Salarii tăiate la Regia de Drumuri. RAJDP va face în acest an economii de aproximativ 200 000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a evita intrarea în faliment, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a dispus o primă măsură prin care va face în acest an o economie de aproximativ 200 000 lei. Instituţia intră în reorganizare, iar şefii de secţii pierd între 500 şi 800 de lei din salarii.

Astfel, în şedinţa ordinară de la finele lunii ianuarie, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat  un nou stat de funcţii şi organigrama pentru societatea pe care o administrează. Toate serviciile din cadrul RAJDP se transformă în birouri, birourile devin compartimente, iar şefilor de secţii de la Călimăneşti, Tătătani, Drăgăşani sau Horezu li se vor diminua salariile. De asemenea, un număr de trei posturi de inginer şi economist au fost reduse.

“În total, 10 persoane sunt afectate de această măsură şi pierd între 500 şi 800 de lei din salariu. În urma reorganizării se vor realiza economii de aproximativ 200 000 lei”, precizează Damian Tărbujaru, director economic RAJDP Vâlcea.

Cei aproximativ 300 de angajaţi ai RAJDP au făcut economii şi în luna ianuarie, când au lucrat decât patru zile pe săptămână. Dată fiind situaţia, nu este exclus ca în cadrul societăţii să se facă în următoarele luni şi disponibilizări. 

Pentru lucrările de asfaltare realizate pe drumurile judeţene şi comunale din Vâlcea, societatea are de recuperat 9 milioane de lei de la Consiliul Judeţean şi alte 4 milioane de la primării şi terţe persoane. Aproximativ 40 de primării datorează bani Regiei de Drumuri. 

Citeşte şi: 

Peste 120 de militari ai Batalionului 812 vor merge în Afganistan anul acesta

Bătrân blocat în casă din cauza zăpezii, salvat de militari

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite