Sondaj de opinie realizat de APM privind colectarea selectivă: 92% din populaţie cunoaşte semnificaţia acestui aspect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unui sondaj de opinie aplicat pe un eşantion de 5.007 sătmăreni, materializat prin completarea unui test grilă, reiese că 92% din populaţia chestionată cunoaşte semnificaţia colectării selective şi 35% sortează deşeurile  de  ambalaje.

Cu  ocazia  evenimentului  ecologic  din 23  Septembrie-  Ziua  Mondială  a  Curăţeniei, pentru  a  cunoaşte  opinia  cetăţenilor  judeţului  Satu  Mare  cu  privire  la  importanţa colectării selective a deşeurilor reciclabile, APM Satu Mare a desfăşurat în perioada un  sondaj  de  opinie  pe  un  eşantion  de  5007  de sătmăreni, materializat prin completarea unui chestionar (test grilă) cu 10 întrebări şi cu posibilitatea exprimării opiniilor şi a propunerilor de îmbunătăţire alsistemului existent de colectare selectivă  a deşeurilor.

Evaluarea rezultatului campaniei a avut loc la depozitul ecologic de la Doba în 18 octombrie în  prezenţa  unui  grup de  aproximativ  30  de  cetăţeni  şi reprezentanţi ai instituţiilor abilitate în acest domeniu de interes. Elisabeta  Bekessy, director  executiv  al  APM  Satu  Mare şi iniţiatoarea evenimentului a prezentat pentru început necesitatea implicării atât a cetăţenilor, cât şi a factorilor de răspundere în colectarea selectivă a deşeurilor care presupune asigurarea unei  infrastructuri corespunzătoare, asftel  încât din 1  ianuarie  2015,  când  devine obligatorie colectarea selectivă, aceasta să se desfăşoare conform cerinţelor europene.

După o primire călduroasă , Bogdan Avram, în calitate de responsabil de mediu, a prezentat depozitul ecologic după care Ramona Mirişan, prin intermediul unei interpretări grafice, a prezentat rezultatul evaluării sondajului de opinie, care a fost îndelung dezbătut de cei prezenţi.

Din sondaj au reieşit următoarele că 92% din populaţia chestionată cunosc semnificaţia colectării selective, doar  35%  din  populaţia  chestionată sortează  deşeurile  de  ambalaje.

Categoriile de deşeuri care sunt sortate de populaţia chestionată sunt: 30% hârtie,39% pet, 18% sticlă şi 13% metal/aluminiu. Depunerea  deşeurilor  reciclabile  de  către  populaţia  chestionată  se  face  în euro containere  pe  tip  de  ambalaj  31%,  în  containere  ”fracţie  uscată”  35% şi   în containere ”fracţie umedă” 15%. Privind cunoaşterea sorţii deşeurilor după ce sunt ridicate din locurile de depozitare, populaţia  chestionată  s-a exprimat astfel:  50% ştiu,  37% nu ştiu, iar  13% nu s-au exprimat.

În ceea ce priveşte calitatea colectării selective a deşeurilor electrice şi electronice populaţia chestionată s-a exprimat astfel: 6% foarte bună, 35% bună, 15% proastă, 7% foarte proastă şi 37% nu au nicio  părere. Într-un final, legat de trecerea la taxarea serviciului de salubrizare prin tarif diferenţiat pe metri cubi de deşeu faţă de cea practicată în prezent, persoanele chestionate s-au exprimat astfel: 58% sunt pentru şi 42% împotrivă.

Vă recomandăm şi

La Galaţi, PET-urile colectate selectiv de la populaţie sunt furate cu camionul

FOTO Deşeurile colectate selectiv de bistriţeni, puse la grămadă de angajaţii firmei de salubritate

Braşovul colectează deşeurile electrice pe 27 şi 28 septembrie. Va fi şi o tombolă cu premii importante

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite