S-a ales cu dosar penal după ce a atins majoratul: fără permis pe o motocicletă neînmatriculată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din localitatea Hoghilag, judeţul Sibiu, i-au deschis unui tânăr de 18 ani un dosar penal. Acesta a încălcat două articole din Codul penal în acelaşi timp.

Nu a reuşit să se bucure deplin de primul an de când a atins majoratul, că s-a şi ales cu dosar penal.

Un tânăr, originar din localitatea Hoghilag, a fost oprit pe data de 18 iunie în jurul orei 15:00 de către un agent de circulaţie pentru un control de rutină. S-a constatat că acesta, care conducea o motocicletă, nu avea permis de conducere. În plus, nici autovehicolul nu era înmatriculat. Poliţistul i-a întocmit un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Cazul a fost relatat de către agentul Ştefan Medrut din cadrul Postului de Poliţie Hoghilag:

„(…) aflându-mă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe strada denumită popular ,,Bisericii” loc. Hoghilag, Jud. Sibiu, am identificat pe numitul S. S. (…), domiciliat în com. Hoghilag, sat Hoghilag, (…), în timp ce conducea o motocicletă marca APRILIA, de culoare neagră, neavând montate plăcuţele cu numarul de înmatriculare sau înregistrare. S-au făcut verificări în bazele de date ale Poliţiei Române, stabilindu-se faptul că motocicleta nu figurează ca fiind înregistrată sau înmatriculată, iar conducătorul acesteia nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule”.

Astfel, Medruţ i-a întocmit tânărului un dosar penal, acesta urmând să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul din Hoghilag riscă să facă închisoare de la 1 până la 5 ani pentru conducerea fără permis şi de la 1 la 3 ani sau amendă pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite