Record: un meşter popular din Râmnicu Vâlcea a făcut o opincă uriaşă, care poate fi folosită drept sac de dormit FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opinca uriaşă are o înălţime de peste doi metri şi poate fi utilizată pe post de sac de dormit. Creatorul opincii uriaşe este Alexandru Ilinca, un cunoscut meşter popular din Râmnicu Vâlcea care se bucură inclusiv de aprecierea soţiei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden.

Meşterul popular povesteşte că a muncit două zile la opinca uriaşă, care poate fi folosită la nevoie şi pe post de sac de dormit. Alexandru Ilinca a expus opinca de doi metri şi la câteva târguri ale meşterilor populari din ţară, dar acum preferă să o ţină împachetată, acasă, pentru că are impresia că deturnează atenţia vizitatorilor de la obiectele tradiţionale pe care le promovează. 

„N-am făcut opinca pentru că aş fi avut un interes material, am făcut-o pentru că am avut o curiozitate, să văd cum arată o opincă de doi metri şi ceva. Se poate dormi în ea şi vă spun că, dacă plouă, nu intră apa, se doarme bine în ea. Am muncit vreo două zile la ea si nu cred să mai există o opincă atât de mare”, spune Alexandru Ilinca. 

Meşterul popular s-a gândit să-şi înscrie opinca uriaşă în Guinness Book of Records (Cartea Recordurilor), dar nu ştie cum să procedeze. După ce Mioveniul a intrat în Cartea Recordurilor cu o lingură de lemn de câţiva metri, Alexandru Ilinca a încercat să obţină sprijin de la autorităţile argeşene pentru a-şi înregistra opinca drept cea mai mare din lume. 

„Am vorbit la Mioveni, unde domnul Ion Rodoş a lansat cea mai mare lingură, dar nu am primit un răspuns. N-am pretenţii să imi acorde mie meritul, să mi se facă reclamă, dar aş vrea să fie şi opinca mea la loc de cinste,  poate chiar să fie înregistrată în Cartea Recordurilor pe numele unei instituţii, dacă tot am făcut-o”, mai spune Alexandru Ilinca.  

Dacă nu va reuşi să intre în Cartea Recordurilor, meşterul e decis să folosească taie opinca uriaşă pentru a face încălţări obişnuite. 

    

Felicitat de soţia vicepreşedintelui SUA

O prezenţă „exotică” care te duce cu gândul la strămoşii daci, Alexandru Ilinca a devenit atracţia târgurilor meşterilor populari din ţară. Vâlceanul se prezintă la evenimente îmbrăcat în costum tradiţional, încălţat cu opinci vechi de zeci ani şi mereu pus pe glume.  Dovadă a succesului de care se bucură sunt miile de poze pe care le-a făcut până acum cu oameni de rând, artişti, politicieni din România sau ambasadorii mai multor state. La loc de cinste, în atelierul său de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea,  meşterul a pus o fotografie cu Maria Băsescu, soţia fostului preşedinte al României, şi Gill Biden, soţia vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii.

 În luna mai a anului trecut, vâlceanul a fost invitat la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” pentru a face o demonstraţie şi în faţa doamnei Biden. 

„M-au chemat la muzeu când au venit în România soţii Biden, să fac primirea oficială. M-au şi verificat cei care se ocupau de paza sotilor Biden, să corespund din punct de vedere al siguranţei. Doamna Biden m-a felicitat, mi-a mulţumit pentru tot ceea ce fac, a fost foarte surprinsă şi emoţionată.  Şi reporterii au fost surprinşi de cât de emoţionată a fost Jill Biden când a vorbit cu mine”, povesteşte opincarul. 

Printre cei care poartă opincile meşterului vâlcean se numără şi Sofia Anais, nepoata fostului şef al statului Traian Băsescu. Micuţa a primit în dar o pereche de opinci anul trecut, când bunica Maria Băsescu a dus-o la Muzeul Satului.   

Americanii au luat notiţe despre cum se fac opincile

În urmă cu aproape doi ani, meşterul opincar a fost solicitat să-i înveţe cum se confecţionează opincile şi pe americanii care au trecut pragul muzeului “Astra” din Sibiu.  La finalul cursului, toţi studenţii americani de la Universitatea New York au plecat acasă cu câte o pereche de opinci. 

“Le-a plăcut foarte mult, la un moment dat mi-au spus că au senzaţia că zboară când sunt încălţaţi cu opinci, că trăiesc o senzaţie unică. Sincer vă spun, nu glumesc, au fost foarte încântaţi!  Fiecare dintre cei 17 tineri s-a întors în America cu câte o pereche de opinci. Toţi mă întrebau dacă pot să iasă la iarbă verde încălţaţi cu opinci, dacă rezistă. Le-am spus şi eu că românii au câştigat războaie încălţaţi în opinci”, mai povesteşte Alexandru Ilinca.

Alexandru Ilinca: „Duc mai departe un meşteşug pe cale de dispariţie”

În ciuda succesului de care se bucură, opincarul vâlcean rămâne un om modest. De când se bucură de recunoaşterea naţională, Alexandru Ilinca nu s-a îmbogăţit, dar nici nu se plânge că pensia de 450 de lei pe care o primeşte de la statul român după 30 de ani de muncă este prea mică. 

„Ceea ce fac eu, nu fac din politică sau din considerente religioase. Eu duc mai departe un meşteşug pe cale de dispariţie, nimic mai mult. Dacă ar face fiecare ce fac eu, cred că România ar fi cea mai frumoasă ţară din lume, că e loc pentru fiecare, doar să vrei să faci. Am o pensie de 450 de lei, dar mă mândresc cu ea, că dacă aş fi nemulţumit ar însemna să-i jognesc pe cei care au pensii de 350 de lei. Am muncit vreo 30 de ani pentru pensia asta”, susţine opincarul. 

Atunci când nu este plecat prin ţară, la târguri, meşterul Alexandru Ilinca lucrează în opincăria sa de marginea municipiului Râmnicu Vâlcea. Vâlceanul le împărtăşeşte din tainele meşteşugului său tuturor celor care trec-i pragul, indiferent că sunt copii sau adulţi. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite