Oraşul Râmnicu Vâlcea nu mai are locuri de veci în cimitire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cele două cimitire administrate de primăria Râmnicu Vâlcea nu mai există locuri de veci de câteva luni. Conducerea administraţiei publice locale este în tratative cu proprietarii de terenuri din cartierul Ostroveni, pentru a amenaja un al treilea cimitir public, până la sfârşitul verii. Până atunci, râmnicenii îşi pot îngropa morţii la cimitirul particular din oraş.

În 2012, când în cimitire se mai găseau 40 de locuri de înhumare, fosta conducere a primăriei a dorit să amenajeze un cimitir lângă groapa de gunoi a oraşului, la aproximativ 5 kilometri distanţă de centrul Râmnicului. Pentru că cetăţenii au respins din start această idee, autorităţile au renunţat la proiect. În acest moment, cimitirele publice “Sfântul Ioan” şi “Cetăţuia” din oraş sunt arhipline.

 “Avem probleme foarte mari pentru că nu mai sunt locuri de veci în cimitirele administrate de primărie. De fiecare dată când avem câte o solicitare, abia se mai găseşte câte un colţişor pe la marginea cimitirului, pe lângă gard” declară Ion Gigi Matei, primarul interimar din Râmnicu Vâlcea.

Zilnic, administratorii cimitirelor primesc cel puţin două solicitări de la râmniceni ale cărora rude au decedat şi nu au loc de înhumare.

Situaţia îi nemulţumeşte pe locuitorii din Râmnicu Vâlcea. Aceştia cred că s-a ajuns în acest stadiu din cauza neimplicării sau nepăsării autorităţilor.
 



“Autorităţile trebuie să se implice mai mult. Generaţia noastră a construit foarte mult şi ar fi un fel de stimulent pentru noi să primim gratuit un loc de veci, nu să ne arunce la crematoriu sau să ne îngroape ca pe câini, că noi ar trebui să fim eroi. Primăria ar trebui să cumpere terenuri, că sunt destule, la Bujoreni e IAS-ul, e Staţiunea Pomicolă, să plătească! Uitaţi-vă ce am construit noi în acest oraş, înainte de 1989, deci noi suntem nişte eroi şi cred că merităm un loc de veci ”,  opinează Ion Chinga din Râmnicu Vâlcea.




“ Ziceau că fac un cimitir nou, în Ostroveni, dar cine să se mai ocupe, că primarul e la închisoare şi cineva trebuie să facă demersuri. Concesionează la cimitirul particular, din câte ştiu eu. Cunosc persoane care au avut nevoie şi au plătit locul de veci pentru 25 de ani, cam 1 500 lei”, spune şi Gheorghe Popescu, pensionar.


 

image

Arhiepiscopia Râmnicului nu se implică în criza locurilor de veci

La rândul lor, reprezentanţii Arhiepiscopiei se declară neputincioşi şi arată cu degetul spre edilii Râmnicului. Contactat telefonic, purtatorul de cuvânt al Arhiepiscopiei s-a plâns ca Biserica nu a fost consultata de conducerea primăriei în privinţa crizei locurilor de veci din oraş.  

Ştiu că sunt mari probleme cu locurile de veci, dar noi ne ocupă doar de serviciul religios. Unde ne cheamă oamenii, acolo ne ducem. Din punct de vedere moral, al grijii pentru om, e neplăcut dar, dacă aşa consideră autorităţile că trebuie să se comporte cu cei care pleacă pe ultimul drum, asta e. Biserica nu are vreun rol, nici măcar consultativ în această problemă. Din păcate, noi nu deţinen teren să facem un cimitir şi văd că regulile se înăspresc, mai ales când e vorba de obţinerea autorizaţiilor pentru un cimitir” susţine preotul Ion Predescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Râmnicului.


Se fac demersuri pentru amenajarea unui al treilea cimitir public


În acest moment, primăria Râmnicu Vâlcea încearcă să extindă cimitirul “Cetăţuia” din nordul oraşului şi să amenajeze un cimitir public nou, în zona serelor din cartierul Ostroveni. Discuţiile cu proprietarii de terenuri din Ostroveni sunt destul de avansate şi urmează ca un evaluator independent să stabilească preţul de vânzare. Se are în vedere însă, în situaţia în care nu se va ajunge la o înţelegere, posibilitatea exproprierilor pentru cauză de utilitate publică.


 

image

“Încercăm să mai achiziţionăm un teren în zona de nord a oraşului, pentru extinderea Cimitirului Cetăţuia. De asemenea, suntem în discuţii cu proprietarii a două terenuri din cartierul Ostroveni. E voba despre două hectare de teren. Direcţia Patrimoniu a avut o discuţie cu o casă de avocatură din Bucureşti, care-i reprezintă pe proprietari, şi urmează să se facă o evaluare a terenurilor. Dacă nu vom ajunge la o înţelegere, vom trece la expropierea pentru cauză de utilitate publică”, precizează Ion Gigi Matei (foto). 


Pentru un loc de veci în cimitirul public, râmnicenii plăteau o taxă de concesiune de 1 070 lei pentru 25 de ani.


La cimitirul privat din Râmnicu Vâlcea, cetăţenii sunt nevoiţi să achite până la 2 500 lei pentru concesionarea unui loc de înhumare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite