Poliţistul acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă a fost trimis în judecată
0
Poliţistul a fost reţinut după ce pe numele său a fost înaintatăo plângere pentru luare de mită şi trafic de influenţă. În schimbul unui „ajutor” într-un dosar penal, organul legii a solicitat un teren.
Man Cosmin este poliţistul din Satu Mare despre care toată lumea discuta în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Acesta a ajuns în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ce a fost acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Poliţistul încadrat la Secţia Rurală a fost arestat preventiv după reţinerea de 24 de ore, stare în care se află şi acum. Procurorii au dispus trimiterea acestuia în judecată pentru cele două acuzaţii menţionate ulterior.
În rechizitoriu procurorii au făcut următoarele specificaţii cu privire la faptele poliţistului Man Cosmin Vasile:
„În perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile, în calitate de agent de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ameninţare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulaţie de aproximativ 19.600 euro de euro, ce urma să fie achiziţionat de poliţist în perioada imediat următoare.
Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiaşi persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 11.200 euro, situat în imediata vecinătate a locuinţei acestuia, fără ca poliţistul să achite preţul respectiv.
În compensaţie, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat, lucru pe care l-a şi făcut ulterior.”
Dosarul se va judeca la Tribunalul Satu Mare,făcându-se propunerea menţinerii stării de arest preventiv.