Povestea vaselor de bucătărie de la Sighişoara care au cucerit Europa. O fostă fabrică comunistă, transformată într-un brand românesc de succes
0
Reuşită Fosta fabrică de vase din ceramică deschisă în perioada comunistă la Sighişoara, judeţul Mureş, nu s-a închis după Revoluţie, ca multe alte fabrici, ci a devenit una de succes, cu exporturi în toate colţurile lumii. Lunar, la Sighişoara se fabrică în jur de 3,5 milioane de obiecte din ceramică.
Cu siguranţă puţini sunt cei care ştiu că farfuriile, cănile şi bolurile din faianţă de menaj pe care le cumpărăm cu toţii din marile lanţuri de hypermarketuri sunt făcute, majoritatea, la o fabrică românească. Urmaşă a unei foste fabrici comuniste de faianţă de menaj, Cesiro S.A. din Sighişoara este astăzi cel mai mare producător de profil din piaţa românească şi unul dintre cei mai importanţi, pe acest segment, din Europa.
Povestea fabricii de la Sighişoara începe în 1957, când, în oraşul aflat la aproape 100 de kilometri de Sibiu, lua fiinţă Combinatul de Sticlărie şi Faianţă Sighişoara. Înainte de Revoluţie, acesta includea trei fabrici: cea de faianţă, actualul Cesiro, o fabrică de sticlă şi una de porţelan. Din cele trei, doar Cesiro mai funcţionează efectiv, iar compania a achiziţionat în ultimii ani şi hala de fabricaţie a producătorului de porţelan, pentru a-şi extinde acolo producţia.
„După Revoluţie, în 1995, combinatul s-a despărţit în cele trei societăţi, apoi fiecare s-a privatizat. Noi ne-am privatizat prin MEBO şi asociaţia angajaţilor a cumpărat acţiunile, şi de atunci suntem aşa. Acţionari sunt angajaţii şi foştii angajaţi ai societăţii, numărul lor fiind acum în jur de 500 de oameni“, explică Aurelian Voia, director general al Cesiro S.A.
80% DIN PRODUCŢIE MERGE LA EXPORT
După privatizare, fabrica s-a extins foarte mult şi a început să lucreze tot mai mult pentru piaţa externă. Dacă în perioada comunistă la export mergea 10-15% din producţie, acum pe piaţa externă pleacă în jur de 80% din vasele făcute la Sighişoara, cam 3 milioane şi jumătate de bucăţi în fiecare lună.
„Din ţară, categoric pe segmentul nostru, de faianţă de menaj, suntem cei mai mari. Ceea ce ne deosebeşte pe noi de alţi producători sunt două lucruri esenţiale: gama de culori în care producem vasele de ceramică, avem luni cu peste 100 de nuanţe diferite în producţie, şi diversitatea produselor pe care le facem. Acestea sunt atuurile care ne asigură prezenţa pe mai multe pieţe din Europa. Putem să facem şi comenzi de milioane de bucăţi şi comenzi de mii de bucăţi, şi avem toată gama de clienţi: de la marile lanţuri mari de magazine – Tesco, Carrefour – la clienţi mai mici, distribuitori locali care au pieţe cu o diversitate mai mare de produse. Asta ne face şi ne-a făcut să rezistăm pe piaţă până acum, satisfacerea nevoilor tuturor potenţialilor clienţi în domeniu“, explică directorul fabricii.
CHINEZII DICTEAZĂ PREŢUL PE PIAŢĂ
Vasele făcute la Sighişoara ajung în Franţa, Italia, Anglia, Spania, Germania, Olanda, Austria, Suedia, Polonia, Cehia, Ungaria, Rusia şi Ucraina. Firma are în prezent 1.300 de angajaţi şi anul trecut a avut o cifră de afaceri de 107 milioane de lei.
„În ultimii ani profitul se situează între 0 şi 2%, nivelul de profitabilitate este destul de mic din cauza presiunii preţurilor produselor similare care vin din China. Cei care dictează preţul pe piaţă sunt chinezii şi atunci noi trebuie să încercăm prin diferite metode să fim cât mai eficienţi posibil“, explică Aurelian Voia. Spune că n-a fost greu nici să intre şi nici să se menţină pe piaţa externă, şi nici n-au fost trataţi cu reticenţă pentru că sunt români. Clienţii au apreciat întotdeauna calitatea, iar piaţa de desfacere a rămas constantă. An de an, se întâlnesc cu clienţii actuali şi potenţiali la cel mai mare târg de profil, la Frankfurt, unde sunt prezenţi cu un stand propriu.
„Noi am încercat an de an să ne îmbunătăţim calitatea şi asta ne-a asigurat an de an o piaţă constantă, ba chiar în creştere. Din 1995, când am început să exportăm tot mai mult, am crescut exportul şi n-am avut niciodată reacţii de genul «nu luăm de la voi că sunteţi români». Dacă îi faci un produs bun, calitate bună şi respectarea termenelor de livrare, clientul te caută, nu ia că este din România, ia de unde îi este economic mai bine“, spune Aurelian Voia.
Stilul retro, căutat şi în ceramică
Pentru piaţa internă, compania de vase ceramice din Sighişoara are o firmă separată, tot a fabricii, care se ocupă cu distribuţia, e un depozit de logistică. Toate lanţurile mari de hypermarketuri – Carrefour, Selgros, Kaufland, Auchan – vând vasele făcute la Sighişoara, lor adăugându-li-se şi clienţi mai mici. Ponderea mare este, însă, la fel ca şi pe piaţa externă, pe lanţurile mari de magazine.
„Cele mai bine vândute, atât pe intern cât şi pe extern, sunt în general produsele moderne, sunt forme noi de produse care au mers foarte bine, dar trebuie împrospătate şi de aceea am venit cu game mai retro, care aduc un plus pe piaţă. Suntem în stare să facem aproape orice nuanţă care se face în ceramică şi de câţiva ani am început să facem glazuri mate, foarte căutate. Acum se revine la moda anilor ’50, ’60 şi ’70“, explică directorul fabricii. Planurile de viitor includ investiţii în automatizări şi implicit reducerea dependenţei de forţa de muncă, pentru că, spune directorul companiei, e tot mai greu să găsească angajaţi de calitate. „Oameni poate că ar fi, dar calitatea umană în ultimii ani, de la un an la altul, a scăzut foarte mult, conştiinţa de a face parte dintr-un colectiv şi de a respecta nişte reguli este tot mai slabă. Noi, ca să avem forţă de muncă, asigurăm transportul oamenilor de pe o zonă de 50-70 de kilometri în jurul Sighişoarei“, spune Aurelian Voia.
Cum de a reuşit o fostă fabrică din perioada comunistă nu doar să reziste, dar să facă şi profit, în condiţiile în care cele mai multe au ajuns ruine sau mormane de fier vechi? „Cred că secretul a fost colectivul, faptul că toţi ne-am dorit să lucrăm şi să ducem fabrica mai departe, nu cred că este alt secret. Chiar dacă a fost greu, toţi cei care suntem implicaţi în conducerea fabricii am reuşit să ne găsim puncte comune care să ne ducă înainte“, mai spune Aurelian Voia.
Vă mai recomandăm:
Ildi şi Dan Pocan au renunţat la viaţa la oraş pentru a trăi într-un sat de poveste, într-o casă veche de 80 de ani. Fiul lor, David, trăieşte aici o copilărie autentică, alături de micuţii din sat.
Iosif Drâmbărean are 94 de ani şi a fost comandor de aviaţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, după 70 de ani de la încheierea războiului, veteranul încă mai visează că zboară şi că luptă, fără frică de moarte, „numai să batem inamicul“.
Mihnea Vîrgolici (41 de ani) a renunţat la viaţa în Bucureşti pentru a-şi urma visul şi a transformat un fost IAS dintr-un sat uitat de lume din Transilvania într-un paradis al iubitorilor de echitaţie.
Se încarcă comentariile...
