Iohannis, la Sibiu: Îmi exprim speranţa că frontierele de tot felul care pot ridica ziduri între europeni vor fi înlocuite prin punţi ale culturii, libertăţii şi toleranţei

Iohannis, la Sibiu: Îmi exprim speranţa că frontierele de tot felul care pot ridica ziduri între europeni vor fi înlocuite prin punţi ale culturii, libertăţii şi toleranţei

Ceremonia de decorare adomnilor Constantin Chiriac directorul general al teatrului Radu Stanca din Sibiu şi a domnului Charles Muller directorul general al teatrului Municipal din Esch-sur-Alzette Luxemburg FOTO presidency.ro

Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Sibiu, cu ocazia decorării directorului Teatrului Naţional „Radu Stanca“ şi a directorului Teatrului din localitatea Esch sur Alzette, că parteneriatul dintre Sibiu şi Luxemburg rămâne un exemplu pentru ceea ce înseamnă spiritul european, şeful statului exprimându-şi speranţa că „frontierele care pot ridica ziduri între europeni vor fi înlocuite prin punţi ale culturii, ale libertăţii şi ale toleranţei“

Ştiri pe aceeaşi temă

Momentul principal al manifestărilor l-a constituit decorarea directorului Teatrului Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, şi a directorului Teatrului din localitatea Esch sur Alzette din Luxembourg, Charles Muller. Cei doi au primit decoraţia de stat ”Meritul Cultural în grad de Ofiţer” din partea preşedintelui Iohannis şi a premierului luxemburghez.
 
În discursul rostit la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe cei doi directori de teatre, precizând că valoarea lor este cu atât mai mare cu cât reprezintă şi expresia publicului care îi urmăreşte şi îi iubeşte la Sibiu şi la Esch sur Alzette.
 
"Ne aflăn într-o sui generis punere în scenă având în vedere că la câţiva metri de noi este Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai potrivit cadru, care îşi desfăşoară energiile pozitive.  Dmneavoastră, directori ai teatrelor din Sibiu şi Esch sur Alzette aţi construit în aceşti zece ani o punte trainică între capitelele culturale europene ale anului 2007. Colaborarea dintre teatre a continuat şi s-a aprofundat şi după 2007.  Vă felicit pentru că, iată, un deceniu mai târziu se concretizează în continuare în spactacole produse în comun ori în participări la festivaluri care inclusiv participării dumneavoastră au dobândit un prestigiu internaţional redutabil şi strălucire culturală autentică. Această colaborare este omagiată prin aceste distincţii. Ea depăşeşte simpla relaţie profesională între două teatre. Prin fiecare spectacol, sunteţi un exemplu viu prin care cultura construieşte Europa", a spus Iohannis.
 
Preşedintele a amintit faptul că, în acelaşi timp, anul 2007 se identifică prin două puternice simbolui, şi anume aderarea României la Uniunea Europeană şi deţinerea de către Sibiu a onorantului titlu de Capitală Culturală Europeană.
 
Tototdată, şeful statului a rememorat "cu mare plăcere" vizita la Sibiu, în 2007, a Marelui Duce de Luxembourg Henric, care a fost "un semnal important de bun venit în marea familie europenă".
 
"Parteneriatul dintre Sibiu şi Luxemburg rămâne un exemplu pentru ceea ce înseamnă spiritul european. Experienţa noastră comună din 2007 arată că, dincolo de un angajament politic, economic, social şi de securitate, Europa a fost şi va rămâne un spaţiu al valorilor democratice, care sunt potenţate prin dialogul intercultural. Mi-amintesc cu plăcere că în 2007 deviza Sibiului a fost «Sibiu - oraş al culturii, oraş al culturilor», în timp ce deviza Luxemburgului a fost «dincolo de frontiere». Sensul lor este şi azi valabil, nu doar pentru locuitorii oraşelor noastre, ci pentru tot mai mulţi europeni. Închei, aşadar, cu speranţa că frontierele de tot felul care pot ridica ziduri între europeni vor fi înlocuite prin punţi ale culturii, ale libertăţii şi ale toleranţei", a mai spus pre;edintele Klaus Iohannis.
 
Preşedintele Iohannis şi premierul luxemburghez vizitează Palatul Brukenthal, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale municipiului, vor face o plimbare prin zona centrală a oraşului şi vor viziona o piesă de teatru din cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, aflat în plină desfăşurare.
 
Spre seară, cei doi demnitari vor participa la deschiderea oficială a Consulatului Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu.
 
Programul Capitală Culturală Europeană 2007 a reprezentat rampa de lansare a municipiului Sibiu în Europa. Odată cu anul 2007, când oraşul a atras un milion de turişti, numărul celor care au venit să vadă oraşul, împrejurimile, obiectivele turistice şi evenimentele culturale a crescut constant.
 
În 2007, Klaus Iohannis deţinea funcţia de primar al municipiului Sibiu. La deschiderea programului oficial, în noaptea de 31 decembrie 2006 spre 1 ianuarie 2007, în Piaţa Mare din Sibiu au fost peste 45.000 de oameni, fiind prezenţi atât Traian Băsescu, preşedintele României la momentul respectiv, cât şi Călin Popescu Tăriceanu, care deţinea funcţia de premier.
 
Până în acest moment, municipiul Sibiu este singurul oraş din România care a deţinut titlul de Capitală Culturală Europeană, titulatura fiind împărţită cu Luxembourg.
 
Datorită succesului înregistrat atunci, Sibiu a primit recent un nou titlu european, în 2019 urmând a fi Capitală Gastronomică Europeană.
citeste totul despre: