persoane care nu se pot deplasa, dar şi de membrii acestora de familie. Listele cu persoanele nedeplasabile şi cu membrii familiilor acestora au fost realizate la nivelul fiecărei localităţi şi cuprind peste 5.600 persoane (5.657) în tot judeţul, însă disponibilitatea acestora de a se vaccina este verificată în momentul în care echipele îşi programează vaccinarea în respectiva zonă. Oraşul Corabia are cei mai mulţi înscrişi în liste, 335 persoane, iar din mediul rural, cele mai multe persoane se regăsesc la Deveselu – 175.
12.351 persoane au primit ambele doze de vaccin din schemă în centrele din Olt
Pe de altă parte, în platforma de vaccinare s-au programat pe liste de aşteptare, până la această data, 23 martie 2021, peste 10.200 persoane, care sunt în aşteptare la cele 13 centre pentru care platforma permite acum programarea. Un singur centru nu are listă de aşteptare, de la Slatina, care administrează vaccinul de la Astra Zeneca, iar un alt centru, de la Balş, care foloseşte acelaşi vaccin, are o singură persoană în aşteptare. Cele mai multe persoane programate se regăsesc, în schimb, la un alt centru din Slatina, care foloseşte vaccinul produs de Pfizer, 1.888 persoane fiind în aşteptare aici.
Pentru administrarea aceluiaşi vaccin aşteaptă 1.794 cetăţeni şi pe listele centrului de la Corabia. Pentru cei care vor să rezerve un loc pe o listă de aşteptare poate fi de mare ajutor site-ul vaccin.live, dezvoltat de o echipă independentă de la Sibiu, care preia datele din platforma Ro-Vaccinare şi prezintă inclusiv informaţii privitoare la tipul de vaccin administrat în fiecare centru. Odată edificaţi în privinţa tipului de vaccin, puteţi crea un cont pe platforma naţională de vaccinare şi puteţi face programarea pe lista de aşteptare, iar în momentul în care este disponibil vaccin veţi fi anunţat printr-un mesaj pentru a rezerva locul respectiv.
Conform datelor transmise de către DSP Olt, până la această data au fost administrate 40.529 doze de vaccin, dintre acestea, 801 doze fiind administrate luni, 22 martie. 12.351 persoane au primit schema completă, doza iniţială şi doza de rapel. Cele mai multe vaccinări s-au realizat cu vaccinul produs de Pfizer – 32.848, urmat de vaccinul produs de Astra Zeneca – 4.353 şi de Moderna – 3.328.