Plângere penală depusă de Prefectura Vâlcea în cazul gropii de gunoi de la Măldăreşti
0Un depozit de gunoi neconform, din judeţul Vâlcea, a luat foc anul trecut, exact în perioada în care ar fi trebuit să fie închis definitiv. Abia la sfârşitul acestei luni, autorităţile vor încheia cazul, pentru a se demara procedurile de închidere a depozitului. Între timp, Prefectura Vâlcea a sesizat organele de cercetare penală.
În luna august a anului trecut, un incendiu a izbucnit la un depozit particular de colectare a deşeurilor menajere, din comuna Măldăreşti, judeţul Vâlcea. Populaţia din opt localităţi din zonă a fost afectată zile în şir de fumul gros. Guvernul a alocat suma de 1,2 milioane lei pentru rezolvarea problemei.
Ieri, 17 ianuarie, la Prefectura Vâlcea s-au întâlnit toţi factorii responsabili, inclusiv administratorul gropii de gunoi în cauză, pentru a se afla care este adevărul în privinţa incendiului şi a urmărilor sale, dar şi pentru a se şti ce mai este de făcut pentru soluţionarea acestei probleme. S-au adus acuze din ambele părţi şi a rămas ca la viitoarea întâlnire, care se va desfăşura luna viitoare, vorbele să fie însoţite de dovezi.
Între timp, Prefectura Vâlcea a depus o plângere penală pentru a se descoperi cine se face vinovat de declanşarea incendiului de la groapa de gunoi, dar şi pentru a se afla dacă în privinţa acestui depozit a fost respectată legislaţia.
1,2 milioane de lei pentru lichidarea incendiului
Autorităţile locale au declarat că lucrările pentru stingerea incendiului au fost finalizate, urmând ca recepţia să fie făcută la finalul acestei luni. Patronul Sacomet SA Horezu, firma care răspunde de groapa de gunoi de la Măldăreşti, nu a fost de acord cu acest termen, susţinând că nici măcar o treime din planul de stingere nu a fost realizat.
Administraţia locală a fost cea care s-a ocupat de gestionarea celor 1,2 milioane de lei alocate de Guvern pentru lichidarea incendiului şi efectuarea lucrărilor necesare.
Primarul comunei, Ion Bociog a atras atenţia asupra poluării apelor din zonă: „Din analiza apelor a rezultat că în amonte de depozit apa a fost una bună, dar în aval a fost peste limitele admise. Am făcut avertizări peste avertizări ca populaţia să fie informată în privinţa riscului utilizării apelor de suprafaţă din cursurile Râului Cornet.
Până în prezent, din suma de 1,2 milioane s-au cheltuit 700.000 lei. A mai rămas o diferenţă de achitat, după ce facem recepţia. Sunt încheiate lucrările de stingere, iar recepţia o vom face în ultima săptămână a acestei luni”.
Scuze şi acuze
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului – Vâlcea, Alin Voicescu, a subliniat faptul că autorizaţia de mediu pentru SC Sacomet SA Horezu a expirat din luna iulie a anului trecut şi că nu s-a depus nici o documentaţie până la această oră, deşi administratorul a fost înştiinţat în mai multe rânduri. În replică, Florian Nicolaescu susţine că a trimis documente, încă din luna martie.
„Nu am mai depus o a doua solicitare pentru că Agenţia de Mediu ne-a transmis o adresă prin care se spunea că trebuie să depunem un acord de mediu”.
Pentru acordul de mediu trebuiau demarate anumite proceduri, iar administratorul declară că, amplasamentul fiind predat Primăriei Măldăreşti, accesul i-a fost restricţionat, fapt infirmat de cei prezenţi la întâlnire.
Vina poluării, pasată în curtea celor de la ISU
Pentru că i s-a atras atenţia asupra poluării, administratorul a dat vina pe ISU Vâlcea, deşi reprezentanţii instituţiei au explicat clar că au folosit doar apă pentru stingerea incendiului. „Apa utilizată pentru intervenţie se colecta într-un canal pentru levigat. Apa combinată cu levigatul rezultat (un material foarte coroziv - n.r.) se strângea într-un canal colector şi într-un bazin care trebuia în mod normal evacuat de către firma care administrează depozitul”, a declarat Valentin Pătru, prim-adjunct la ISU Vâlcea. „Am scos levigatul tot timpul”, s-a apărat Nicolaescu.
„Acestea sunt probleme pe care le vom lămuri în instanţă”
Patronul depozitului particular s-a arătat intrigat şi de modul în care s-au făcut măsurătorile la groapa de gunoi, cu totul altele decât cele declarate de el, şi a cerut ca autorităţile să dovedească prin măsurători cele declarate şi să se dispună controale pentru a se dovedi dacă banii au fost cheltuiţi în mod corect.
„A mai spus domnul primar că în amonte apa este curată, iar în aval nu. Am şi eu rapoartele făcute de unităţi specializate şi nu se confirmă ceea ce spune. Acestea sunt probleme pe care le vom lămuri în instanţă.”
De asemenea a acuzat firmele de la care a colectat gunoiul că nu şi-au plătit datoriile şi apoi au intrat în insolvenţă, iar „pentru acele sume care nu au fost încasate niciodată am fost executat de Finanţele Publice”.
Lege defectuoasă
Patronul Sacomet Sa Horezu a recunoscut că nu a avut contract decât în perioada 2009 – 2016, pentru că legea i-a permis acest lucru, fiind depozit de gunoi neconform.
Practic, de când s-a înfiinţat, depozitul a funcţionat timp de cinci ani fără acord de mediu, doar pe baza unei autorizaţii directe. Acesta este şi motivul pentru care autorităţile nu ştiu nici la această oră, cu certitudine, dacă proprietarul are banii necesari pentru ecologizarea şi închiderea gropii de gunoi.
„Am disponibilitatea. E treaba mea, trebuie să mă încadrez în a respecta legea”, a replicat administratorul Sacomet.
O nouă întâlnire cu documentele în faţă
„La finalul lunii se va face o comisie de specialitate, formată din reprezentanţi ai ISU, pentru recepţia lucrării de stingere a focarelor. Nu mă antepronunţ. Din punctul meu de vedere suntem la stadiul informării. Luna viitoare, însă, vom avea o nouă întâlnire pentru clarificare şi reanalizarea problemei cu documentele în faţă”, le-a spus celor prezenţi prefectul judeţului, Florian Marin.
Administratorul gropii de gunoi a susţinut însă că toate documentele i-au fost ridicate de către Parchet pentru cercetări.
„Totul a fost premeditat”
„În momentul în care voi prelua amplasamentul, voi demara lucrările de închidere a gropii. Eu nu am nicio vină în situaţia creată. S-au spus multe neadevăruri. Totul a fost premeditat. Am făcut o acuzaţie, aştept cercetările”, a concluzionat administratorul Sacomet SA.
Lucrările de ecologizare şi închidere a depozitului particular de colectare a gunoiului menajer ar putea fi demarate începând cu luna februarie. Autorităţile sunt convinse că acest lucru nu se va întâmpla, întrucât reprezentanţii firmei nu au depus nici un document în acest sens, deşi ar fi trebuit să o facă cu aproximativ un an în urmă.