Şoferii din Vâlcea condamnaţi la închisoare cu executare pentru infracţiuni rutiere, care se sustrăgeau executării pedepselor, au fost încarceraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi şoferi au fost trimişi după gratii
Cei doi şoferi au fost trimişi după gratii

Doi bărbaţi condamnaţi definitiv la închisoare cu executare pentru infracţiuni rutiere precum conducere fără permis şi refuzul recoltării probelor biologice şi care se sustrăgeau executării pedepselor au fost prinşi de către poliţiştii din Vâlcea şi încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi.

Două instanţe din judeţul Vâlcea au condamnat definitiv la închisoare cu executare doi bărbaţi care au comis infracţiuni la regimul rutier, fiind vorba despre conducerea unui autovehicul fără permis şi refuzul recoltării probelor biologice.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a condamnat la un an şi o lună de închisoare cu executare un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Olanu, care în ianuarie anul trecut a fost prins conducând fără permis. Bărbatul, care se sustrăgea executării pedepsei, a fost dat în urmărire naţională, fiind prins la sfârşitul săptămânii trecute şi încarcerat la Penitenciarul de maximă siguranţă Colibaşi.

Un alt şofer condamnat la închisoare cu executare pentru o infracţiune la legea circulaţiei şi care se sustrăgea executării pedepsei a fost prins marţi de către poliţiştii din Vâlcea, fiind încarcerat tot la Penitenciarul Colibaşi.

Şoferul, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Vaideeni, a fost oprit în trafic, în luna august 2014, de către poliţiştii rutieri pentru un control de rutină. El a refuzat testarea pentru stabilirea alcoolemiei atât cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În condiţiile în care bărbatul se afla  sub termen de încercare ca urmare a comiterii altor infracţiuni, bărbatul a fost condamnat la închisoare de către magistraţii Judecătoriei Horezu, care au contopit pedeapsa anterioară cu cea din dosarul de infracţiuni rutiere, şoferul fiind condamnat la un an şi patru luni de detenţie.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite