Străzile unui oraş din Banat, refăcute în batjocură cu 12 milioane de euro împrumutaţi. Cum şi-au bătut joc de bani contractanţii lucrării

Străzile unui oraş din Banat, refăcute în batjocură cu 12 milioane de euro
împrumutaţi. Cum şi-au bătut joc de bani contractanţii lucrării

FOTO/VIDEO BANAT TV

Străzile pentru care Primăria Reşiţa a contractat, în mandatul primarului Mihai Stepanescu, un credit pe 30 de ani, de 12 milioane de euro, au fost asfaltate în bătaie de joc şi acum sunt toate sparte, deşi n-au trecut decât trei ani de la refacerea totală a acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Situaţia a fost semnalată de către actualul primar al Reşiţei, Ioan Popa care spune că e vorba de zeci de kilometri din zonele Minda, Universalul vechi şi Moroasa, unde deşi licitaţia a fost câştigată de către o societate – Ecobau - a fost dată de mai multe ori în subantrepriză, până s-a ajuns ca lucrările să fie executate de către firma Speed Prod SRL, unde acţionar era viceprimarul Ioan Crina, cel care a rămas la conducerea oraşului, după ce primarul Mihai Stepanescu a fost arestat.

Popa spune că lucrările executate sunt sub orice critică şi că nu s-a respectat proiectul. “Am vrut să analizăm o situaţie punctuală cu privire la drumurile din Reşiţa, şi mă refer în primul rând la cele care au fost reabilitate cu acel faimos credit de 12 milioane de euro pe cele 4 tronsoane, bani cu care Reşiţa s-a creditat pe 30 de ani. După trei ani de la realizarea acestor tronsoane, o parte din ele au început să cedeze şi ne-am uitat să vedem de ce se întâmplă acest lucru şi am constatat că unele nu au respectat proiectul. Sunt tronsoane unde trebuia să se frezeze 10 cm de asfalt, să se pună 6 cm de strat de asfalt de rezistenţă şi alţi 4 cm de strat de uzură. S-au făcut unele note de renunţare, acolo unde sunt linii de tramvai, pentru că s-a considerat că dacă se frezează 10 cm există riscul să cedeze porţiunea de beton cu linia de tramvai şi s-a rămas doar la 6 cm însă, aici suntem într-o zonă unde trebuiau frezaţi 10 cm şi nu s-au frezat decât aproape 4, pe aceiaşi bani”, a spus primarul Reşiţei.

Popa susţine că şi materialele folosite nu sunt cele stabilite în proiect. “Pentru separarea straturilor materialul folosit este geotextil, mai exact, o pânză, în timp ce în contract se regăseşte că trebuia pus un material de plastic, un fel de plasă cu ochiuri pătrate care să facă legătura dintre cele 2 straturi de asfalt”, explică edilul

Constructorul, dirigintele de şantier şi cei care au semnat recepţia vor fi chemaţi în instanţă

Primarul Reşiţei spune că nu va lăsa lucrurile să rămână aşa şi a cerut unei echipe de experţi să vină să ia probe din asfalt cu care să demonstreze că nu s-a respectat contractul de lucrări, după care se va îndrepta în instanţă împotriva executantului. “Am chemat un expert de la Timişoara, a fost în teren şi a văzut despre ce este vorba. Am primit o ofertă de la Institutul Politehnic de la Facultatea de Construcţii şi vom proceda la prelevarea de carote din asfalt, ca să poată analiza cât de mare a fost stratul de asfalt sau cât de rezistent, ce membrane s-au folosit şi în aproximativ trei săptămâni vom avea rezultatul acestei expertize. Dacă lucrurile nu sunt conforme vom acţiona firma care a făcut drumurile în judecată”, a declarat Ioan Popa.

Primarul reşiţean spune că vor răspunde nu doar cei care au câştigat licitaţia. “Eu mă îndrept împotriva firmei care are contract cu primăria, doar că în proces vor fi obligaţi să vină şi cei care au executat lucrarea. Este foarte probabil să chemăm în solidar şi firma, dar şi dirigenţia de şantier, însă şi cei din primărie care au semnat recepţia lucrărilor”, a mai spus Popa.

citeste totul despre: