FOTO Un mare producător aşteaptă certificarea unui material pentru articole sanitare: „România poate produce pentru toată Europa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare are în testare un produs care ar urma să reprezinte materia primă pentru toată gama de articole sanitare necesare în lupta cu pandemia de coronavirus.

GALERIE FOTO

Este vorba despre un prototip realizat de cel mai mare producător de textile neţesute din România cu capital 100 % românesc - SC MINET SA.

Compania vâlceană a făcut o solicitare către Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare - instituţia desemnată să se ocupe de certificări şi avize în perioada cât România se află în stare de urgenţă - pentru ca materialul produs la Râmnicu Vâlcea să devină materie primă pentru întregul sector care se ocupă de producerea de echipamente textile sanitare: măşti, combinezoane şi alte articole de protecţie. 

Acum se aşteaptă certificarea pentru a se începe producţia ce poate fi realizată de întreaga industrie de confecţii din România.

„Aş dori să se cunoască acest demers al industriei textile: că sunt producători români gata oricând să aducă un aport în lupta contra pandemiei de coronavirus, iar decidenţii trebuie să gândească cu fermitate şi să ia o decizie pentru România”, a declarat Cezar Bulacu, directorul de cercetare şi dezvoltare din cadrul MINET SA, care a fost de acord să răspundă mai multor întrebări pe această temă, adresate de un reporter „Adevărul”.

image

Materie primă pentru articole sanitare de protecţie

Prototipul produs de MINET SA reprezintă o materie primă din care se pot realiza echipamente de protecţie pentru orice categorie socio-profesională.

Am trimis o solicitare pe 26 martie către Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, pentru a testa prototipul realizat de noi din materiale neţesute. Un prototip pe care îl propunem ca materie primă pentru întreaga industrie de materiale textile, de confecţii, din România. Cu ea se poate realiza toată gama de articole textile sanitare, atât de necesare în această perioadă de pandemie de coronavirus, de la măşti faciale până la combinezoane, dar şi alte produse, gen: cearceafuri şi huse de unică folosinţă. Sunt foarte multe întrebuinţări ale acestui material. Vorbim despre articole de protecţie, în primul rând, pentru personalul medical din spitale, cât şi pentru întregul personal al instituţiilor care interacţionează cu situaţia de fapt din întreaga lume generată de criza Covid-19. Aşteptăm să vedem gradul de filtrare al materialului, dar trebuie avute în vedere stocurile limitate ale acestor materiale şi cererea uriaşă, nu doar pentru spitale, fiindcă toată lumea vrea să se protejeze în această perioadă”, explică Cezar Bulacu.  

Material impermeabil pentru combinezoanele medicilor

 

Pentru sectorul medical, compania are în vedere un material special: „Facem teste acum pentru a vedea dacă putem să laminăm materialul la care lucrăm sau al altor producători, ca să realizăm unul impermeabil din care să producem combinezoane pentru medicii care se află în prima linie de luptă împotriva pandemiei”, mai spune Bulacu.

Cumpărături cu halat de protecţie şi o mască

Din materialul propus de MINET SA s-ar putea crea materiale de protecţie pentru absolut toată lumea: „Există, de asemenea, cerere şi pentru alţi oameni care nu lucrează în prima linie, dar vor să se protejeze: pentru cei care lucrează în magazine, spre exemplu, pentru cei care muncesc în alte domenii ş.a.m.d.. De fapt, pentru mai multe categorii. Dacă eu vreau să merg să fac cumpărături, spre exemplu, să existe un fel de halat de protecţie şi o mască, în aşa fel încât când mă întorc acasă să nu mai trebuiască să-mi dezinfectez toate hainele... De aici a plecat ideea şi ne-am bucurat că odată cu Ordonanţa Militară nr. 4 a trecut întreaga responsabilitate la Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, iar acum aşteptăm să vedem dacă produsele noastre au trecut de teste”, precizează reprezentantul MINET SA.

Agenţiei militare i-au fost trimise pe lângă solicitare şi o serie de articole sanitare finite realizate cu materialul conceput la Vâlcea, din textile neţesute, pentru a fi testate. 

„România, numărul unu la forţă de muncă în industria textilă din Europa”

Pe lângă posibilitatea de a lamina materialul, producătorul susţine că acesta poate fi şi matlasat cu alte materiale, în funcţie de destinaţia dorită, în aşa fel încât să devină materie prima pentru întreaga industrie de confecţii.

Capacitatea noastră este mare, dar ideea nu este ca noi să producem aceste combinezoane, spre exemplu, ci noi să dăm de lucru întregii industrii textile. Sunt mii de oameni care lucrează în această industrie, care ar putea să folosească şi materiale produse de noi. România este numărul unu ca forţă de muncă în industria textilă din Europa. Cei mai mulţi muncitori calificaţi din Europa sunt la noi. Dacă noi le dăm de muncă, facem treabă pentru tot continentul, nu numai pentru ţara noastră. Doar că este nevoie de materiale. Repet, România poate produce articole textile sanitare, are capacitatea de a produce, pentru toată Europa”, susţine directorul Bulacu.

„Materia primă vine acum doar din afară, iar stocurile sunt limitate”

Producătorul vâlcean atrage însă atenţia că stocurile de materie primă existente în ţară la ora actuală sunt limitate. „Deocamdată, se lucrează din stocuri, aduse din China şi Turcia. Acest lucru l-a sesizat acum toată lumea – că în această zonă sensibilă, materia primă vine doar din afară. Suntem blocaţi, iar acum dacă vrei să faci o comandă din afară de câteva tone de materie primă, spre exemplu, probabil că va ajunge abia peste trei săptămâni cu avionul”, semnalează Bulacu.

Prin urmare, acum se aşteaptă rezultatul testărilor, ca o întreagă industrie să se pună la lucru, iar România să nu mai depindă de exterior: nici în privinţa articolelor textile sanitare, dar nici în ceea ce priveşte materia primă pentru realizarea acestora.

„Castana fierbinte” din mâna decidenţilor

Cezar Bulacu a ţinut să sublinieze că prototipul propus de MINET reprezintă de fapt un demers al întregii industrii textile din România, alături de compania vâlceană fiind şi un grup-suport de peste 40 de producători textili din ţară reuniţi de o serie de ONG-uri. Materialul a fost testat deja la Vâlcea, dar mai are nevoie şi de alte teste pentru certificare.

„Nu ştim cât vor dura testările. Noi am testat materialul mecanico – fizic. Agenţia ar trebui să-l testeze biologic şi în alt fel... Şi dacă am lua patentul unui alt material, acceptat în afară, pe care l-am produce cu tehnologia noastră, tot ar trebui să aşteptăm, la un organism de certificare de acest gen, pentru testare. Fiindcă este testat patentul, nu şi materialul, deci tot acolo am ajunge. Trebuie verificat dacă ai îndeplinit standardele din patent... Toată problema este la nivel de decizie, în acest moment. Cum în această perioadă au existat foarte multe solicitări pentru avize, Statul a predat această responsabilitate Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare. Nici nu ştiam, până acum, că militarii au laborator de cercetare. Au luat o castană fierbinte în braţe, dar măcar avem siguranţa că se tratează problemele cu fermitate şi decizie. Însă, faptul că nu se dă nici un verdict, din păcate, nimeni nu face nimic, o întreagă industrie stă pe loc”, mai spune Bulacu. 

40 de producători textili aşteaptă decizia Agenţiei

Compania MINET SA a mobilizat peste 40 de producători textili din ţară care şi-au arătat disponibilitatea de a începe imediat producţia la cerinţe tehnice concrete şi comandă fermă.

Stocurile de materie primă fiind limitate, problema este ce se va întâmpla pe viitor atât cu industria textilă cât şi cu nevoile care vor creşte în perioada de carantină, odată cu numărul de pacienţi şi cu problemele care vor apărea. Cert este că soluţii există, inclusiv împotriva speculanţilor.

„Avem capacitatea şi posibilitatea să ajutăm”

„Producătorii încă mai lucrează. Fiecare încearcă să se descurce cu materia primă pe care o mai au în stoc. Problema este că stocurile sunt pe finalizare, deşi încă mai există comenzi. Industria încă nu s-a blocat, şi-a redus deocamdată activitatea cu 30%. Dacă se va continua în acelaşi ritm, văzând tot ce se întâmplă pe plan internaţional, că sunt închise Italia, Spania, atunci începem să ne facem griji pentru ce va urma. Ce se va întâmpla dacă situaţia va evolua în acest mod? Şi ce facem noi, în contextul în care nu vom mai putea procura anumite materiale din afară, ca să ne protejăm? Ce vom face în zonele de carantină? Acolo nu este nevoie de paturi, saltele, cearceafuri, echipamente? Oamenii nu trebuie să se protejeze? Pentru bolnavi nu sunt mai bune cearceafurile de unică folosinţă, dacă numărul lor va creşte atât de mult pe cât de preconizează? Materiale din aceste mai ieftine. Cum facem să scăpăm de speculanţii care cumpără de la producători şi apoi se laudă pe Facebook şi umflă preţurile? Nu putem decât să o facem noi, adevăraţii producători, să fim transparenţi, să facem cunoscut opiniei publice şi decidenţilor faptul că avem capacitatea şi posibilitatea să ajutăm şi trebuie să ne unim forţele”, mai spune Bulacu.  

Prototipul - un material neţesut pentru articole de unică folosinţă

SC MINET SA, cel mai mare producător de textile neţesute din România cu capital 100% românesc, are o istorie de peste 35 de ani, de când produce: vate voluminoase, geotextile, fetru, etc, din fibre naturale şi sintetice, cu aplicabilitate în industrii precum industria mobilei tapiţate, industria auto, a saltelelor sau în construcţii.

Grupul, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, este împărţit în patru segmente de afaceri: reciclarea materialelor textile postindustriale; producţia de textile tehnice - neţesute, fetru, geotextile, etc.; producţia textilelor de uz casnic - perne, pilote, saltele, etc.; şi comerţul cu fibre sintetice şi fibre naturale. Divizia de producţie a textilelor de uz casnic este cea care s-a ocupat de obţinerea prototipului care acum se aşteaptă certificare - un material neţesut pentru articole de unică folosinţă, cu următoarele carateristici: 100% polyester /polypropilenă, 100– 175 g/m2; culoare: alb şi verde, produs în România – Râmnicu Vâlcea; livrare rapidă. 

Proiectul propus de către cei de la MINET urmăreşte atât „valorificarea integrată şi integrală a resursei naţionale şi identificarea unor materiale/produse pentru a fi folosite ca materiale de protecţie cu prioritate în domeniul medical”, cât şi rezolvarea rapidă a unor „nevoi sociale, dar şi economice, în perioada de criză”, pe lângă fapt că ar reprezenta „un prim pas pentru reaşezarea industriei româneşti pe harta strategică”.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite