România celor 600.000 de dosare penale cu autor necunoscut. „În Poliţie, încă se mai lucrează cu maşina de scris. Agenţii îşi aduc şi hârtie de acasă”
0
Părţile vătămate din dosarele clasificate cu autor necunoscut în care se tergiversează cercetările pot reclama acest lucru, iar cei care le instrumentează, fie ei procurori sau poliţişti, pot fi cercetaţi şi chiar sancţionaţi. Pe de altă parte, o serie de aspecte cuprinse în acte normative pot îngreuna munca în dosarele cu autor necunoscut, iar lipsa dotărilor le face, uneori, imposibilă munca oamenilor legii.
Campania „România infractorilor necunoscuţi”, lansată de ziarul „Adevărul”, continuă astăzi cu un amplu material în care Ana Mocanu Suciu, avocat şi lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, ne explică ce putem face dacă se tergiversează un dosar în care am făcut plângere, când se prescriu dosarele cu autor necunoscut dar şi cum pot fi traşi al răspundere oamenii legii care nu îşi fac datoria în astfel de dosare.
Primul lucru pe care trebuie să-l ştiţi este că, dacă sunteţi parte vătămată într-un dosar în care nu a fost identificat autorul, puteţi face plângere dacă cercetările în dosar sunt tergiversate. „La un an după ce s-a înregistrat plângerea penală, dacă nu s-a făcut niciun act de urmărire, persoana interesată, în general partea vătămată, promovează o acţiune la instanţă şi cere să se urgenteze urmărirea penală, şi atunci este deja un semnal de alarmă şi îi obligă să efectueze anumite acte de cercetare penală. Pe plângerile care au fost înregistrate înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură nu se aplică această procedură. Sunt multe dosare lăsate în nelucrare de la intrarea în vigoare a acestui cod, când deja a trecut un an, şi deja sunt soluţii prin care instanţele au constatat că dosarul este tergiversat”, explică specialistul.
Dosarele din Parchete care au o vechime de un an sunt raportate la fiecare sfârşit de an, iar dacă se constată că nu s-a lucrat în ele aşa cum trebuia pot exista sancţiuni.
„Pot exista şi sancţiuni disciplinare pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, sancţiuni pe care le aplică CSM-ul pentru procurori. Sancţiunile merg de la mustrare, avertisment, până la reducerea din salariu, suspendare sau chiar, în cazurile grave, înlăturare din magistratură. În cazul poliţiştilor, în general, ei sunt poliţişti de al Poliţia Judiciară care lucrează cu procurorul, au un statut anume, nu orice poliţist face cercetare penală. Procurorul trebuie să impulsioneze urmărirea penală, ceea ce în multe cazuri cam lasă de dorit”, mai spune experta.
Ana Mocanu Suciu explică şi că „actele de urmărire le face poliţistul, dar procurorul are obligaţia să verifice periodic ce se întâmplă în dosarele respective şi, în cazul în care vede că se tergiversează lucrurile, să-i cheme cu dosarul şi să vadă ce se întâmplă, care e motivul pentru care se tergiversează. Poate să ceară procurorul sancţionarea disciplinară a poliţistului, poate să ceară procurorului general să-i retragă autorizaţia de a face cercetare, el fiind poliţist de poliţie judiciară”. În teorie, aceste modalităţi de sancţionare a oamenilor legii există. În practică însă, cazurile în care s-au dar efectiv sancţiuni pentru tergiversarea dosarelor sunt rare. „Foarte rar se aplică, numai în cazurile să spunem evidente şi de regulă dacă se ajunge în presă, altfel nu”, adaugă specialistul.
Specialistul este de părere că numărul mare de dosare clasificate cu AN s-ar putea reduce dacă, spre exemplu, s-ar rezolva anumite probleme care ţin de mijloacele avute la dispoziţie de oamenii legii, dar şi dacă anumite proceduri ar fi simplificate. „Poate că lipsesc şi unele baze de date cu privire, de exemplu, la modul de operare. În foarte multe situaţii - tâlhării, jafuri -, autorii pot fi aceeaşi. În privinţa programelor de recunoaştere facială, nu e obligatoriu să se apelez la SRI, pentru că durează foarte mult birocraţia. Ar trebui ca aceste programe de recunoaştere facială să fie ceva banal în cadrul Poliţiei. În Poliţii, şi dacă interoghează bazele de la Evidenţa Populaţiei este o întreagă procedură. De multe ori se exagerează cu acest formalism”, ne-a mai declarat avocata din Sibiu.
Aceasta mai arată că „expertizele durează foarte mult şi costă destul de mult şi, dacă partea nu se angajează să o plătească, trebuie plătită din fondurile poliţiei, şi dacă nu sunt plătite expertizele expertul nu depune lucrarea, chiar dacă a făcut-o şi atunci stau lucrurile în aer, există multe chichiţe din acestea prin care, indirect, pot fi întârziate dosarele dar care aparent sunt motive obiective: nu avem bani. Nu avem bani de expertize, de cercetări, de adus nu ştiu ce martor din străinătate sau să-l aducem de la un penitenciar la cercetare la faţa locului sau la reconstituire, şi atunci se tergiversează”, explică specialistul.
Nu în ultimul rând, problemele ţin şi de numărul mic de oameni ai legii care lucrează pe astfel de dosare, iar multe unităţi de poliţie, la nivel de dotări, par să nu aibă nicio legătură cu anul calendaristic în care ne aflăm. „Sunt şi foarte puţini poliţişti şi multă activitate pe care ei o desfăşoară este, de fapt, din activitatea procurorului. Am întâlnit situaţii în care trebuia să-şi aducă poliţistul hârtie de acasă. Dacă vor calculator, trebuie să-l doneze pe al lui Poliţiei. Foarte multe dintre calculatoarele cu care lucrează poliţiştii sunt ale lor personale, donate Poliţiei. Trebuie să doneze inclusiv monitorul şi mouse-ul. Mergeţi la Poliţie să vedeţi ce scaune au, când te duci, ca avocat, le este şi ruşine, ne spun să stăm pe un anume scaun, că altul e mai şubred. Sunt câte tre-patru într-un birou, audiază patru persoane. Cum îi audiezi toţi patru, unde îi pui pe toţi patru, dacă nu ai scaune, dacă mai vin şi cu avocatul? Am mai văzut, în Poliţie, că încă se lucrează cu maşină de scris. Aşa stau lucrurile! Noi vrem performanţă, vrem bază de date, să se intre de pe ce?”, mai spune specialistul.
Când se prescrie răspunderea penală
Potrivit articolului 154 din Codul Penal, termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 15 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani), 10 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani), 8 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani), 5 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani), 3 ani (când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amendă).
„Aceste termene de prescripţie pot fi suspendate sau se pot întrerupe în anumite împrejurări, dacă se fac acte de urmărire. Indiferent câte întreruperi sau suspendări s-au produs, dacă se împlineşte un termen dublu, în loc de 5 ani 10 ani, atunci mie mi se prescrie răspunderea, şi din cauza asta ar trebui să se soluţioneze dosarele pentru că după aceea, indiferent câte întreruperi am, mie dacă mi se împlinesc 10 ani, şi dacă dosarul este pe rolul instanţei instanţa nu poate decât să constate că a intervenit prescripţia răspunderii. Şi în cazul tuturor infracţiunilor poate interveni prescripţia, mai puţin cele contra umanităţii, genocid, război şi cele de omor, acestea sunt imprescriptibile”, mai spune avocata din Sibiu.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
