350 de angajaţi ai Uzinelor Sodice Govora au protestat în Râmnicu Vâlcea
0Salariaţii de la Uzinele Sodice Govora au ieşit astăzi în stradă pentru a protesta faţă de patronii polonezi. Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că patronii nu vor sa le dea în plus la salariu 700 de lei brut, iar din acest motiv nu s-a încheiat nici acum Contractul Colectiv de Muncă.
Dacă în urmă cu o săptămâna salariaţii de la Uzinele Sodice Govora işi strigau revendicările în faţa societăţii, astăzi au vrut să atragă atenţia întregii comunităti din Vâlcea. Protestatarii au mers însoţiţi de jandarmi prin aproape tot orasul şi s-au oprit în faţa Prefecturii. Mircea Nadolu,prefectul judeţului le-a promis muncitorilor de la Uzinele Sodice Govora o mediere a situaţiei prin dialog între cele două părţi,patronat-sindicat.“La prima vedere protestatarii au dreptate. Din protocolul, acord social înaintat Prefecturii,acesta este procentul de creştere salarială. Atunci dacă nu a fost respectat oamenii au dreptate" a declarat Prefectul Mircea Nadolu în urma negocierilor cu membrii de sindicat.Protestele vor continua şi mâine , însă se vor muta la Consiliul Judeţean şi Primăria Vâlcea.Dacă revendicările salariaţilor nu vor fi îndeplinite, săptamâna viitoare mitingurile se vor muta in faţa sediului Ambasadei Poloniei de la Bucureşti.







