UPDATE Primarul din Râmnicu Vâlcea, săltat de DNA. Procurorii fac percheziţii la sediul primăriei şi la locuinţa edilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilian Frâncu, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea. FOTO Facebook
Emilian Frâncu, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea. FOTO Facebook

Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar şi la locuinţa primarului Emilian Frâncu (PNL), acesta fiind suspectat de luare de mită.

UPDATE Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, suspectat de luare de mită, a fost dus la audieri la DNA Bucureşti, după ce timp de aproximativ cinci ore a fost interogat de către anchetatori în sediul Primăriei.

Emilian Frâncu a fost audiat timp de aproximativ cinci ore în sediul Primăriei, alături de un angajat al instituţiei şi de directoarea unei televiziuni locale, în al cărei sediu ar fi fost organizat un flagrant.

Conform unor surse judiciare, reprezentantul unei firme de construcţii din Timişoara, care viza obţinerea unui contract de la Primărie, ar fi lăsat la sediul televiziunii un plic cu 20.000 de euro, care ar fi trebuit să ajungă la primarul Emilian Frâncu.

La sediul DNA Bucureşti, vor fi duşi şi directorul televiziunii respective, Aura Constantinov, precum şi şeful corpului de control din Primăria Râmnicu Vâlcea,Vasile Avram.

Procurorii DNA au solicitat acte privind achiziţiile făcute de primar din momentul preluării funcţiei, inclusiv documente care vizează proiectul şi documentaţiiile de execuţie a pasarelei-pasaj Tudor Vladimirescu, de la intrarea în oraş.

Potrivit anchetatorilor, procurorii anticorupţie fac percheziţii la locuinţa primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, precum şi la sediul Primăriei.

Conform unor surse judiciare primarul este suspectat de luare de mită, în cazul unei pasarele construite la intrare în oraşul Râmnicu Vâlcea.

La ora transmiterii acestei ştiri, procurorii se afla la Primăria Râmnicu Vâlcea, unde verifică biroul primarului Emilian Frâncu.

Edilul urmează să fie adus la sediul DNA Piteşti.

Emilian Frâncu este al doilea primar al municipiului Râmnicu Vâlcea acuzat de luare de mită, după ce Mircia Gutău a fost condamnat tot pentru această infracţiune.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite