Satu Mare are primul defibrilator într-un spaţiu public - cum se foloseşte - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei de la Rotary Club Satu Mare au în plan să mai amplaseze un astfel de defibrilator şi într-un alt loc aglomerat din oraş.

Satu Mare se aliniază marilor oraşele ale ţării care îşi arată grija pentru salvarea vieţilor cetăţenilor, printr-o iniţiativa a Clubului Rotary Satu Mare.

În urma unei sponsorizări a unei firme sătmărene, cei de la Rotary au completat suma de bani pentru a avea necesarul pentru achiziţia unui defibrilator, pe care l-au instalat miercuri în centrul comercial Someşul. Defibrilatorul este extrem de util pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul unui stop cardiac, intervenţia cu acesta putând fi salvatoare până la sosirea unui echipaj de prim ajutor.

" Prima dată când identificăm o persoana căzută pe jos trebuie sa sunăm la 112 să solicitam venirea unui echipaj de prim ajutor. Apoi ne îndreptăm spre persoana în cauza pentru a vedea dacă respiră şi dacă mai are puls. Mai apoi scoatem Defibrilatorul din cutia în care este depozitat, îi instalăm bateria, ca mai apoi sa deschidem capacul şi sa urmăm instrucţiunile. Nu este deloc greu, aparatul are instrucţiuni vocale în limba română. ", afirma unul dintre membrii Rotary Satu Mare, medic de profesie.

image

Instrucţiunile sunt rostite rar de aparat şi pe înţelesul tuturor, astfel încât nu este nevoie de cunoştinţe medicale pentru a-l putea folosi. Cu toate acestea vor exista mai multe persoane, angajaţi permanenţi ai centrului comercial care vor fi instruite pentru a şti sa îl folosească.

"Am discutat deja cu cei care deţin centrul comercial ca mai multe persoane care sunt angajaţi permanenţi ai centrului să putem să îi instruim cu privire la utilizarea defibrilatorului, e vorba de un instructaj de maxim 10 minute.", a afirmat şi Angela Bercean, preşedintele Rotary Satu Mare pe mandatul 2017-2018.

image

Periodic, persoane din cadrul Rotary vor verifica aparatul pentru a avea bateria încărcată iar instrucţiunile de folosire să fie prezente şi vizibile lângă locul unde este montat defibrilatorul.
Pentru a nu exista riscul furtului sau a folosirii lui în scopuri care nu ţin de salvarea vieţii, cutia de depozitare a defibrilatorului este dotată cu o sirenă care suna la deschiderea ei.
Cei de la Rotary Satu Mare au în plan ca în următoarea perioadă să mai monteze un astfel de aparat într-un alt loc aglomerat din oraş.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite