Ce s-a întâmplat cu tânărul care şi-a ucis iubita, a îngropat-o în pădure şi apoi s-a bucurat de libertate timp de o lună

Ce s-a întâmplat cu tânărul care şi-a ucis iubita, a îngropat-o în pădure şi apoi s-a bucurat de libertate timp de o lună

La nici o lună după ce s-a descoperit cu totul întâmplător o crimă comisă în Râmnicu Vâlcea, în luna martie, ancheta a luat sfârşit. Ieri, 11 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au decis să-l trimită în judecată pe Iacob Cristian Liviu.

Ştiri pe aceeaşi temă

O crimă comisă în luna martie a anului curent a atras atenţia unei ţări întregi după ce s-a aflat că asasinul s-a plimbat timp de o lună nestingherit de la comiterea faptei.

Crima a fost descoperită cu totul întâmplător în urma unei razii de amploare care urmărea prevenirea unor infracţiuni. Criminalul a fost trădat de un prieten căruia i se confesase şi care a fost ferm convins că poliţiştii aflaseră de omor în momentul în care aceştia se aflau în controlul de rutină.

La audieri, confidentul avea să povestească tot ce ştia despre fapta lui Cristian Liviu Iacob. În aceeaşi seară, criminalul a fost prins şi reţinut de Poliţie. Tânărul de doar 18 ani a recunoscut că şi-a omorât iubita, sub impulsul geloziei şi a faptului că aceasta voia să-l părăsească. S-a descoperit ulterior că sub efectul alcoolului, băiatul provenit din sistemul de stat ca şi victima sa, devenea excesiv de violent.

Cât despre victimă, Ana Mărdăşanu, de 19 ani, aceasta a suportat de mai multe ori furia iubitului agresiv. Tânărul făcuse o pasiune din a o cresta cu orice cuţit îi pica în mână, ca să-i lase semne ale iubirii sale pasionale.

Cu câteva ore înainte de a o ucide, fata a depus o plângere împotriva agresorului, la Poliţie, sfătuită de cadrele medicale de la spital care îi acordaseră îngrijiri. Apoi, liniştită s-a dus la o terasă, unde avea să o găsească Cristian Liviu Iacob. 

Sub ameninţarea unui cuţit, i-a cerut să-l urmeze până într-o zonă mărginaşă a oraşului Râmnicu Vâlcea, într-o pădure de pe dealurile din Cartierul Goranu. La audieri, a recunoscut că înainte de a comite fapta s-au plimbat câteva sute de metri, apoi a scos cuţitul şi a înjunghiat-o de nu ai puţin de 18 ori, marea majoritate în zona inimii şi a abdomenului.

Fatale i-au fost plăgile înjunghiate din zona gâtului. Apoi a învelit-o în saci de gunoi şi a îngropat-o, iar locul l-a acoperit cu crengi, ca să nu atragă atenţia. A fost convins că nu-l va găsi nimeni, zona fiind una destul de izolată.

Apoi s-a dus acasă şi s-a lăudat cu fapta sa. Cei din jur au crezut că se laudă.

Cât despre fată, cum şi ea provenea din sistemul de stat, nimeni nu a dat-o dispărută, în luna în care nu s-a mai dus acasă. Cu o jumătate de an, înainte de crimă, născuse un copil, pe care l-a abandonat, la fel cum şi ea fusese abandonată la naştere. 

Autorităţile au recunoscut că de-a lungul timpului au avut destule probleme din cauza comportamentului rebel al tinerei, şi că au încercat să-i ofere ajutorul şi să o consilieze când a născut. Apoi au renunţat, în urma crizelor de isterie ale fetei care a ameninţat că dacă nu e lăsată în pace, îşi va arunca bebeluşul pe geam.

Cât despre criminal, Cristian Liviu Iacob a fost arestat a doua zi după ce a fost prins. Oamenii legii n-au mai avut răbdare până dimineaţa şi în aceeaşi noapte s-au deplasat la locul faptei, unde au descoperit cadavrul. În mai puţin de o lună au finalizat ancheta.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au trimis dosarul spre judecare. Ieri, magistraţii au acceptat această cerere.    
citeste totul despre: