Una dintre minciunile patentate, promovate de regimul comunist şi care persistă până astăzi, este cea legată de sărbătorirea unui mileniu de existenţă a municipiului Satu Mare, în 1972. Sărbătoarea mileniului a fost organizată cu ocazia vizitei lui Nicolae Ceauşescu la Satu Mare, deşi oraşul va împlini un mileniu de existenţă "pe hârtie" abia în 2213.

Cronicarul Felician Pop scrie că în anul 903 oastea căpeteniilor Zabolsu şi Thosu, tatăl lui Lelu, au asediat fortăreaţa Zatmar. "Dacă luăm de bună „Gesta Hungarorum“ atunci am putea socoti ca an al primei atestări documentare a Sătmarului drept anul 903. Dar dacă „Gesta Hungarorum" este o simplă fantezie, aşa cum susţin unii istorici maghiari, atunci înseamnă că nici anul 903 nu poate fi considerat ca an al atestării documentare şi trebuie să ne raportam la atestarea din anul 1213, când oraşul nostru apărea sub numele de Zathmar" spune Felician Pop, directorul CJCPCT Satu Mare.

Poate pentru că era cea mai îndepărtată reşedinţă de judeţ faţă de capitală, fostul dictator comunist nu a vizitat prea des meleagurile sătmărene. Prima vizită a făcut- o după o jumătate de an de la instalarea sa în fruntea ţării, la 8 noiembrie 1965, apoi după ce Satu Mare a devenit judeţ, în 1968, Ceauşescu mai face o vizită de lucru în 13- 14 iulie 1969, urmată de o vizită fulger, în 16 mai 1970, după inundaţiile catastrofale. Revine în toamna aceluiaşi an, pe 21 noiembrie, pentru a analiza modul în care a fost reconstruit oraşul Satu Mare, după care efectuează vizita milenară, când s-au sărbătorit 1.000 de ani de la atestarea oraşului Satu Mare.

Ultima sa vizita a avut loc în luna mai 1986, când în faţa unei mulţimi uriaşe, înecate sub mii de pancarte, Nicolae Ceauşescu şi-a ţinut primul şi ultimul discurs de a balconul noului sediu politico-administrativ, chintesenţă arhitecturală a comunismului. Într-o atmosferă tipic comunistă a fost dezvelită o placă memorială amplasată pe partea frontală a clădirii, care adăposteşte acum secţia de artă a Muzeului Judeţean Satu Mare. În ciuda numeroaselor semnale repetate în presă care au demonstrat că nu există niciun fel de document care să ateste existenţa oraşului Satu Mare în 1972, placa comunistă se afla la locul ei, pentru a induce în eroare opinia publică asupra milenarismului sătmărean.

În niciuna dintre lucrările monografice sau studiile istorice apărute în anii regimului comunist nu se face referire la anul 1972  ca reper al primei atestări documentare a oraşului Satu Mare. „Era şi atunci evident că sărbătorirea unui mileniu de existenţă fix pe 3 octombrie 1972 nu putea fi altceva decât minciunile obişnuite ale regimului comunist, în strădania acestuia de a falsifica în mod grosolan trecutul patriei“, mărturiseşte Felician Pop, în lucrarea sa.

Nicolae Ceauşescu se afla atunci în cel de-al şaptelea an de domnie, la puţină vreme după celebrele Teze din 1971, inspirate din ideologia maoistă din China, de care s-a contaminat iremediabil. În contexul mistificării trecutului glorios, o astfel de aniversare cădea cum nu se poate mai bine . „Erau vremurile în care oraşelor li se adăuga numele aşezărilor dacice aflate cândva pe locul actualelor oraşe, cum este şi cazul Clujului, al oraşului Turnu Severin, care au fost cadorisite cu numele Napoca şi Severin.

În avântul milenarist care i-a cuprins pe artizanii acestei enorme mistificări, era cât pe ce ca şi Satu Mare să se procopsească şi cu numele de Zatmar, dar pentru că vechiul nume al Sătmarului avea o oarecare rezonanţă maghiară, politrucii au abandonat ideea de a redenumi oraşul.„ Dacă la marea adunare populară care a avut loc în faţa sediului PCR, unde Ceauşescu şi-a ţinut în octombrie 1972 obişnuită cuvântare, prin mulţime abia se zăreau câteva pancarte răzleţe, la ultima vizita a dictatorului  oamenii nu se mai vedeau de marea de pancarte  şi tablouri. O comparaţie elocventă a ascensiunii halucinantului cult al personalităţii“, spune autorul.

Însă, în ’72 comunismul era încă suportabil şi muţi vedeau în Ceauşescu un conducător onorabil. Nivelul de trai din România era decent, cu nimic mai prejos decât cel din ţările socialiste învecinate. La acea vreme, nici măcar istoricii regimului nu-şi băteau capul cu veridicitatea sărbătoririi celor 1000 de ani. Ceauşescu, în discursul său, vorbeşte despre un mileniu de existenţă documentară, când se ştia prea bine că nu există un document care să ateste acest lucru. Cu toate acestea, sărbătoarea trebuia organizată iar febrila activitate de reinventare a unui trecut glorios nu se putea împiedica în nişte amănunte e acribie istorică, aşa că circul a prins şi a rămas aşa până în zilele noastre. Ba chiar, fabrica de sticlă din Poiana Codrului a scos mai multe obiecte gravate cu textul „Satu Mare- 1000 de ani“.

Vă recomandăm şi

Ceauşescu, despre inundaţiile din ’75: „Unii plângeau, alţii râdeau şi alţii furau“

Antonescu: „Ceauşescu era destul de de dreapta“

Ceauşescu, detectiv pe „urmele“ canonicului Bosio