Angajaţii din primării, aşteptaţi, mâine, la proteste de stradă. Lider: „Sunt nemulţumiţi, dar stăpânul este foarte aproape de ei, sper să aibă curaj!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2010, peste 1.200 de sindicalişti din administraţie au protestat în faţa Prefecturii Olt
În 2010, peste 1.200 de sindicalişti din administraţie au protestat în faţa Prefecturii Olt

Aproximativ 2.000 de membri ai Sindicatului CONSILIUM,  angajaţi la stat, funcţionari publici şi personal contractual, sunt aşteptaţi ca mâine să-şi arate nemulţumirea faţă de prevederea din proiectului legii salarizării potrivit căreia primarul va stabili nivelul salarial.

Sindicatul din Administraţia Publică Olt CONSILIUM, care are în judeţ aproximativ 2.000 membri, în cea mai mare parte angajaţi în 96 de primării şi structuri subordonate acestora (din cele 112 ale judeţului), a anunţat că are semnale că oamenii sunt profund nemulţumiţi de perspectiva ca, din vară, primarul să decidă ce salarii vor lua, prin urmare îi aşteaptă pe sindicalişti să-şi spună ofurile în stradă. Mâine este ziua în care nemulţumiţii din toată ţara ar putea să înceteze lucrul şi să protesteze inclusiv prin manifestări de stradă.

„Noi grevă, legal,nu putem face. E vorba de proteste spontane şi avem semnale din judeţ că oamenii sunt nemulţumiţi. Acum, în ce măsură vor avea curajul să protesteze, rămâne de văzut. Stăpânul este foarte aproape de ei, sper să aibă curaj. Dacă nu protestăm, înseamnă că ne convine ce se întâmplă. Dar nu cred asta, pentru că în fiecare zi ne vin semnale, ne sună să se plângă de nivelul salariului, de diversele probleme pe care le au“, a declarat liderul sindicatului CONSILIUM, Octavian Chelemen.
Sindicaliştii au fost informaţi, a mai spus Chelemen, de întâlnirea care a avut loc între reprezentanţii sindicatelor din confederaţia la care sunt afiliaţi şi de deciziile adoptate, prin urmare ştiu că mâine este ziua cea mare.

Liderul explică de ce este atât de grav că salariile vor fi la mâna primarilor: „Nu vor mai putea să-şi ia nici măcar un credit. Dacă vrea, primarul poate să-i schimbe de două ori pe lună salariul. Este o situaţie cruntă pentru administraţia locală, dar nu ştiu câţi vor avea curaj să se opună. Eu sunt sigur că nu toţi primarii sunt de rea credinţă, dar în acelaşi timp nimeni nu garantează că nu se vor întâmpla şi altfel de lucruri. Nu avem nici umbrela contractului colectiv de muncă, legea salarizării interzice cu desăvârşire aceste contracte. Am avut posibilitatea să depunem amendamente, am propus eliminarea acelui articol 11, aţi văzut că nu s-a întâmplat nimic... “, a mai spus liderul angajaţilor din primării.

Sindicaliştii se tem că la intrarea în vigoare a viitoarei legi vor fi şi scăderi de salarii, dar, şi mai grav, se tem de eventuale disponiblizări dacă primarii vor fi obligaţi să se încadreze într-un anumit fond destinat cheltuielilor de personal. „În primării şi aşa situaţia este gravă. Sunt funcţionari care fac şi urbanism, şi asistenţă socială, şi stare civilă şi mai ştiu eu ce fac, sunt zeci de posturi de secretar de primărie vacante, munca acestora la acest moment o face cineva. Se manifestă o deprofesionalizare continuă. Aştept să aibă curajul să spună toate lucrurile acestea, iar eu îi voi susţine, i-am asigurat că voi fi acolo unde decid să protesteze. Dacă protestul meu, singur, ar rezolva ceva, aş intra şi în greva foamei, dar nu cred că rezolvă, avem nevoie de solidaritate“, a mai spus liderul Octavian Chelemen.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite