Localnic din Mihăeşti, găsit mort în fântâna din curte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţial, rudele bărbatului au crezut că acesta a părăsit voluntar domiciliul şi au mers să-l caute în locurile în care obişnuia să meargă.

Luni dimineaţa, după aproape 24 de ore de la dispariţia acestuia,  când au realizat că singurul loc în care nu l-au căutat pe bărbat este fântâna din curte, rudele au sunat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor militari. 

Temerile familiei s-au adeverit, trupul neînsufleţit al bărbatului fiind găsit în fântâna adâncă de 18 metri.  La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, dar medicul de pe autospecială nu a mai putut face nimic pentru vâlceanul înecat. 

Poliţia a deschis un dosar penal pentru stabilirea cauzelor exacte care au stat la baza decesului. Anchetatorii nu exclud varianta ca, pe fondul consumului de alcool, vâlceanul să se fi împiedicat şi să fi căzut în fântână.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite