Măgarii extrem de rari de la Grădina Zoologică din Reşiţa. În Europa mai sunt doar 14 astfel de exemplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amadeus, măgarul alb de Barok face parte dintr-o specie extrem de rară FOTO zooresita.ro
Amadeus, măgarul alb de Barok face parte dintr-o specie extrem de rară FOTO zooresita.ro

Atracţia Grădinii Zoologice “Ioan Crişan” din Reşiţa o reprezintă doi măgari unici în România şi extrem de rari în toată lumea.

Între 300 şi 1.200 de persoane vin în fiecare sfârşit de săptămână la Grădina Zoologică din Reşiţa. Aici, pot vedea urşi, lupi, un leu, un tigru, zimbrii, struţi, păsări emu, păsări exotice, broaşte ţestoase etc. Vedetele sunt însă cei doi măgari albi de Barock, care sunt unici în România. În Europa se mai găsesc doar 14 exemplare, iar în întreaga lume ar mai exista doar 288. La Reşiţa, masculul Amadeus a fost primul venit, în 2016, iar la începutul acestui an a mai sosit şi o femelă, Yduş.

Cei doi măgari sunt motiv de mândrie pentru personalul care lucrează la Grădina Zoo din Reşiţa. “Sunt foarte rari şi lumea vine să-i vadă, mai ales că la noi în ţară nu mai există niciunde astfel de exemplare. Sunt albi cu ochii albaştrii şi asta îi face şi mai rari”, spune directorul Gabriel Stănucă, care ne povesteşte că, în aproximativ 10 luni, se aşteaptă ca cei doi măgari să aibă şi un urmaş.

Grădina Zologică din Reşiţa se întinde pe aproape 6 hectare şi a fost reabilitată în 2013, după un scandal răsunător, când mai multe asociaţii pentru protecţia animalelor şi câteva televiziuni centrale au tras un semnal de alarmă faţă modul în care era ţinute animalele, îngesuite în nişte cuşti mult prea mici. S-au investit atunci 1,6 milioane de euro, în reabilitarea spaţiului, proiectul fiind unul modern, care cuprinde şi o cuşcă de carantină, un punct sanitar-veterinar, spaţiu pentru pregătirea alimentelor etc. La finalizarea proiectului, Grădina Zoo a fost clasificată de Ministerul Mediului ca fiind a  treia din ţară, ca întindere şi dotări, după cele din Târgu Mureş şi Sibiu. 

În prezent în cadrul Grădinii Zoo din Reşiţa, trăiesc 49 de specii, iar un bilet de intrare costă 8 lei pentru adulţi, 2 lei pentru elevi şi pensionari, 1 leu pentru grupuri de peste 15 persoane şi intrarea este gratuită pentru copiii de sub 2 ani şi persoanele cu handicap.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite