„Poeme cu probleme“, metoda prin care un învăţător îi învaţă pe copii carte cu ajutorul poeziilor

Marius Mărăcinescu (63 de ani), învăţător în Popeşti - Goleşti (judeţul Vâlcea), abordează la clasă de peste patru decenii o metodă pe care a denumit-o „Poeme cu probleme“. În acest fel, învăţătorul transformă mai toate lecţiile în poezii, făcând informaţia mai atrăgătoare şi mai uşor de digerat.

„Pasiunea pentru această profesie s-a născut odată cu primii ani de apostolat. Aşa îmi place mie să identific această misiune. Tot atunci am început să deturnez sensul poeziilor pe care le scriam din pasiunea tânărului visător, spre nevoile atât de diverse ale copiilor. Le-am numit «Poeme cu probleme»”, povesteşte învăţătorul Marius Mărăcinescu.

Cu ajutorul unor versuri - ghicitori, domnul Marius reuşeşte să predea în acelaşi timp aritmetica şi logica, româna şi ştiinţele naturii. De exemplu: „Pe apa iazului pornesc / Cinci raţe cu bobocii lor; / Mămicile le povestesc / De ce plutesc aşa uşor: /’Lăbuţe mici, ca o lopată / Avem o sută, împreună / Dar câţi copii - boboci înoată? / Aştept un bobocel să-mi spună!’”.

O parte din poemele sale au fost traduse în patru limbi de circulaţie internaţională, de către traducători cu experienţă: engleză, fraceză, italiană şi spaniolă. De curând, metoda învăţătorului Marius Mărăcinescu a ajuns şi în atenţia faimosului Transylvania College, din Cluj, dar până nu are nişte rezultate clare, domnul Mărăcinescu preferă să nu dezvolte subiectul. 

„Câte ceva din sufletul meu va rămâne în sufletul multora”, spune învăţătorul născut în urmă cu 63 de ani în comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea. Cea mai mare parte a locuit în Râmnicu Vâlcea, chiar dacă de patru decenii predă numai la ţară: Stoeneşti, Păuşeşti – Măglaşi şi acum Goleşti. 

De câţiva ani, şi-a „mutat cuibul”, cum chiar domnia sa se exprimă, la Goleşti, „cam la jumătatea distanţei dintre Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş, ca să fiu mai aproape de istoria neamului.”

A abordat o metodă de învăţare, foarte la modă în zilele noastre, din pasiune pentru poezie, matematică şi tot ce ne înconjoară. „Poezie pentru copii, întrucât o mare parte din viaţă am împărţit-o cu şcolarii. Şi am continut să scriu motivat de apetitul şcolarilor pentru acest gen de creaţii literare... 

   Una dintre culegeri, Foto: Arhiva personală

Nu ştiu câte am scris, nu am stat niciodată să număr. Importantă este calitatea lor. Sunt suficiente, cred eu. Cât despre investiţie – în primul rând este sufletească, cea materială este neglijabilă. Satisfacţia, în schimb, este imensă. 

Cât despre muză sau cum le concep – vin singure, curg. Iar muza cred că este conectată la trăirile mele, dintotdeauna. Îmi place ritmul, rima şi muzicalitatea, apoi ele curg. Plus pasiunea mea pentru aritmetică, pentru matematica tradiţională – care este regina tuturor ştiinţelor. 

Şi atunci, îmbinându-se matematica cu versurile ies aceste poeme.”, ne explică învăţătorul vâlcean. 

Cum au ajuns „Poemele cu probleme”, o metodă care are propria pagină de facebook, să fie traduse în mai multe limbi? „Le-au tradus cei interesaţi, nu eu. Sunt edituri de nişă, nu mari, care au găsit de cuviinţă că le pot vinde şi că sunt de folos. Multe dintre ele sunt pentru grupuri restrânse. Mie îmi pare rău că în România, aici la noi, nu-şi găsesc locul, nu le caută nimeni.  Nu le laud eu. Vă spun doar că aportul lor la cursuri este extraordinar şi ar putea fi extrem de folositoare în auxiliare. Sunt mai multe aspecte... Au existat şi solicitări pentru a fi introduse în manuale, am primit şi am acceptat cu plăcere, au apărut şi în nişte auxiliare, dar nu le-am înregistrat la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru că ar fi fost un efort mult prea mare pentru mine. Există nişte edituri interesate... chestiuni mai mărunte.” 

Şi deşi, deocamdată, pare să nu existe interesul scontat, cel puţin nu la nivel judeţean, poemele cu probleme au ajutat multe promoţii, de-a lungul timpului, să înţeleagă „complexul puternic dintre toate materiile care ne coordonează viaţa”. 

„Metodele de predare au rămas aceleaşi, în toţi aceşti ani, diferă doar aplicarea lor şi modul în care se face aceasta - structural, transdisciplinar. Adică, în timpul unei ore de curs să nu se facă strict doar matematică sau doar română. Eu sunt adeptul asocierii tuturor materiilor. Dacă la ora de matematică discut cu şcolarii despre unităţile de măsură, deja am evadat în mediu, deja trebuie să ies afară din clasă, din şcoală, să fac măsurători. 

Dacă avem şansa să fim la ţară, sub un pom, văd frunzele cum cad şi din clipa respectivă trec la altfel de probleme, fac şi ştiinţele naturii – vorbesc despre anotimpuri, despre luni, despre fenomene... Plus cuvintele noi care apar în dialogurile cu copiii, exprimări, expresii, pleci de la matematică şi ajungi la limba română, poţi să scrii un cuvânt şi să vezi câte consoane sau vocale are, apoi treci în zona mediului, a fenomenelor naturii – urmărim norii, ascultăm ciripitul, repetăm punctele cardinale, cântăm, desenăm pe pământ, pe nisip... 

Şi iată cum într-o oră poţi parcurge interdisciplinar toată materia din aria curriculară. Metodele de predare rămân practic tot cele tradiţionale, fiindcă nu s-au născut altele noi, s-a schimbat doar modul în care le aplicăm. Pentru asta îţi trebuie vocaţie, pedagogie. 

Domnul învăţător Marius Mărăcinescu, printre actualii elevi, Foto: Adevărul

N-ai studiat pedagogie, nu reuşeşti să faci nimic. Iar la toate acestea trebuie să contribuie şi familia. Fiindcă sunt şi părinţi care se plâng de prea multe teme sau de ce nu se face, comparativ cu alţi învăţători sau alte şcoli. Vin şi-ţi spun: dumneata ce faci, îi plimbi toată ziua? Dar aşa copilul are mai mult de câştigat. 

Practica la nivel naţional, social, trebuie schimbată. Părintele trebuie să înţeleagă că nu cantitatea de informaţii contează, ci calitatea, modul în care sunt asimilate şi cum poate copilul să descopere ce vrei să înveţe, pentru că niciodată nu trebuie să-i dai „mură în gură”. 

Copilul trebuie să descopere unitatea de măsură, la ce foloseşte distanţa, cum se calculează, vorbim despre perimetru, despre materialele pe care le-am folosi la o construcţie... Hai să facem o gropă împreună, să vedem ce adâncime, ce diametru are. Iată cum ne putem folosi de toate reperele mediului ca să dezvoltăm cunoaşterea.”, ne povesteşte învăţătorul tehnica pe care o foloseşte de ani de zile la clasă.

L-am întrebat dacă se poate afirma că în natură lecţiile se asimilează mai uşor decât în clasă şi ne-a răspuns: „Este o observaţie pertinentă. Dar şi atunci când eşti în clasă faci apel la imaginaţia şi amintirile copilului de dincolo de zidul clasei. Copilul are nevoie să evadeze. Pe de altă parte, ca un copil să-şi imagineze ceva, trebuie ca, înainte să fi luat contact cu acel ceva, să fi văzut animalele, să fi înţeles rostul lor pe pământ, conexiunea dintre ele. 

Începând cu 6 ani, când vine în grupa pregătitoare, trebuie să-şi folosească şi celălalte simţuri ca să înţeleagă – să atingă cu mâna coaja copacului, să priceapă ce este înalt şi ce este scund, să pună cu mânuţa lui un băţ în poziţie orizontală, oblică şi verticală. 

Dacă el nu-şi foloseşte organele de simţ  şi nu lucrează singur, nu şi le poate însuşi. El percepe tot ceea ce trăieşte. Nu trebuie să-l obligi să înveţe pe de rost 7 minus 5 egal 2. Nu. Trebuie pus să creeze. Să ne întoarcem la boabele de fasole. Şi ne întoarcem în istorie. 

Până la urmă, perioada cea mai prolifică a învăţământului românesc este tot cea de după Spiru Haret, cu metode pe care le folosim şi în ziua de astăzi. Numai că, în loc să le îmbunătăţim, le-am fracturat, am operat chirurgical greşit, cum s-ar spune. 

Adică am avut chirurgi slabi în sistemul educaţional. Şi dacă la fel continuă şi cei care slujesc învăţământul astăzi se alege praful. Mă refer aici inclusiv la cei care refuză cu obstinaţie să facă schimbările cuvenite, având în jurul lor modelele. 

Nu au curajul să-şi asume o astfel de responsabilitate şi nu se înconjoară de oameni pregătiţi. Aceasta e drama fundamentală a învăţământului în România.”

Fişă din Poeme cu probleme, Foto: Arhiva personală

Cât despre condiţia dascălului în zilele noastre, domnul Marius recunoaşte că: „Nu este tocmai cea de dorit. Nici n-a mai fost apreciată cam de multişor. Din perioada interbelică. Oricum, dacă iubeşti meseria asta, o faci cu sufletul şi gata. Copiii, însă, au cel mai mult de pierdut. 

Reforma învăţământului? Care reformă? Nu se mai înfăptuieşte. Perdanţii sunt copiii şi societatea în ansamblul ei.”

Cum se vehiculează ideea potrivit căreia copiii din ziua de astăzi ar fi mai inteligenţi, domnul învăţător Mărăcinescu are o altă părere: „Faptul că au intrat mai repede şi mai devreme în contact cu tehnica modernă creează falsa impresie că ar fi mai intelgenţi. 

Dar cum se descurca un copil în urmă cu 70 de ani, când era pus în faţa unei situaţii - problemă, fără tehnica de astăzi? Foarte bine, chiar dacă nu avea toate informaţiile la „botul calului”. Pus în faţa aceleeaşi situaţii, copilul de astăzi nu ştie cum să iasă din ea. Copilul de atunci era nevoit să caute informaţii, să caute soluţii, să gândească logic. Copilul de acum 70 de ani este cel care între timp a descoperit tehnica de acum.”

Prin urmare, ce e de făcut? Domnul învăţător crede că pe de-o parte părinţii ar trebui „să nu mai ceară cantităţi de informaţie şcolii” ci acasă „să le ofere un program de joacă, dar o joacă folositoare, instructivă, de genul învăţăm fără să ne dăm seama în timp ce ne distrăm, să stea cu ei, căci copiii din ziua de astăzi, parcă mai mult decât oricând, au nevoie de afecţiunea părinţilor şi nu numai, şi să încerce să le dezvolte logica prin activităţi recreative. Şi să-i roage pe învăţători să facă la fel şi la şcoală, nu să le impună să lucreze, din culegeri, sute de probleme.”

Dar cum poate un părinte care nu ştie ce este logica să-şi înveţe copilul ceva? „Ca s-o redescoperim trebuie să ne întoarcem la natură. Ea deţine logica suverană, de la ea am împrumutat tot, până şi turnurile cele mai înalte din lume au copiat modelul firului de pai de grâu. 

Iată că natura ne ajută, dar dacă rupem legătura cu ea şi dacă învăţământul nu se axează strict pe fenomenele naturii, pe manifestările şi elementele ei, pe cauzalitatea şi relaţiile dintre ele, copiii vor rămâne doar cu un bagaj extraordinar de cunoştinţe nefundamentate. Mi se pare că aceasta ar putea fi cheia de succes a învăţământului românesc în general.”

Sigla de la Poeme cu probleme, Foto: Arhiva personală

În ceea ce priveşte soarta învăţământului românesc, domnul învăţător recunoaşte: „Sunt de un pesimism debordant, pentru că văd că în loc să se ridice sau să rămână pe loc, sistemul involuează, din păcate. Dacă nu vine cineva energic să schimbe ceva, nu se va întâmpla  nimic... bun.”

Ca orice dascăl şi învăţătorul din Goleşti mai ţine legătura cu foştii săi elevi, unii actori, alţii funcţionari în Ministerul Muncii, ofiţeri, profesori, recunoscând că unii care „şchiopătaseră” în primară l-au surprins în mod plăcut. „Pentru fiecare este deschisă câte o portiţă, problema este să stăpânească aspectele fundamentale de viaţă. 

Nu toţi trebuie să ştim matematica la perfecţie, nu toţi putem învăţa nişte teoreme, ori definiţii, nici nu trebuie învăţate pe de rost, trebuie descoperite. Iar cel care nu poate să descopere sau să ajungă la nivelul celorlalţi, poate avea alte abilităţi pe care să şi le dezvolte. 

   Foto: Arhiva personală

Am avut copiii foarte dotaţi, care au studiat intens, dar au stat prost la partea de abilităţi. Pe de altă parte nici învăţământul românesc nu mai are dascălii de altădată, oamenii aceia dedicaţi... Ne trebuie şcoală de profesori, care nu mai există. 

Dascălii de astăzi au nişte studii apriorii, o facultate, şi de pe băncile acesteia s-au întors la şcoală, de cealaltă parte, a catedrei, specialişti în tot şi în toate, mai puţin în ceea ce este nevoie. Deci – nu avem şcoală de cadre didactice. Nu pentru că nu suntem Finlanda, ci pentru că nu vrem s-o avem. 

Avem nevoie de profesori, de învăţători, atunci facem pedagogie, aceasta este fundamentală. Restul – cantitatea de cunoştinţe pe care o are profesorul nu trebuie să fie nemărginită. El trebuie doar să se facă înţeles în orice clipă de către elevi”, încheie învăţătorul.