FOTO Povestea impresionantă a celui mai vechi stadion din lume realizat în întregime din marmură albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai vechi şi cel mai mare stadion din lume realizat în întregime din marmură albă, Stadionul Panathinaiko din Atena, reprezintă o bijuterie a moştenirii culturale, singurul care a găzduit trei olimpiade. Povestea lui este fascinantă şi merită cunoscută sau amintită.

GALERIE FOTO

Povestea Stadionului Panathenaic / Panathinaiko sau simplu Stadionul Olimpic din Atena, după cum susţin grecii pe un site oficial, începe la sfârşitul secolului al V-lea î.e.n., într-o după-amiază de vară când filosoful Socrate şi elevul său Phaedrus au decis să se aventureze într-o zonă idilică din afara zidurilor Atenei. Acolo, sub un arbore imens, perechea a discutat despre iubire şi ură - aşa cum descrie mai târziu discipolul lui Socrate, transformând dialogul lor în piesa „Phaedrus” scrisă de Platon. Lângă ei, apele râului Ilissos se rostogoleau uşor, curgând pe lângă temple şi altare. Locul avea să fie mai târziu acelaşi cu cel pe care s-a construit „un miracol din marmură”. 

Prin anul 338 î.Hr., oratorul Lycurgus avea să fie ales curator al fondului de război, un post pe care avea să stea mult mai mult timp decât se preconizase iniţial, după ce a reuşit să dubleze veniturile guvernamentale ale oraşului şi să găsească bani pentru a construi proiecte grandioase de lucrări publice. Stadionul Panathenaic a fost creat sub supravegherea sa, construit în locul sacru al râului, aproape de Ilissos, unde Socrate şi Phaedrus au căutat linişte şi umbră. 

Atena avea acum un loc potrivit pentru competiţii sportive desfăşurate în timpul jocurilor panatenaice - Panathenaic înseamnă „al tuturor atenienilor” - una dintre marile sărbători ale oraşului.

De la forma dreptunghiulară la cea de potcoavă

Stadionul va fi folosit pentru prima dată în 330/329 î.Hr. A avut la început o formă dreptunghiulară, tipică stadioanelor greceşti antice, întâlnită şi la Olympia şi Epidaur. Terenul a fost donat de Deinia, iar costurile de construcţie exorbitante au fost acoperite prin donaţii majore, precum miile de perechi de boi furnizate de Eudemus din Plataea.

„O adevărata bijuterie în inima Atenei moderne, stadionul strălucitor Panathenaic găzduieşte evenimente culturale şi sportive, precum şi una dintre cele mai populare atracţii turistice ale ţării.”

Stadionul Panathenaic a fost transformat într-un amplu şantier în timpul reconstrucţiei sale, din 1895. Tezaurele Stadionului Panathenaic, cele două statui cu două feţe, reprezentând hermafrodiţi - persoane cu ambele sexe - din secolul al II-lea d.Hr., au fost descoperite în timpul săpăturilor din 1869-1870.

Tronurile ornamentale au fost sculptate pentru regii Greciei, aşa cum dicta protocolul, dar şi pentru a asigura scaune mai confortabile.

În secolul al II-lea d.Hr., în perioada Imperiului Roman, Atena nu mai era o putere politică. Cu toate acestea, pe durata stăpânirii împăratului Hadrian (117-135 AD), oraşul s-a îmbogăţit cu noi clădiri, extravagante, biserici şi conace bogate, cu grădini lângă albia râului Ilissos.

În afara evenimentelor sportive, stadionul găzduia la acea vreme şi lupte cu animale, precum evenimentul istoric organizat de Hadrian, care a implicat 1.000 de animale sălbatice. Cariera de pe Muntele Penteli, care furnizase materiale pentru monumentele de pe Acropole, avea să furnizeze şi faimoasa marmură albă care va transforma complet stadionul, graţie lui Herodes Atticus.

Forma originală a Stadionul Panathenaic a fost ajustată sub forma unei potcoave - tipică stadioanelor din epoca romană, iar zona de relaxare a fost croită cu marmură pentelică strălucitoare. La fel de impresionant a fost un pod cu trei arce din faţa stadionului, care traversa Ilissosul şi a servit ca punct de acces monumental pentru atenieni, pentru a-şi croi drumul spre arenă. Numeroase statui de marmură au oferit, de asemenea, un decor generos.

Kallimarmaro - sau „frumoasa marmură” - porecla stadionului

Capacitatea stadionului depăşea 50.000 de fani, iar istoricii vremii au scris că reprezenta un „miracol” din marmură, incomparabilă cu oricare alta din lume.

Marmura albă pentelică (de la numele carierei din care se extrage) care acoperă întregul stadion, de la un capăt la altul, este ceea ce a dat monumentului porecla de Kallimarmaro sau „frumoasa marmură” - o adevărata bijuterie din inima Atenei moderne. Strălucitorul stadion Panathenaic găzduieşte evenimente culturale şi sportive, fiind şi una dintre cele mai populare atracţii turistice ale Greciei.

Lucrările de reconstrucţie din 1895 s-au transformat într-o cursă contracronometru. În total, 550 de persoane au fost implicate în proiect. Zăpada care a acoperit Muntele Penteli la începutul anului 1896 a făcut imposibilă finalizarea completă a proiectului cu marmură pentelică, forţând Comitetul Olimpic Elen să acopere temporar părţile rămase ale stadionului cu statui de calcar şi bănci de lemn.

Stadionul Panathenaic a găzduit inaugural Jocurile Olimpice internaţionale, ceea ce îl face să fie locul celebru unde olimpiada a fost reînviată în timpurile moderne. Până în 1900, stadionul era acoperit în întregime cu marmură. Statul grec l-a onorat pe Averoff, cel care a plătit pentru refacerea monumentului, ridicând o statuie la intrarea pe stadion, la fel cum Atena antică îl onorase pe Herodes.

LUCRURI MAI PUŢIN ŞTIUTE DESPRE STADIONUL EMBLEMĂ AL GRECILOR

• Este singurul stadion din lume realizat integral din marmură; aceeaşi strălucitoare marmură pentelică albă ca cea a monumentelor de pe Acropolă.

• Este singurul stadion din lume care a găzduit trei Jocuri Olimpice: Jocurile Olimpice moderne inaugurale din 1896, Jocurile din 1906 şi evenimentele din timpul Jocurilor Olimpice din 2004.

• Cuvântul „stadion” provine din „stadium” - unitatea de măsură folosită de grecii antici pentru a marca locul unde au avut loc competiţiile. Stadionul avea 600 de picioare, fiecare picior fiind de 0,308 m. Astfel, lungimea totală a Stadionului Panathenaic este de aproximativ 185 de metri.

• Stadionul Panathenaic a fost reconstruit pentru Jocurile Olimpice din 1896. Costul enorm, care a fost considerat inacordabil pentru un stat, care cu trei ani mai devreme îşi declarase falimentul, a fost acoperit de binefăcătorul grec Georgios Averoff. Costul total a ajuns la 907.973 de drahme, o sumă foarte mare la acea vreme.

• Linia de sosire a Maratonului, cel mai important eveniment al primelor Jocuri Olimpice moderne, a fost pusă pe stadion. O mulţime de 80.000 de spectatori a petrecut o după-amiază lungă şi din ce în ce mai tensionată aşteptând alergătorii maratonului. Omul care a intrat primul pe stadion a fost grecul Spyros Louis.

• Stadionul poate găzdui până la 50.000 de spectatori. Cele două niveluri sunt separate printr-un culoar la rândul 23, iar rândurile sunt intersectate de 18 scări, formând un total de 30 de tribune.

• Stadionul Panathenaic a fost înfăţişat pe medaliile olimpice acordate la Atena în 2004, la Beijing în 2008, la Londra în 2012 şi Rio, în 2016. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite