Aparat de 50 000 de euro, ultima achiziţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă
0
Aparatul de sigilare vasculară va fi utilizat de chirurgii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Râmnicu Vâlcea, inclusiv în timpul intervenţiilor clasice.
Aparatul de electrochirurgie cu opţiunea de sigilare vasculară va simplifica munca chirurgilor şi va scădea consumul de materiale sanitare din sălile de operaţie.
“Este un aparat de ultima generatie care nu lipseşte din blocul operator al spitalelor universitare din România sau din Vestul Europei. Cu ajutorul acestui aparat, timpul de operaţie va scadea semnificativ şi se va putea diversifica gama de intervenţii chirurgicale ce se efectueaza la Râmnicu Valcea”, precizează Dan Ponoran, managerul SJU.
Aparatul de sigilare vasculara poate fi folosit în majoritatea secţiilor cu profil chirurgical din cadrul SJU Vâlcea, atât în chirurgia clasică, cât şi în chirurgia laparoscopică.
Investiţia se ridică la 225 mii lei (aproximativ 50 mii de euro), din care 50 mii lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Vâlcea.