FOTO Iubitorii de miere, aşteptaţi la Târgul Apicol Oltenia, în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pretul unui borcan de miere poate ajunge si la 30 de lei. Foto Adevarul
Pretul unui borcan de miere poate ajunge si la 30 de lei. Foto Adevarul

Zeci de apicultori din întreaga ţară sunt prezenţi în acest week-end Târgului Apicol Oltenia.  Vâlcenii pot găsi aici de la miere şi hrană pentru albine  până la produse pe bază de plante pentru tratarea diferitelor afecţiuni.

În acest an, apicultorii îşi expun produsele pe strada General Praporgescu, de la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea până în faţa Consiliului Judeţean. Deschiderea evenimentului a avut loc sâmbătă dimineaţa, în prezenţa edililor din Râmnic şi a reprezentanţilor altor instituţii publice. Ca şi la celelalte ediţii, la târg au venit apicultori din Vâlcea, dar şi din judeţele Constanţa, Dâmboviţa, Argeş sau Cluj.  

Valentin Apostol, un apicultor cu aproape 40 de ani de experienţă,  este la a doua prezenţă la târgul apicol din Râmnicu Vâlcea şi le-a adus vâlcenilor cea mai bună miere.  

“Mierea de mană e cel mai căutat produs, cel mai bun, e de o calitate superioară. În fiecare an  ducem albinele în zona Văleniului, în zona Izvorani. Din păcate, statul nu ne prea ajută. Cu o mână ne dă, cu două ne ia. Plătim taxe degeaba, iar cu subvenţiile pe care le-am primit nu am reuşit să acoperim nici măcar o parte din cheltuieli”, afirmă Valentin Apostol. 

Printre vizitatorii târgului s-a numărat astăzi şi deputatul vâlcean Romeo Rădulescu. Parlamentarul se pricepe la apicultură, mai ales că în copilărie obişnuia să meargă alături de tatăl său în pastorală. 

“Făceam pastoralul cu tatăl meu, în fiecare vară plecam cu stupii, două săptămâni. Mergeam spre Craiova, Calafat unde erau plantaţii de floarea soarelui. De când s-a dus tatăl meu nu am mai păstrat nimic”, spune Romeo Rădulescu (foto). 

Targ apicol Ramnicu Valcea

Participanţii la târg oferă spre vânzare în acest an de la miere, polen sau lăptişor de matcă până la stupi, hrană pentru albine, echipamente apicole sau produse cosmetice pe bază de plante. Târgul apicol îşi închide porţile mâine –seară, în jurul orei 20.00. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite