FOTO Picturi suprarealiste cu pasagerii metroului din New York. Autorul acestora spune că imaginile reflectă realitatea
0Artistul american Matthew Grabelski este autorul unor picturi suprarealiste inedite. Acesta ilustrează oamenii pe care îi întâlneşte întâmplător în metroul din New York cu capete de animale.
Într-un interviu pentru Laughing Squid, acesta a povestit că încă din copilărie este pasionat de mitologia greacă. Grabelski spune că era atras de personaje precum Minotaurul cretan, dar un interes aparte avea pentru cei care puteau lua înfăţişarea unor animale, cum a fost Dionis care se transforma de cele mai multe ori în ţap sau în taur.
„Oamenii pe care îi văd în metrou, de cele mai multe ori, prin firea lor, sunt creaturi remarcabile” - Matthew Grabelski.



Totuşi, Grabelski crede că este puţin probabil ca cei care au călătorit cu metroul newyorkez să califice picturile lui ca fiind suprarealiste: în sensul că acestea diferă foarte puţin de ceea ce e în realitate în subteranul metropolei americane.