Episcopia Romano-Catolică, în topul celor mai mari plătitori de taxe şi impozite din Satu Mare

Episcopia Romano-Catolică, în topul celor mai mari plătitori de taxe şi impozite din Satu Mare

Cei mai mari contribuabili au fost invitaţi la o întâlnire informală cu conducerea municipiului- foto: Primăria Satu Mare

Episcopia se află pe locul 16 în top 20 cei mai importanţi 20 de contribuabili la bugetul local al municipiului Satu Mare. Numeroasele clădiri pe care le deţin în urma retrocedărilor a făcut episcopia un mic samsar imobilar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conducerea municipiului Satu Mare a convicat pentru data de 13 februarie cei mai mari 20 de contribuabili la bugetul local pentru a le prezenta o dare de seamă cu privire la activitatea pe anul 2017, dar şi planurile pentru 2018, mai exact pentru a-i asigura de transparenţă cu privire la cheltuirea banilor care vin în mare majoritate de la cele 20 de entităţi. 

„Dumneavoastră sunteţi motoarele economiei sătmărene, având o cifră de afaceri de peste un 1 miliard de euro şi peste 15.000 de salariaţi. Dorim să vă cunoaştem mai bine opiniile şi sugestiile în privinţa proiectelor de dezvoltare a municipiului în 2018 şi de asemenea dorim să vă arătăm ce am făcut cu banii dumneavoastră şi ai cetăţenilor”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Cele 20 de entităţi au împreună peste 15.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste un milion de euro, dar una dintre acestea face notă discordantă faţă de celelalte pentru că nu este o societate comercială. Este vorba de Episcopia Romano - Catolică, episcopie care are în posesie zeci de imobile în municipiul Satu Mare, cele mai multe fiind clădiri şi terenuri retrocedate în ultimii 20 de ani. 

Veniturile care le virează la bugetul municipiului nu reprezintă doar impozitul pe aceste clădiri şi terenuri ci şi impozit pe profitul realizat din închirierea lor, dat fiind faptul că cele mai multe clădiri sunt închiriate chiar statului român, sub diferite forme, aici fiind vorba de Inspectoratul Şcolar în pricipal, dar şi alte instituţii publice care îşi desfăşoară activitatea în clădirile Episcopiei. 

De-a lungul timpului Episcopia Romano - Catolică a fost considerată un samsar imobiliar al municipiului Satu Mare, deţinând clădiri şi terenuri cheie, chiar în centrul oraşului, exemple în acest sens fiind Colegiul Naţional Ioan Slavici şi fostul Teatru de Vară, dar şi altele care între timp au fost înstrăinate.În acest fel Episcopia se ţine aproape în top de firme precum Draxlmaier, Zollner sau Electrolux, firme de pe „podium” care au mii de angajaţi fiecare şi sunt firme din domeniul producţiei şi chiar surclasând la contribuţia la bugetul local Unio, cea mai veche firmă din municipiul Satu Mare, fosta producătoare de piese pentru utilajele miniere din perioada comunistă.

citeste totul despre: