11 dintre învinuiţii din dosarul infracţiunilor informatice coordonate din penitenciare au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 dintre învinuiţii din dosarul reţelei acuzate de infracţiuni informatice şi înşelăciune, reţea coordonată din închisoare de un sibian condamnat pentru omor deosebit de grav, au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Cei 11 urmează să fie prezentaţi în cursul serii de astăzi Tribunalului Sibiu, cu propunere de arestare preventivă. 

Din investigaţiile efectuate în cauză a reieşit că faptele prin care au fost prejudiciate mai multe bănci (Transilvania, Garanti, BCR, Reiffeisen, Carpatica, Smith&Smith, Sharif Jabri) şi Poşta Română prin sistemul de transfer mandat on-line au fost săvârşite de către un grup infracţional constituit la începutul anului 2011 de către Petre Mihai Dan, considerat liderul grupării, închis pentru omor deosebit de grav, împreună cu alţi patru bărbaţi, doi dintre ei foşti deţinuţi. 

Liderul grupării şi-a asumat rolul de a efectua apelurile telefonice către agenţii Money Gram şi Western Union sub o identitate falsă şi de a-i induce pe aceştia în eroare pentru a-i determina să introducă date nereale în aplicaţiile de transfer menţionate, prin care în realitate se efectuau transferuri de bani către persoanele indicate de către acesta. 

Alţi învinuiţi aveau rolul de a căuta şi de a recruta persoane dispuse să scoată banii din transferurile Money Gram şi Western Union. Aceştia, după ce recrutau ”săgeţile” şi le luau actele de identitate, i le comunicau telefonic în închisoare liderului grupării pentru ca acesta să le indice la rubrica beneficiari ai transferurilor de bani, în discuţiile telefonice efectuate la agenţiile Money Gram şi Western Union. 

Îniante de iniţierea apelurilor telefonice frauduloase atenţiona recrutatorii asupra acestui lucru întrucât trebuiau să aibă pregătite ”săgeţile” şi să acţioneze foarte repede în vederea ridicării banilor, pentru a evita riscul blocării tranzacţiilor. 

Imediat după obţnerea codului unic al tranzacţiei acesta era transmis prin SMS recrutatorilor, care apoi îl înmânau ”săgeţilor” pe bileţel sau tot sub forma unui mesaj telefonic, ”săgeţile” fiind transportate de recrutatori succesiv la mai multe locaţii pentru a efectua retragerile, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. 

După ce ridicau banii ”săgeţile” primeau un comision iar restul banilor îi înmânau recrutatorilor. Aceştia, după ce îşi opreau partea lor din banii retraşi, personal sau prin intermediari îi duceau banii tatălui lui Petre Mihai Dan, care se ocupa în continuare de gestionarea acestora, pentru a-i asigura fiului său în penitenciar finanţarea şi ”mijloacele tehnice” pentru a continua săvârşirea infracţiunilor. 

Pentru a fi convingători membrii grupării trimiteau, în unele cazuri, mesaje electronice pe adresele de e-mail de serviciu ale casierilor, folosind adresa antifrauda.westernunion@gmail.com, în care li se aducea la cunoştinţă că urmează să aibă loc ”simulări” privind sistemul Western Union sau Money Gram, fiind chiar indicat şi un număr de telefon fix aparţinând Romtelecom, număr ce era anterior ”preluat” de autori, prin devierea apelului către numărul de mobil folosit de aceştia în penitenciar (în acest caz posesorii de bună credinţă ai postului telefonic fix erau sunaţi în prealabil şi determinaţi, sub pretextul existenţei unor defecţiuni ale liniei telefonice, să formeze codul 914 urmat de numărul de telefon mobil pe care se făcea redirecţionaarea).   

Din cei 64 de învinuiţi în dosar 6 sunt deţinuţi în penitenciare, cu condamnări pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, trafic de persoane, trafic de droguri, tentativă de omor. Cei şase s-au cunoscut în închisoare, iar tranzacţiile erau făcute cu telefoane mobile de ultimă generaţie conectate la internet. 

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite