Romii din Sibiu se roagă pentru Traian Băsescu şi Victor Ponta, inspiraţi de preşedintele Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cioaba spune ca a decis sa organizeze evenimentul inspirat fiind de presedintele Obama
Dorin Cioaba spune ca a decis sa organizeze evenimentul inspirat fiind de presedintele Obama

Primul mic dejun cu rugăciune va fi organizat la Sibiu de către Asociaţia Romilor Nomazi şi Căldărari, la eveniment fiind aştetaptaţi preoţi ai mai multor confesiuni, oameni de afaceri, parlamentari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Primul mic dejun cu rugăciune organizat de Centrul Creştin al Romilor va avea loc vineri, 1 februarie, al unul dintre cele mai mari hoteluri din Sibiu. Sunt aşteptaţi reprezentanţi ai tuturor confesiunilor religioase din Sibiu, directori de instituţii, parlamentari şi oameni de afaceri.

“Ne vom ruga pentru ţară, pentru instituţii publice, pentru conducători. Bineînţeles că ne vom ruga şi pentru preşedinte, şi pentru primul ministru. Tema este “Urmăriţi binele cetăţii în care locuiţi”, şi putem face acest lucru unindu-ne cu toţii, în rugăciune. Probleme sunt peste tot, şi noi credem că aceia care conduc aceste instituţii trebuie să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a lua deciziile potrivite”, spune Dorin Cioabă, preşedintele Asociaţiei Romilor Nomazi şi căldărari Indirom.

Dorin Cioabă spune că modelul a fost preluat de la însuşi preşedintele american, iar până acum aproximativ 30 de persoane au confirmat prezenţa.

“Este un model preluat de la americani, în fiecare an preşedintele Obama face aşa ceva, îi cheamă pe toţi pastorii. Trebuie să-i copiem pe cei care au success, iar preşedintele Obama e un model şi în relaţia pe care o are cu biserica”, adaugă Dorin Cioabă.

Potrivit acestuia, la începutul evenimentului reprezentantul fiecărei confesiuni va spune câteva cuvinte legate de tema evenimentului, după care va spune o rugăciune.   
 
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite