Factură fabuloasă pentru abonamentul de telefonie al unei primării. Primarul a făcut o plângere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Prigor din Caraş-Severin se chinuie de mai multe luni să afle cine a umflat factura de telefonie a primăriei.

În luna februarie, Primăria Prigor a primit o factură pe care primarul Antonică Moţ o consideră fabuloasă, de 52 de mii lei.

Când am venit primar, domnul contabil mi-a comunicat că pe abonamentul de telefonie avem 15 cartele. De la sfârşitul anului trecut, au tot început să vină facturi mari, pentru ca în februarie să ne trezim că a ajuns factura la 52 de mii de lei. L-am întrebat pe contabil ce e cu suma asta şi a spus că sunt facturi fictive şi că o să discute cu operatorul de telefonie şi rezolvă el”, spune primarul.

În paralel, primarul s-a apucat să cerceteze. A aflat că pe abonamentul respectiv există 30 de numere de telefon şi nu doar cele 15, de care îl informase contabilul. Aşa a aflat şi numărul de pe care s-a făcut consumul imens şi a făcut o plângere pentru identificarea posesorului.

“Am cerut operatorului de telefonie să-mi spună cum s-a ajuns la această factură şi acum în luna iulie ne-a trimis răspunsul, pe care l-am prezentat la şedinţa Consiliului Local. Între timp, nu ştiu ce a făcut domnul contabil că factura s-a redus la 31 de mii şi mi-a spus că va rămâne la 11.000”, spune Antonică Moţ, bulversat de modul în care evoluează toată povestea.

Primarul cărăşean susţine însă, că nu va lăsa lucrurile aşa şi aşteaptă ancheta autorităţilor pentru a afla cum s-a ajuns la această sumă şi pentru găsirea vinovatului.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite