Cum a fost reconstruit oraşul Satu Mare în doar câteva luni după inundaţiile devastatoare din 14 mai 1970. Comuniştii au mobilizat atunci inclusiv elevii de liceu

Până şi elevii de liceu au oferit o mână de ajutor pe şantiere FOTO Epopee pe Someş

În urma inundaţiilor devastatoare din 1970 au murit în oraşul Satu Mare 56 de persoane şi peste 200.000 de animale. Oraşul s-a reconstruit într-un mod alert, în doar câteva luni.

Inundaţiile din 14 Mai 1970 au dus la construirea oraşului modern Satu Mare, imediat ce apele s-au retras, cartiere întregi ridicându-se în doar câteva luni. 

Nicolae Epuran era la acea vreme plutonier în cadrul staţiei de pompieri Satu Mare şi a fost printre primii care au primit comanda de a interveni pentru salvarea de vieţi omeneşti. Au înaintat cât au putut cu maşinile mari, iar unde nivelul apei nu mai permitea înaintarea acestora s-a trecut la salvarea cu bărcile.

„Am intervenit prima dată în zona străzilor Odoreului şi Botizului. Acolo era cea mai mare apa. La un moment dat puteam interveni doar cu barca. Aveam o barcă de 25 de locuri, dar noi băgam în ea şi câte 40-45 de persoane, din dorinţa de a salva cât mai mulţi oameni deodată. Ne-am luptat oarecum şi cu oamenii, care nu voiam să îşi părăsească casele. Am avut noroc că am avut detaşaţi mai mulţi soldaţi din Tulcea, buni înotători, care intrau înot în casele oamenilor pentru a-i salva. Sub ochii mei s-au dărâmat multe case, la doar câteva minute după ce am scos oamenii din ele”, afirmă fostul plutonier, acum adjutant şef în rezervă.

Nicolae Epuran e încercat în egală măsură de tristeţe, dar şi de bucurie când rememorează a doua jumătate a anului 1970. Dincolo de distrugerile produse de ape, estimate la peste 250 de milioane de lei, inundaţiile au dus la o mobilizare fără precedent în România.

„Atunci nu erau blocuri, în afară de blocurile ce sunt acum pe strada I.C Brătianu şi câteva prin Micro 14 care atunci se construia, în Satu Mare nu erau blocuri, erau doar blocurile caşcaval, iar în rest erau pur şi simplu cocioabe şi în centrul oraşului, de genul că dacă ridicai mâna, le atingeai acoperişul. După inundaţiile din 1970 s-a mobilizat forţe din toată ţara, da absolut din toate judeţele, pentru a reconstrui oraşul. Atunci s-au construit cartierele Micro 14, Solidarităţii şi Carpaţi”, afirmă adjutantul şef în rezervă Nicolae Epuran.

Până s-au construit noile locuinţe, oamenii au fost campaţi în şcoli şi chiar în tribunal, acolo unde dormeau pe saltele şi primeau apă şi mâncare cu porţia. După ce s-au pus în siguranţă fabricile care produceau alimente iar apele s-au retras a urmat intervenţia pentru reconstruirea oraşului. De la Bucureşti s-au mobilizat toată forţa de muncă din construcţii, respectiv compania Carpaţi, iar oameni din diverse judeţe au fost trimişi din uzine pentru a da o mână de ajutor.

De la Braşov, Botoşani, Tulcea, Mehedinţi, de peste tot, fabricile mari au trimis 10-20 chiar şi sute de oameni pentru a participa pe şantiere să construiască blocurile. Ceauşescu a mobilizat toţi angajaţii şi toate dotările Companiei Carpaţi, compania de construcţii, pentru a participa aici la construcţia clădirilor. Le făceau din prefabricate de beton pe schelet de metal, sudau colţurile de la bucăţile de beton între ele şi aşa le ridicau în ritm alert. Blocurile din Micro 14 au fost ridicate în câteva săptămâni. De la compania Carpaţi vine şi numele cartierelor Carpaţi, ca semn de apreciere pentru munca acelor oameni”, mai afirmă Nicolae Epuran.

Oamenii care au rămas fără case au avut atunci de ales să se mute la bloc sau să îşi reconstruiască casele de la zero, ajutorul dat de stat constând în preţul la un sfert din cel normal al materialelor de construcţie.

„Solidaritatea oamenilor de atunci a fost ceva extraordinar, oamenii se ofereau voluntari să meargă să construiască case pentru ceilalţi, fie că era vorba de blocuri sau de case particulare. Şi mobilizarea şi organizarea a fost ceva ieşit din comun pentru zilele noastre”, maia firmă adjutantul şef în rezervă.

Fostul pompier consideră că dacă o astfel de tragedie s-ar produce în prezent, situaţia ar fi mult mai gravă, pentru că organizarea din prezent şi solidaritatea oamenilor nu se poate compara cu cea de atunci, iar la toate acestea se adaugă faptul că statul nu mai deţine nici o uzină care să producă materiale de construcţii sau să activeze în domeniul construcţiilor, pentru a putea pune pe picioare un oraş spălat de ape.