Detalii despre cazul consilierului bătăuş de la Sibiu. Cum au ajuns Poliţia şi Procuratura să se contrazică dacă acesta este sau nu urmărit penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul local Ioan Şerban - Foto Facebook
Consilierul local Ioan Şerban - Foto Facebook

Solicitările făcute de Adevărul au scos la iveală detalii incredibile în dosarul în care Ioan Şerban, consilier local în comuna Roşia, este acuzat că şi-a bătut crunt sora. Dosarul aflat în lucru la Parchet a stat trei luni cu autor necunoscut, pentru că Poliţia a dat un număr greşit de dosar, pus pe ordonanţele de începere a urmăririi penale, ordonanţe care datează din luna martie.

Adevărul a relatat pe larg în ediţia electronică din 22 mai povestea Amaliei Şerban, o sibiancă în vârstă de 37 de ani care a susţinut că trăieşte un adevărat coşmar din cauza fratelui ei, consilier local PNL într-o comună de lângă Sibiu. Femeia a povestit terifiată cum a fost bătută crunt de consilierul local, chiar în casa părinţilor lor, aceasta solicitând şi obţinând în instanţă un ordin de protecţie. Femeia a mai povestit că după ce ar fi refuzat să îi dea fratelui său bani ar fi fost terorizată iar în luna februarie şi-a găsit autoturismul Mercedes ML vandalizat în faţa blocului, autorul distrugerii nefiind identificat nici până astăzi. Nici dosarul bătăii Amaliei Şerban nu este încă finalizat, la mai bine de 3 luni de la incident.

În luna mai, Adevărul a solicitat un punct de vedere Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu vizavi de situaţia dosarelor în cazul Şerban, atât cel de distrugere cât şi cel de lovire. Solicitarea a vizat stadiul cercetărilor în fiecare din cele două dosare, cel de distrugere şi cel de lovire, dacă este începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane, presupus făptuitor şi, în cazul unui răspuns afirmativ, cine este acea persoană. În răspunsul remis, IPJ Sibiu a confirmat faptul că în dosarul de lovire este începută urmărirea penală împotriva consilierului local, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. 

În data de 5 iunie, deci la două săptămâni de la publicarea cazului Amaliei Şerban, Adevărul a făcut aceeaşi solicitare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cercetăriile fiind făcute sub coordonarea unui procuror. Informaţiile cerute au fost aceleaşi - stadiul cercetărilor în fiecare din cele două dosare, cel de distrugere şi cel de lovire, dacă este începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane, presupus făptuitor şi, în cazul unui răspuns afirmativ, cine este acea persoană. Răspunsul Parchetului l-a contrazis pe cel al Poliţiei, reprezentanţii instituţiei susţinând că în ambele dosare, deci şi cel de lovire, nu a fost începută urmărirea penală faţă de vreo persoană. 

Lămuririle Parchetului: Număr greşit de dosar, primit de la Poliţie

Pentru că răspunsurile emise de cele două autorităţi se contraziceau, Adevărul a solicitat explicaţii în legătură cu această situaţie Parchetului General, dar şi Consiliului Superior al Magistraturii. Ambele instituţii au redirecţionat solicitările către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, de unde au venit şi lămuririle: din cauza unui număr de dosar greşit, dat de Poliţie, ordonanţele privind punerea în mişcare a urmăririi penale nu se regăseau în evidenţele Parchetului în dosarul respectiv, deşi erau emise de 3 luni. Din actele existente la dosar rezulta că nu a fost începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.   

„Răspunsul la solicitarea precedentă a fost formulat în urma consultării evidenţelor existente în arhiva Parchetului referitoare la dosarele nr. 1030/P/2014 şi 1356/P.2014 aflate în lucru la organele de poliţie, din care a rezultat că în ambele cauze nu a fost începută urmărirea penală faţă de vreo persoană. În urma extinderii verificărilor, s-a constatat că în legătură cu săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe cercetată în cadrul dosarului nr. 1356/P/2014 a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de suspectul Şerban Ioan prin ordonanţele din 13.03.2014 şi 27.03. 2014, înscrisuri cărora li s-a atribuit din eroare un alt număr de dosar, respectiv cel indicat de IPJ – Secţia 1 Poliţie Rurală Sibiu în referatele cu propunerile de continuare a urmăririi penale in personam şi de punere în mişcare a acţiunii penale. Prin urmare, la data verificării arhivei, la numerele de dosar indicate de dumneavoastră nu aveau cum să fie evidenţiate aceste acte, aspect remediat în prezent”, se arată în răspunsul remis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. 

În solicitări, am rugat de asemenea să ni se comunice dacă există un termen rezonabil, din punct de vedere legal, în care un dosar cu autor cunoscut şi probatoriu administrat (declaraţii de martori, de parte vătămată, ordin de protecţie, certificate medico-legal) să ajungă de la poliţie pe rolul instanţei. “În legătură cu celelalte informaţii solicitate vă informăm că termenul rezonabil al unei proceduri penale de investigaţie se analizează în raport de circumstanţele sale, în funcţie de criterii care ţin în principal de complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi importanţa obiectului procedurii. Potrivit reglementărilor în vigoare referitoare la faza de urmărire penală, termenul rezonabil pentru soluţionarea unei cauze este de cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, situaţie faţă de care dosarele vizate de dumneavoastră nu au depăşit acest termen”, se arată în răspuns.

O altă solicitare a vizat o posibilă explicaţie a faptului că unul din martorii incidentului de la Roşia, femeia al cărei fiu l-a oprit pe agresor, cea care a luat-o de pe stradă pe doamna Şerban, bătută fiind, şi a adăposti-o la dânsa acasă şi care a povestit pentru Adevărul cu lux de amănunte ce s-a întâmplat atunci nu a fost audiată de poliţie până la data depunerii solicitării. Şi aici, explicaţia primită a fost extreme de vagă. “În legătură cu martora incidentului la care faceţi referire, vă reamintim că dosarul este încă în curs de cercetare, probatoriul nefiind integral administrat, sens în care în funcţie de utilitatea audierii sale se va dispune în consecinţă”. 

Explicaţiile Poliţiei: în dosare s-au efectuat „activităţi specifice”, care nu sunt publice

image

Foto

serban 1

Adevărul a făcut o a doua solicitare şi către IPJ Sibiu, la două săptămâni de la prima adresă, una din informaţiile cerute fiind dacă au avansat în vreun fel cercetările de la data de 19.05.2014, dată la care s-a primit un răspuns scris de la IPJ Sibiu privind situaţia dosarului şi, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce sens. 

„Precizăm faptul că în perioada cuprinsă între cele 2 solicitări depuse de dvs., în ambele dosare penale poliţiştii sibieni au desfăşurat activităţi specifice însă  pentru buna desfăşurare a anchetei în acest moment nu fac obiectul publicităţii”, este răspunsul primit de la IPJ Sibiu. 

Ce a povestit pentru Adevărul martora care nu a fost nici până acum audiată în dosar 

Elena Coman (59 de ani), vecină cu părinţii Amaliei şi mama bărbatului care i-a venit în ajutor a povestit la data documentării primului material pentru Adevărul ce s-a întâmplat. Ea este cea care a luat-o pe Amalia Şerban de pe stradă şi a adăpostit-o la ea. La momentul discuţiei şi la mai bine  de 3 luni de la incident, de la poliţie, susţinea femeia, nu a întrebat-o nimeni nimic. 

”N-am fost la declaraţii, băiatul meu a fost. Chiar am venit de la grădiniţă atunci când s-a întâmplat. De când au venit aici părinţii au zis că se mută aici că nu se mai înţeleg acolo jos unde stă băiatul. Fata venea la părinţi şi le aducea ce trebuia. Într-o zi am venit de la grădiniţă pe la 10 şi 10 şi chiar făceam ciorbă la aragaz, şi aud larmă, zbierete, şi m-am gândit la câini. Văd că fuge băiatul mei la vale, taci tu mamă că nu e câinele, cred că a venit băiatul aici, se bate cu tatăl său. I-am zis du-te iute nu-i lăsa să se bată. Am ieşit la poartă, lume multă în faţă la magazin, mama ei striga după ajutor dar nimeni nu s-a băgat. 

O văd numai pe Amalia dintr-o dată că iasă ca arsă din curte de la mama ei, şi fuge pe marginea la şanţ către noi plină de sânge pe faţă. Eu am încremenit când am văzut. Striga ”Porcule, îţi trebuie bani, nu ţi-am dat destui, nu ţi-e ruşine, m-ai bătut”. După aceea s-a întors şi m-a văzut, pot să intru la dumneata în curte? A venit şi băiatul meu, ea a leşinat jos, a ţinut-o băiatul în braţe şi eu n-am apucat să mă duc cu o cană, cu pumnii i-am dus de la chiuvetă apă şi-am spălat-o pe faţă să o trezesc. Striga cât o ţinea gura vine şi mă omoară, încuiaţi poarta. Şi-a revenit, am luat un prosop de bucătărie şi am şters-o la gură şi am dus-o, pe scări mi-a căzut iară din mână. Am dus-o în coridor, am acolo telefonul fix, am văzut că pune mâna pe telefon, n-am ştiut ce face, a sunat la 112, nu a terminat convorbirea că a căzut jos iară. 

Pe ea am dus-o în cameră în pat, acolo în pat striga că îmi omoară copilul, că îmi răpeşte copilul, eu o ştergeam de sânge. Am dus-o sus în casă, vorbea rău, când vorbea stropea sânge, vorbea nu ştiu cu cine să aibă grijă să nu dea la nimeni copilul. Avea pantalonii murdari de noroi, că zice că ar fi târâit-o şi în curte, era murdară pe pantaloni şi pe spate de noroi, şi avea sânge la picior, şi era pe genunchi murdară de noroi. Şi-a făcut cruce şoferul de la salvare, să se bată fraţi şi s-o bată în halul ăsta de soră-sa. Mai avea şi păr din cap, căzut, zice că a tras-o şi de păr. O tot ştergeam cu prosopul şi sânge tot curgea. A fost poliţia, dar nu m-a întrebat nimic, ce a fost, cum a fost, pe băiatul meu l-a chemat”, a povestit femeia. 

Aceasta a descris şi momentul în care fiul său a intervenit în scandal. ”Fiul meu a venit de la serviciu, şi a auzit zbieretul, şi a fugit la vale. Când s-a dus atunci s-a întâlnit faţă în faţă cu el, de a ieşit pe poartă Amalia, şi el vrea să fugă după ea, şi băiatul ăla de-abia îl ţinea, frate-su vroia să fugă după ea, şi atunci băiatul meu a dat piept în piept cu el şi i-a ţinut mâinile şi nu l-a lăsat până a intrat ea la mine în curte, după aia i-a dat drumul. L-a ţinut să nu mai fugă după ea”, a spus Elena Coman. 

Bătaia Amaliei Şerban, descrisă de aceasta în cererea de emitere a ordinului de protecţie

”În data de 5.03.2014 mă aflam la domiciliul părinţilor noştri din Roşia împreună cu mama mea. Purtam o discuţie referitoare la faptul că în noaptea de 21/22.02.2014 a fost distrus autoturismul meu marca Mercedes ML care se afla parcat în faţa blocului în care locuiesc. La un moment dat în casă a intrat fratele meu Şerban Ioan care până atunci nu mai fusese în imobil întrucât are o relaţie tensionată cu părinţii noştri. Acesta m-a întrebat dacă mai sunt fericită ca acum câteva zile şi eu i-am spus că da. I-am mai spus că eu cred că el mi-a distrus maşina întrucât l-am văzut pe un prieten de-al lui fugind de lângă maşină şi că ne vom cumpăra altă maşină numai să fim sănătoşi. 

În acel moment fratele meu a venit spre mine şi m-a lovit violent cu pumnul în faţă în zona nasului. Am căzut la pământ şi din nas a început să-mi curgă sânge însă Şerban Ion nu s-a oprit şi a continuat să mă lovească cu pumnii şi picioarele, ţinându-mă cu o mână de păr să nu mă ridic. Mama noastră a încercat să mă apere însă nu a reuşit şi atunci a deschis uşa şi a strigat după ajutor. Am reuşit să scap pentru un moment şi am fugit până în dreptul uşii unde am fost ajunsă de agresor care m-a prins din nou de păr şi a continuat să mă lovească. De pe treptele imobilului m-a lovit cu piciorul şi m-a proiectat în curte pe pământ. A venit la mine şi m-a târât de păr prin curte în timp ce mama mea a deschis poarta şi a ieşit în stradă strigând după ajutor. În continuare am fost lovită cu pumnii şi picioarele în zona toracelui, în sânul drept, în cap şi în spate. Din stradă a venit un prieten de-al fratelui meu care nu a reuşit să-l facă să înceteze agresiunea iar imediat după el a venit şi vecinul nostru şi împreună l-au determinat să înceteze agresiunea. Am ieşit în stradă de unde mama vecinului nostru m-a luat la ea în curte pentru a nu mai fi lovită”, a scris femeia în cererea de emitere a ordinului de protecţie.  

Punctul de vedere al consilierului local: i-am dat două palme, am tras-o un pic de păr

Contactat la momentul documentării primului material, cel din 22 mai, de Adevărul pentru a comenta acuzaţiile, consilierul local a declarat că nu are nicio legătură cu autoturismul distrus. ”Da, au fost probleme de genul ăsta dar autoturism şi ce v-a spus ea e exclus, am avut eu o discuţie cu ea, da, a fost şi o bătaie, dar de autoturism nu ştiu ce informaţii v-a dat. E o sumă de bani la mijloc care trebuia lămurită între mine şi ea, şi ea a întors spatele la toată lumea, nu mai are la nimeni nimic şi de aici a pornit cearta. Azi (marţi, 20.05.2014, n.r.) mă duc cu un băiat la poliţie care trebuie să dea o declaraţie din câte am înţeles tot în legătură cu autoturismul ei. Cu bătaia ştie destul de bine, am dat declaraţie, am recunoscut şi la poliţie, m-am dus în casă la părinţii mei unde am avut o discuţie, mi-a spus că e foarte sus faţă de mine, lucru care nu mă deranjează. Vizavi de discuţia cu banii de aici ne-a pornit toată chestia. Da, i-am dat două palme, am tras-o un pic de păr, mi s-a făcut plângere la poliţie, este dosar penal, are 10 sau 12 zile de certificat medico-legal şi ce hotărăşte instanţa aia o să facem”, a declarat pentru Adevărul consilierul Ioan Şerban. 

PNL Sibiu îl ţine aproape pe consilierul bătăuş

Deşi la apariţia primului material reprezentanţii PNL Sibiu anunţau că acesta va fi propus pentru excluderea din partid între timp declaraţiile s-au nuanţat. Cazul s-a tot amânat, şi teoretic la Sibiu ar trebui luată o decizie în cursul acestei săptămâni. “În birou s-a aprobat să nu fie dat afară până nu vom avea o discuţie cu dânsul”, declara săptămâna trecută liderul PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan. 

Adevărul a solicitat un punct de vedere în acest caz acum mai bine de o săptămână şi purtătorului de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora. Solicitarea, cu toate documentele din dosar ataşate, a vizat mai multe aspecte, respectiv dacă o persoană la adresa căreia instanţa a emis un ordin de protecţie pentru acţiuni cu violenţă este reprezentativă pentru Partidul Naţional Liberal, dacă este normal ca o astfel de persoană să fie păstrată în rândurile Partidului Naţional Liberal iar a treia solicitare a vizat măsurile care s-ar impune în cazul domnului consilier Ioan Şerban. Deşi solicitarea a fost făcută pe ambele adrese de contact ale deputatului PNL, cea de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi cea de pe site-ul personal, nu a primit nici până astăzi răspuns.  

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Coşmarul unei sibience: bătută de un consilier local, femeia trăieşte acum în teroare. Dosarele ei sunt încă nefinalizate

Amalia Şerban, o sibiancă în vârstă de 37 de ani, şi familia ei, susţin că trăiesc de câteva luni un adevărat coşmar. Acuzaţiile se îndreaptă spre fratele femeii, consilier local într-o comună de lângă Sibiu. După ce a fost bătută de consilierul local, femeia a cerut şi a obţinut în instanţă ordin de protecţie. Consilierul neagă cea mai mare parte a acuzaţiilor. Două dosare penale, aflate de aproximativ 3 luni la Poliţie, nu sunt încă finalizate.

Consilierul bătăuş de la Sibiu, propus pentru excluderea din PNL, după dezvăluirile din „Adevărul”

Materialul publicat în ediţia online de joi a cotidianului „Adevărul”, în care o sibiancă a povestit prin ce coşmar trece din cauza unui consilier local a stârnit revolta colegilor de partid ai acestuia.

Parchetul şi Poliţia se contrazic în cazul consilierului bătăuş de la Sibiu. Unii spun că este urmărit penal, ceilalţi, că nu a fost începută urmărirea penală faţă de vreo persoană

Cazul consilierului de la Sibiu care şi-a bătut sora, instanţa instituind în cazul său inclusiv un ordin de protecţie, capătă o nouă turnură. Dacă în urmă cu două săptămâni Poliţia confirma că acesta este urmărit penal pentru loviri şi alte violenţe, acum Parchetul spune că în dosare nu a fost începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite