Cum să vă feriţi de hoţii de buzunare. Ce spun poliţiştii despre obiceiul lecturii în mijloacele de transport în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul estival începe în câteva zile şi odată cu el va creşte în amploare un fenomen – cel al hoţilor din buzunare.

Potrivit specialiştilor din Poliţie, hoţii de buzunare preferă spaţiile restrânse, aglomerate, iar vara astfel de locaţii sunt mai des întâlnite decât în restul anului: concertele, festivalurile, litoralul, piscinele, ştrandurile, localurile fiind locurile frecventate de petrecăreţi şi infractori, deopotrivă. 

Hoţii sunt la fel de activi ziua, în mijloacele de transport în comun, mai ales la anumite ore, când lumea merge sau pleacă de la serviciu sau în anumite zile – cum sunt cele de weekend sau de sărbători când se pleacă sau se vine din centrele universitare, dar şi în pieţe şi magazine. 

Se profită de oamenii grăbiţi sau obosiţi care nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur.

Noaptea în schimb se fură din gări şi trenuri. De aceea, poliţiştii vâlceni vă recomandă să ţineţi cont de sfaturile oferite ca să nu vă transformaţi în victime ale furturilor. În general, hoţii din buzunare şi genţi acţionează în grupuri de trei - cinci persoane, fiecare cu un rol bine stabilit. În timp ce unul crează o diversiune, atrage atenţia asupra lui, altul sustrage portomoneul, spre exemplu, şi îl dă mai departe, în aşa fel încât dacă este surprins, obiectul furat să nu mai fie la îndemâna lui. Hoţii se folosesc de haine, reviste, plase, ca să mascheze modul în care operează. 

SFATURI CÂND SUNTEŢI ÎN MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN

1. Când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră.

2. Evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun, deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare.

3. Poziţionaţi geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix din autovehicul.

4. Dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun.

5. Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun.

6. Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi.

7. Dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate.

8. Dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

9. Evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare! Dacă, totuşi, aveţi asupra dvs. aceste sume, nu ţineţi toţi banii într-un singur loc!

SFATURI CÂND VĂ AFLAŢI LA CUMPĂRĂTURI

1. Evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine etc.

2. Portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş.

3. Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar!

4. Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora! Nu mai număraţi toţi banii în văzul tuturor!

5. Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!

6. Dacă sunteţi împins în locuri aglomerate, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!

7. Acordaţi o mai mare atenţie portofelului decât plaselor de cumpărături.

8. Siguranţa portofelului să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceţi diferite plăţi sau cumpărături, nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma care trebuie.

9. Ţineţi geanta în faţă, protejând-o cu mâna.

10. Mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru.

11. Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.

12. Nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei. Păstraţi portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp! 

13. Nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc. Schimbaţi de îndată sistemul de închidere a uşii locuinţei şi anunţaţi furtul actelor de identitate!

14. Nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani.

15. Nu purtaţi portofelul în plase! Hoţii obişnuiesc să taie cu o lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă fără bani/acte!

16. Nu vă înghesuiţi când staţi la rând pentru cumpărături şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!

CE SĂ FACEŢI DACĂ AŢI FOST VICTIMA UNUI FURT

1. În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă, în cel mai scurt timp, pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei.

2. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale făptaşului / făptaşilor: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament.

3. Solicitaţi ajutorul celor din jur. Rugăm cetăţenii pe această cale să dea dovadă de mai multă responsabilitate, să acţioneze cu promptitudine dacă sesizează comiterea unor astfel de fapte.

Indiferenţa nu face decât să sprijine infractorii!

IATĂ CUM ACŢIONEAZĂ HOŢII DE BUZUNARE

Anul trecut, situaţia furturilor din buzunare şi genţi comise în judeţul Vâlcea era mai mică cu 10 procente, decât anul anterior. La acest lucru au contribuit şi camerele de filmări tot mai multe postate atât în magazine şi pieţe, dar şi pe străzi. Ştiind că sunt filmaţi, hoţii au devenit mai prudenţi.

Un astfel de caz s-a petrecut în tren. Poliţiştii de la Transporturi Feroviare Râmnicu Vâlcea au reţinut doi tineri de 16, respectiv 24 de ani, după ce au furat din buzunarul unui bărbat 200 de lei. Aceştia au intrat în discuţii cu victima şi aşa au aflat că are bani asupra sa. Profitând de un moment de neatenţie, tinerii din Câineni i-au luat banii bărbatului din Lăpuşata. 

Un alt dosar al Poliţiei Râmnicu Vâlcea a privit doi hoţi bucureşteni. În ajun de Crăciun aceştia au furat de un vâlcean un portofel în care avea 2900 de euro şi 395 de lei. Apoi au dispărut din Râmnicu Vâlcea cu un autoturism. Crezând că pot păcăli oamenii legii care între timp fuseseră alertaţi, în loc să se ducă spre casă, au luat-o în direcţie opusă. Au fost opriţi în trafic, la Horezu, iar asupra lor s-a găsit portmoneul cu banii şi actul de identitate al păgubitului.

O altă grupare de hoţi de buzunare care a acţionat în Râmnicu Vâlcea era din Dolj. După ce au acţionat de mai multe ori, poliţiştii au reuşit să-i prindă în flagrant, în timp ce sustrăgeau un portofel cu 215 lei şi mai multe bonuri valorice, într-un supermarket. În urma controlului s-a descoperit că în aceeaşi zi au mai furat un telefon mobil, dintr-un magazin, în timp ce victima l-a lăsat pe o vitrină, nesupravegheat. Cei cinci infractori aveau vârste cuprinde între 33 şi 71 de ani. Prejudiciul estimat la 2000 de lei a fost recuperat în totalitate. 

În Craiova, o localnică a reuşit să fotografieze un hoţ de buzunare în timp ce a asistat neputinicioasă la întreaga scenă de pe balcon: bărbatul îi sustrăgea pe stradă unei femei un portofel din geantă. A postat imaginile pe facebook povestind că iniţial a avut impresia că tânărul are un handicap şi părea ţinut de mână de victimă. A realizat rapid că este martora unui furt, a pus mâna pe telefon şi a început să-i facă poze hoţului când încerca să dispară din zonă. Fotografiile au ajuns poliţişti, care au deschis doar penal şi l-au identificat destul de repede pe suspect. 

În urmă cu câţiva ani a apărut în mediul virtual o filmare dintr-un local din Râmnicu Vâlcea în care se arată cum acţionează hoţii în baruri: cum aceştia se poziţionează lângă o victimă, cum îşi maschează intenţia cu ajutorul propriilor haine şi cum nu se lasă până nu obţin ce-şi doresc. Apoi pleacă liniştiţi, imediat cum au comis fapta.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite