Generalul Ioan Dragalina, eroul care a adus prima victorie românească în Primul Război Mondial

Statuia generalului-erou, din oraşul său natal FOTO ARHIVA

Ioan Dragalina este fără îndoială unul dintre eroii români din Primul Război Mondial. De la gradul de sublocotenet a ajuns până la cel de general şi a condus Aramata I a României. Este primul general care a căzut pe câmpul de luptă, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea sa.

Dragalina are statui în trei localităţi (Mărăşeşti, Caransebeş şi Lugoj), iar o comună din Călăraşi, înfinţată de ţărani care au luptat sub comanda lui, îi poartă numele. Chiar dacă a influenţat puternic istoria României, puţini români ştiu astăzi cine a fost Dragalina.

Ioan Dragalina s-a născut în Caransebeş, la 16 decembrie 1860, într-o familie cu tradiţie în armată. Tatăl său a fost ofiţer în armata austro-ungară. A urmat şcoala primară la Caransebeş şi cea de cadeţi la Timişoara, iar studiile militare la Viena, la Academia Militară. O bună perioadă a fost ofiţer în armata austro-ungară. “La 26 de ani se însoară cu Elena Giurginca. Elena are 17 ani şi este dragostea lui cea mare. Scrisorile adresate ei, fie de pe front fie din străinătate, sunt pline de dor şi de o tandră duioşie. Un an mai târziu, Ioan, demisionează din armata autro-ungară, trece Carpaţii şi este primit în armata română cu gradul de sub-locotenent. Citim în foaia de notare a tânărului ofiţer: … foarte conştiincios… lucrează cu inteligenţă… foarte folositor corpului. …Conduită şi ţinută foarte bună. Cunoaşte foarte bine regulamentele şi le aplică cu discernământ. In rezumat un foarte bun ofiţer…Disciplinat, modest, cinstit, inteligent, Ioan avansează repede în grad: în 1893 este căpitan, în 1899 – maior, şi în 1908 locotenent-colonel. Dumnezeu îi dă şase copii, doi bǎieţi, Corneliu şi Virgiliu (tatăl meu), şi patru fete, Aurora, Elena, Cornelia şi Viorica”, arată într-o evocare nepoata marelui general, Opritsa Dragalina, care trăieşte acum în America.

Rebotezat de Regina Maria

Istoricul cărăşean Liviu Groza spune despre Dragalina că a fost unul dintre cei mai patrioţi ofiţeri pe care i-a avut Armata Română şi că cea mai mare dorinţă a acestuia a fost să lupte pentru reîntregirea României. Istoricul, care a studiat documentele de la Viena, susţine că de fapt numele generalului a fost Drăgălina, dar acesta a fost “rebotezat” de Regina Maria.

„Toată lumea spune Dragalina. El este Drăgălina. Semnătura lui originală, pe documente este Drăgălina. De ce s-a ajuns la Dragalina? Regina Maria, soţia Regelui Ferdinand, era englezoaică, iar englezii nu au litera «ă» în vocabular. Pronunţând Dragalina, ea a spus: mie-mi place Dragalina, pentru că acest nume sună ca un clopoţel de argint. Şi aşa a rămas, şi în viaţa de toate zilele, şi în literatura de specialitate, Dragalina”, spune Liviu Groza

Istoricul cărăşean spune că destinul generalului a fost scris încă înainte de a se naşte.„Când s-a născut generalul, la Caransebeş, tatăl său, Alexandru Drăgălina, pe certificatul de naştere avea să scrie: «Să fii cinstit, fiul meu, căci cinstea este apanajul omului demn. Munceşte ca şi când ai avea de trăit un veac!»”, a adăugat Liviu Groza.

Subalternii îi spuneau “Tata Dragalina”

Nepoata generalului spune că acesta a fost un om drept, care nu a făcut compromisuri şi a avut un caracter ferm. “În aprilie 1908, la vâsta de 48 de ani, Ioan Dragalina este numit comandantul Şcolii Militare de Infanterie de la Bucureşti. Profesor excelent, cu vaste cunoştiinte de strategie şi tactică militară, cu dragoste şi înţelegere faţă de elevi, bunicul meu se devotează educaţiei noi generaţii de ofiţeri. Elevii îl numesc Tata Dragalina.

Nu numai atât, dar într-un timp în care în România domneşte nepotismul şi intervenţia, Ioan Dragalina acceptǎ şi promoveazǎ ofiţerii numai pe bază de merit. Iată un exemplu citat în revista Lumea Militarǎ din 1935: un deputat intervenise pe lângă bunicul meu cu rugamintea să-i admita odrasla în Scoala Militarǎ un baiat, slăbuţ la învăţătură. Dragalina îi rǎspunde în dulcele grai bănăţean: <<Nu-i cu putinţă, stimate domnule deputat. Să vină băiatul la concurenţă şi de-o fi să ştie carte, o intra în scoalǎ, de nu, nu vă fie cu bănat, nu voi da locul celui cu ştiinţǎ, chiar de-o fi fecioraş de cioban, după faţa tătâne-său.>>

Promoţie după promoţie de ofiţeri ies din mâna lui bine pregătiţi. Pentru ridicarea nivelului stiinţific al şcolii şi pentru ordinea şi disciplina instituită în învăţămintul militar, Ioan Dragalina este decorat cu ordinul Steaua României, clasa V-a. Colonelul Socrate Nicolescu, commandant de pluton la Constanţa, relatează un caz în care un soldat, frământat de soarta familii, lăsate fără sprinjin, dezertase. Cu dosarul de dare în judecată în mână, comandantul Dragalina îl cheamă pe soldat şi pe colonelul Nicolescu în cabinetul lui: <<De ce ai dezertat soldat fungind din cazarmă? Soldatul tace ruşinat cu ochii în pământ. …. Eşti însurat? …Da, răspunde soldatul. Ai copii? Da, am doi copii. Cât timp ai stat acasă, ai lucrat să le dai de mâncare? Da, raspunde din nou soldatul….. Atunci Dragalina fără să mai continue interogarea, îi spune: Ei bine! Dacă s-a întîmplat aşa te iert, şi rog pe domnul sublocotenent să-şi retragă actul de dare în judecată. Asta nu înseamna că mai poţi repeta greşala. Dacă te vei purta bine, vei căpăta concediu ca să poţi să-ţi mai ajuţi familia.>> Disciplina si ordinea erau întotdeauna strâns împletite cu blândeţe şi înţelegere”, povesteşte nepoata generalului.

Prima victorie a românilor, obţinută de trupele lui Dragalina

În august 1916, când România intră în război de partea Antantei (Franţa, Rusia, şi Marea Britanie), generalui Dragalina preia comanda Divizia I-a de infanterie. În dimineaţa zilei de 15 august 1916, începe primul atac al românilor pe frontieră, la Porţile de Fier, între Gura Văii şi Vârciorova. Trupele române sub comanda Generalului Dragalina încearcă să cucerească înalţimile Predealul Mare, Vârful Feregaru şi Meterezele lui Tudor. În amurg, după lupte înverşunate, românii eliberează primele fâşii de pǎmânt românesc. In zilele următoare, armatele române intră în Orşova şi eliberează oraşul.

Militarul cărăşean la origine este recunoscut pentru patriotismul său. “El voia cu tot dinadinsul să ajungă la Caransebeş, în calitate de eliberator. Când Regele Ferdinand l-a destituit pe Generalul Culcer, în locul lui a fost numit la comanda Armatei I, cu cartierul general la Craiova, Generalul Ioan Drăgălina. El s-a dus pe Valea Jiului să-şi organizeze trupele, însă, când a ajuns aproape de linia frontului, o patrulă germană l-a încercuit. Cum un general nu avea voie să cadă prizonier, a hotărât să meargă în cea mai mare viteză spre Târgu Jiu şi apoi spre Craiova. O rafală de mitralieră l-a străpuns, însă”,  povesteşte Liviu Groza.

Se spune că, atunci când i-a fost bandajată rana, Dragalina l-ar fi întrebat pe medic dacă nu poate să-i taie braţul să se întoarcă mai repede pe front. “Dar ia spune doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-l? Prin amputarea braţului vindecarea ar fi mai grabnică, răspunde medicul. Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă şi un singur braţ.”

Generalul Dragalina a fost transportat la Spitalul Militar Regina Maria de la Palatul Regal din Bucureşti. Rana i se infectează şi moare. Pe patul de suferinţă, Dragalina primeşte din mâna Regelui Ferdinand cea mai înaltă decoraţie de război a ţării, Ordinul Mihai Viteazul.