BACALAUREAT 2014. Peste 3 500 de elevi din Vâlcea s-au înscris la examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPDATE Examenul de bacalaureat debutează marţi, 10 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Printre candidaţii înscrişi la examen se numără numai 2927 din cei 3500 de elevi din promoţia 2014.

Potrivit reprezentanţilor ISJ Vâlcea, restul de 573 de tineri nu s-a înscris la BAC din cauza coringeţelor sau a faptului că nu s-a pregătit suficient. În total, în Vâlcea s-au înscris la examen 3523 de elevi, cu 7 %  mai puţin faţă de 2013, când au fost 3759 de candidaţi.

Printre cei care vor să susţină examenul se numără elevi care nu au obţinut note de trecere la sesiunile din anii trecuţi, dar şi elevi care s-au transferat din alte judeţe. 

„Avem între 3.500 şi 4.000 de înscrişi în acest moment, aşteptăm să vedem câţi elevi se vor prezenta la examen. Printre aceştia sunt şi candidaţi din promoţiile anterioare şi 50 de tineri care au urmat cursurile unor licee din alte judeţe, dar şi-au schimbat domiciliul de curând”, declară inspectorul şcolar general Ion Gherghinaru.  

Unii dintre candidaţi vor fi nevoiţi să achite o taxă de până la 240 de lei pentru a putea susţine examenul de Bacalaureat.

„Taxa se plăteşte numai în condiţiile în care au dat examenul de Bacalaureat de două ori şi nu l-au promovat. Plătesc 80 de lei pentru o probă, dar nu mai mult de 240 de lei pentru toate probele”, mai spune şeful Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vâlcea.  

Examenul va fi organizat în 12 centre din întreg judeţul, iar lucrările se vor corecta în trei şcoli din Râmnicu Vâlcea. Ca şi în anii trecuţi, în toate sălile de evaluare vor fi montate camere de supraveghere. 

Calendar Bacalaureat 2014-Sesiunea iunie-iulie

  • 10 - 12 iunie 2014 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 1 - 13 iunie 2014 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 16 – 20 iunie 2014 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 23 - 27 iunie 2014 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C 
  • 30 iunie 2014 Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă 
  • 1 iulie 2014 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă 
  • 2 iulie 2014 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  • 4 iulie 2014 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
  • 7 iulie 2014  Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
  • 7 iulie 2014  Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00) 
  • 8 -10 iulie 2014 Rezolvarea contestaţiilor
  • 11 iulie 2014 Afişarea rezultatelor finale
Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite