La Medieşul Aurit s-a descoperit săptămâna trecută cel mai mare cuptor de ars lutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săpăturile la cuptoarele dacice au fost reluate de curând,cu scopul de a scoate la lumină cât mai multe cuptoare şi pentru a crea în zonă un centru de interes turistic.

La Medieşul Aurit continuă săpăturile arheologice pentru scoaterea la lumină a cuptoarelor dacice aflate îngropate în pământ. Zona are câteva sute de astfel de cuptoare dacice de ars lutul care până acum au fost neexploatate din lipsă de resurse dar şi pentru că nu s-a ştiut până nu de mult că zona a fost cândva un centru dacic.

În acest moment există câteva cuptoare descoperite şi spaţiul din jurul lor amenajat pentru a primi turiştii, dar se doreşte ca în zonă să se creeze un punct de interes turistic şi mai multe astfel  de cuptoare să poată fi vizitate.

O echipă de arheologi a Muzeului Judeţean fac săpături în acest moment pe şantierul arheologic din zonă, deschizând a treia secţiune.

„Am deschis o nouă secţiune, a treia. Am descoperit trei cuptoare de ars ceramică, unul este cel mai mare descoperit pana acum aici la Medieş, are peste 2 metri şi jumătate diametru. Am descoperit săptămâna asta un chiup întreg ( vas mare), săptămâna viitoare o să îl scoatem. Radem, săpăm în continuare şi vedem ce descoperim. ”, a afirmat Robert Gindele, sef secţie Arheologie în cadrul Muzeului Judeţean. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite